Publicat pe

Drumul culturismului din taboo în cotidian (III)

„Umflă-ți mușchii și pompează-ți brațele, fă-ți pectoralii să explodeze și fii puternic ca un super-erou!”

„Umflă-ți mușchii și pompează-ți brațele, fă-ți pectoralii să explodeze și fii puternic ca un super-erou!”, acest mesaj l-a inspirat pe Arnold Schwarzenegger, să urmeze calea care mai târziu l-ar fi făcut unul din cei mai faimoși culturiști din lume.

Reg Park, de 3 ori Mr. Universe, a reprezentat pentru Arnold scânteia de a începe culturismul după ce l-a văzut într-una din revistele fraților Weider, scânteie care l-ar fi adus la prestigiul de “imagine” a culturismului.

În viziunea lui Joe, Arnold avea simetria și musculatura perfectă pentru a reprezenta cu mândrie simbolul acestui sport. Joe știa că Arnold merita mai mult, Arnold aparținea acestei lumi visate încă din tinerețe de Joe, așa că a facut tot posibilul de a-l aduce în State în 1968. I-a plătit pentru drum, i-a plătit pentru cazare și bani de cheltuială și pentru studii, iar tot ce trebuia el la schimb să facă era exact ce știa el mai bine: să se antreneze! I-a fost mentor, antrenor, îndrumător, dar și tată. Relația celor doi era așa de strânsă și legată încât Arnold era singura persoană capabilă să îi dezvăluie partea emoțională al lui Joe. Cu 7 titluri de Mr. Olympia, o carieră fenomenală în actorie, un star și un guvernator excepțional, Arnold încă este considerat cel mai bun culturist din istorie, asta datorită viziunii și inițiativei lui Weider.

.

“Nu am să îți dau bani, dar te voi învăța să faci bani!”, Shawn Ray, unul din cei mai promovați culturiști de pe revistele lui Weider aplică până și în ziua de astăzi principiile și sfaturile pe care Joe l-a învâțat cât timp i-a fost alături. Joe nu forma doar culturiști de succes, ci oameni de succes. Contractul semnat de către Shawn în anul 1987 l-a convins să îi fie alături lui Joe până în ziua de astăzi. De la competitor la prezentator și ambasador, Shawn a fost prezent la fiecare ediție de Mr. Olympia, chiar și când Joe a plecat de lângă noi, totul ca semn de recunoștință și respect profund pentru mentorul său.

Frăția de fier: Weider

Joe și Ben și-au construit propria realitate, propriul univers, deoarece doar așa ei ar fi putut să se simtă fericiți și împliniți. Bogăția nu a fost un scop pentru ei, dar au oferit bogăție și valoare în lumea pe care ei au creat-o pentru noi astăzi. Sub imperiul lor au construit oameni, vedete, legende și au schimbat nu numai viețile lor, dar și viețile noastre. Health&Fitness acum este o industrie esențială societății noastre, iar eforturile celor doi frați au adus viața omului de rând, practicantului de loisir și a sportului de performanță la culmi înalte. Înțelegem ideea de sport și sănătate diferit iar interesul spre un stil de viață sănătos a crescut.

Din păcate, frații Weider nu mai sunt printre noi astăzi, primul care ne-a spus adio fiind Ben, în anul 2008, urmând ca Joe să se alăture fratelui său în 2013. Și-au trăit viața împărtășind pasiunea lor cu lumea întreagă, modelând-o după visul lor.

Autor: Alin Mihai

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

Drumul culturismului din taboo în cotidian (II)

„Eroic! Mitic! Celest! – Mr. Olympia!”

IFBB (International Federation of BodyBuilding) este astăzi organizația care coordonează majoritatea competițiilor de culturism din întreaga lume, dar câți dintre noi știm că defapt IFBB a fost creat ca răspuns al fraților Weider împotriva tentativei de sancționare injustă a federației AAU (American Athletic Union), care era responsabilă pentru organizarea concursului Mr. Universe. Sub pretextul că sportivii lui Weider nu erau amatori, ci doar angajați ai firmei sale, AAU a încercat să îi descalifice, moment în care frații Weider și-au promis că vor da naștere celei mai mari și prestigioase organizații de culturism – IFBB.

Eroic! Mitic! Celest! – Mr. Olympia!”, numele celei mai mari și grandioase competiții de culturism din lume, a venit de fapt de la denumirea unei beri artizanale, pe care Joe o savura căutând un nume demn viziunii sale. Cu înființarea organizației IFBB, frații Weider și-au dorit să creeze o competiție unde cei mai buni culturiști din lume să poată concura și să promoveze sportul. 

Prima competiție de Mr. Olympia a avut loc în data de 18 Septembrie 1965, când Larry Scott (foto) ar fi câștigat primul titlu. Astăzi este una din cele mai vizionate competiții din lumea sportului, fiind vizionată nu doar de practicanți, competitori sau fani, dar și de oameni obișnuiți cu interese mai puțin înclinate spre culturism; toată lumea vrea să vadă lupta celor mai musculoși și puternici oameni din lume. Pe această scenă culturismul a atins apogeul, creând povești, legende, superstar-uri. Aici s-a făcut istorie și continuă să se scrie istoria acestui sport, cu talente noi și divizii noi.

Ben Weider a fost primul președinte al IFBB, coordonând și organizând competiții și evenimente de culturism și fitness încă din anul 1946, până în 2006 când și-a anunțat retragerea din funcție. Cu crearea acestei organizații, sportul acesta a avut o expunere mondială, având activitate în peste 50 de țări.

Autor: Alin Mihai

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

Drumul culturismului din taboo în cotidian (I)

Drumul culturismului din taboo în cotidian

Aspectul fizic, vitalitatea și longevitatea reprezintă astăzi elemente cheie ale bunăstării oamenilor, recunoscute de către societate, dar nu mereu a reprezentat o prioritate pentru omul modern. Cum ar arăta astăzi lumea dacă nu am avea la dispoziție sălile de fitness și specialiștii în mișcare fizică care să ne îndrume spre un stil de viață mai activ, suplimentele nutritive și nutriționiștii care să ne ghideze spre o alimentație echilibrată și sănătoasă, modelele de fitness și culturism care să ne inspire să acționăm împotriva stilului de viață sedentar și plin de vicii? Până în 1940, lucrurile arătau foarte asemănător, dar impulsul și perseverența a doi frați pasionați ai culturii fizice, aveau să schimbe cu totul modul în care activitatea fizică, alimentația și sănătatea erau privite: frații Weider.

„Un copil mic și sfrijit”

„Un copil mic și sfrijit” , așa se descria Joe Weider când își amintea de copilăria sa, fiind o țintă ușoară pentru bullying, batjocorit și judecat nu numai pentru statura sa, dar și pentru etnia sa.

Cei doi frați trăiau într-un cartier sărac din Montreal, Canada, într-o comunitate evreiască. Louis și Anna Weider, părinții lor au emigrat din Polonia în speranța unui trai mai bun, dar care nu avea să fie pe așteptările lor. Sărăcia și antisemitismul din jurul lor i-au determinat pe frați să își dorească mai mult de la viață, iar prima scânteie a fost în momentul în care au văzut pentru prima oară un trup bine sculptat în revistele locale de sportivi de atunci. Halterofili, boxeri, wrestleri, toți cu un fizic impresionant: mușchi mari și evidenți, talie subțire și abdomen reliefat. Știau că singura modalitate de a scăpa de batjocură este să își dezvolte corpul, astfel încât nimeni să nu mai îndrăznească să se lege de ei și de familia lor.

Cu o bară veche și două roți dintr-un depou, Joe și-a făcut singur propria halteră, pe care urma să o utilizeze pentru a-și construi nu numai trupul, dar și încrederea în sine, hrănindu-și astfel visul. Dezvoltarea sa avea să fie una frumoasă, toată lumea din cartier îl admira, mai puțin mama sa care considera că ridicatul de greutăți îl făcea să pară un sălbatic. Tatăl său pe de altă parte îl sprijinea și era mândru de direcția pe care a ales-o, el lucrând de o viață la o fabrică, visând să-și vadă copiii liberi, trăind o viață prosperă făcând ceea ce le place. Din fericire pentru ei, așa urma să fie, astfel încât la primul său concurs de haltere din 1937, la vârsta de doar 17 ani, a reușit să ridice – în stil aruncat – cu 31 kg mai mult decat restul concurentilor – și să câștige concursul. Reputația sa era în continuă creștere, iar oamenii din Montreal erau din ce în ce mai interesați de această activitate fizică numită “Culturism” .

„Acesta este viitorul! Așa vom vizualiza fizicul și sănătatea, pentru că asta este calea corectă!”

Cu solicitarea celor din jur a venit și inițiativa de a le servi oamenilor informații de valoare despre cum să-și dezvolte corpul armonios și sănătos. În 1939, la vârsta de 19 ani cu doar 7 dolari în buzunar, Joe a început lucrul la ceea ce urma să ajungă un imperiu al industriei de fitness: revistele de culturism. Știa că informația o putea împărtăși cu ceilalți doar prin intermediul publicațiilor. Viziunea unui trup perfect, o selecție de exerciții în care să lucrezi toți mușchii și mesaje care erau menite să inspire, toate acestea au fost așternute pe hârtie de către Joe Weider în prima sa publicație a revistei “YOUR PHYSIQUE” , care a apărut pentru prima dată în 1940.

Joe a văzut încă de la început ceva special în culturism, ceva ce pe vremea aceea era un lucru taboo, în zilele noastre este considerată o activitate cotidiană, iar toate acestea datorită viziunii sale. A trebuit să ducă o luptă lungă cu doctorii și fiziologii care negau beneficiile antrenamentului cu greutăți, precum și cu investitorii care nu vedeau potențialul de profit dintr-un asemenea business, dar frații Weider au continuat neobosiți să răspândească informația și să inspire oamenii spre a-și schimba stilul de viață. Nu aveau timp de dubii și nici timp de contemplare, știau că vor avea succes. “Acesta este viitorul! Așa vom vizualiza fizicul și sănătatea, pentru că asta este calea corectă!” , acestea sunt vorbele pe care Joe nu ezita să le puncteze în negocieri, vorbe care au prezis realitatea din ziua de astăzi.

Cu urcușuri și coborâșuri, pentru frații Weider nu exista un plan B. În 1944, ANC (American News Company), distribuitorul monopol de reviste, cărți și ziare din State pe vremea aceea a văzut potențialul viziunii lui Weider, și i-a propus un contract care urma să-l propulseze la nivel național. 16 reviste de succes publicate cu peste 25 de milioane de cititori, la vârsta de 30 de ani, frații Weider erau deja milionari, dar visul lor ar fi urmat să fie pus la încercare … 1957 este anul în care ANC a falimentat, lăsându-i peste noapte pe frații Weider cu datorii de milioane de dolari. Pe când toată lumea din jurul lor îi sfătuia să falimenteze, ei au plătit fiecare dolar din datorii și astfel în 1960 ar fi recâștigat monopolul. Culturismul avea să fie promovat la nivel mondial, după ce Ben a luat decizia de a călători în lume pentru a împărtăși cu alte țări beneficiile și avantajele antrenamentului cu greutăți. Sălile de antrenament începeau să câștige popularitate, iar sfârșitul anilor 1970 ar fi adus antrenamentul cu greutăți în cotidian, cu milioane de practicanți și pasionați.

Publicațiile sale atingeau toate ariile de health&fitness, de la “YOUR PHYSIQUE” care astăzi este cunoscută ca “MUSCLE&FITNESS”, orientată spre culturismul și fitness-ul amator, legendara revistă “FLEX”, care abordează culturismul profesionist, un stil de antrenament mai “hardcore”,”MUSCLE POWER”, având ca temă principală antrenamentul de forță, “SHAPE”, devenind revista #1 pentru fitness-ul feminin, “FIT PREGNANCY”, dedicat viitoarelor mame care abordau nu numai tematica activității fizice, dar de asemenea și sfaturi despre o sarcină sănătoasă și “MEN’S FITNESS”, cea mai renumită revistă de fashion și fitness.

Încă din 1940, Weider recomanda utilizarea suplimentelor nutritive, știind că în alimentația omului de rând exista o carență în atingerea necesarului proteic, precum și lipsa leguminoaselor și alimentelor bogate în micronutrienți, ceea ce ducea la carențe de vitamine și minerale, iar asociat cu viciile anilor de atunci, sănătatea omului de rând era sabotată. Weider au fost primii care să pună accent pe o alimentație sănătoasă și echilibrată, iar firma lor de suplimente, “Weider Nutrition” a fost considerată prima companie de nutriție sportivă. Accentul era mereu pus pe calitate, iar inclusiv până în ziua de astăzi, Weider excelează în nutriție sportivă, având o gamă largă de suplimente pentru orice obiectiv.

Autor: Alin Mihai

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

ANTRENAMENT CU TERMINATORUL (I)

Antrenament cu Terminatorul

ANTRENAMENT CU TERMINATORUL.
21 iulie 2014 Ora 8:45 dimineaţa, New Orleans

Într-o scenă celebră din Pumping Iron, la câteva momente după câştigarea celui de-al şaselea titlu consecutiv la Mr. Olympia, Arnold exclamă: „Renunţ la competiţii, dar nu voi renunţa niciodată la culturism”. Patruzeci de ani mai târziu, îşi păstrează cuvântul dat, continuând să tragă de fiare aproape zilnic, fie în sala de acasă (extreme de bine echipată – se putea altfel?), fie la Gold’s Gym în Venice (unde poate fi văzut destul de des), sau în sala vreunui hotel din Leeds, sau Singapore, sau Mumbai.

.

La vârsta de 67 de ani, Arnold pare să aibă mai multă energie – şi mai multă poftă pentru călătorii – ca niciodată. Acest lucru înseamnă că trebuie să-şi adapteze programul de antrenament la o varietate de tipuri de săli, de la cele cu adevărat opulente la cele sărăcăcioase. În New Orleans, dotările sălilor sunt undeva la mijloc, dar tind să fie destul de slab utilate.

În prima mea dimineaţă în New Orleans, mă întâlnesc cu Ketchell în holul hotelului, la nouă fără un sfert; mă anunţă că ar trebui să ne îndreptăm spre sala de culturism, unde ne vom întâlni în scurt timp cu Arnold. Sala se numeşte Downtown Fitness Center şi se află într-un mall modest, câteva etaje mai jos de locul unde sunt cazaţi Arnold şi compania.

.

Îmi aminteşte mai degrabă de un centru „spa” din Long Island unde lucra mama mea la începutul anilor ’80, cu un tavan care părea că stă să se prăbuşească, o podea acoperită de covoare şi totul vopsit într-o combinaţie de culori demnă mai degrabă de un car alegoric al festivalului Mardi Gras decât de o sală de culturism. Oricum, o parte din echipamentul sălii din New Orleans părea că şi datează de pe vremea când mama lucre ca antrenor personal. Ganterele sunt lipsite de orice luciu, uzate, iar majoritatea aparatelor sunt Cybex şi Nautilus, cu cadrul alb şi tapiţeria verde. Poate s-a căutat un aspect retro, mă gândesc.

Pentru mine e ziua de picioare şi umeri. Simţindu-mă un pic obosit, mă hotărăsc să schimb puţin lucrurile şi să încep cu umerii, acumulând energie pentru picioare. Descopăr un aparat pentru împins de la umeri din şezând, lângă un perete acoperit de oglinzi, şi îmi încep antrenamentul. Pe când efectuez setul de încălzire, simt o atracţie magnetică venind dinspre intrarea sălii.

.

„Ce faci, Arnold, cum îţi merge?” exclamă voios un tip mai în vârstă, de la recepţie.

„Bună dimineaţa!” răspunde Terminatorul, care intră în sală aşa cum intră în orice încăpere – cu aerul unui erou care se întoarce la supuşii săi. Cel puţin aşa mi se pare mie. E flancat de Rauter, von Huene, şi Schmidt. După ce-i face un semn scurt lui Ketchell, mă observă la aparatul pentru umeri şi se îndreaptă spre mine. Pe traseu, observă că spătarul unui aparat e strâmb şi are nevoie de reparaţii.

„Când ai de gând să repari chestia asta?”, tună el. „În fiecare zi vin, şi în fiecare zi îl văd tot stricat!” „Mă ocup şi de asta”, răspunde managerul, delectându-se vizibil cu „cearta”.

„O să mă întorc şi mâine şi ar fi bine să găsesc spătarul ăsta reparat!” continuă Arnold să-l muştruluiască.

„Promit!”, spune managerul.

Arnold se apropie de mine.

„Lasă-mă pe mine să fac aici…”, îmi spune.

În acel moment cuvântul nu îmi părăsise deja de mult vocabularul.

Îmi ia locul pe aparat şi dă gata 15 repetări rapide. Cum termină el, îmi fac eu seria. Nu schimbăm prea multe cuvinte, cu excepţia celor câteva încurajări când greutatea începe să crească. Facem fiecare câte patru seturi.

.

Un lucru pe care trebuie să-l ştii despre antrenamentul lui Arnold: e rapid. Surprinzător de rapid. Îşi execută repetările în viteză (dar cu o formă strictă de execuţie), aproape că nu se odihneşte între seturi, şi în general se antrenează în circuite care includ numeroase exerciţii, astfel că se mişcă într-una.

Deşi am avut ocazia să mă aflu în apropierea lui Arnold în diverse situaţii de-a lungul anilor, aceasta era prima dată când mă antrenam cu el. Ca şi tine, m-am uitat la Pumping Iron de nenumărate ori, studiind cu atenţie scenele cu el în sală – urmărindu-i forma de execuţie, apreciindu-i intensitatea, simţindu-I pasiunea. Acum, văzându-l în carne şi oase la antrenament, e ca şi cum aş urmări o scenă suprarealistă şi mă simt ca şi cum aş fi păşit în maşina aceea a timpului din hangarul NASA.

Cu toate că Arnold cel de acum e de două ori mai în vârstă ca Arnold care păşea pentru ultima oară pe o scenă de culturism, în 1980, şi diverse accidentări combinate cu vicisitudinile inerente trecerii anilor au conspirat şi l-au împiedicat să mai ridice greutăţi foarte mari, pot să văd încă focul pasiunii din deceniile trecute.

.

Pot să văd concentrarea din ochii lui şi siguranţa mişcărilor. În ciuda faptului că se antrenează într-o sală mai potrivită pentru nişte casnice decât pentru câştigători ai titlului de Mr. Olympia, Arnold Schwarzenegger se antrenează în unicul mod în care se poate antrena Arnold Schwarzenegger – intens. După ce îmi oferă şansa de a mă umfla în pene tot restul vieţii pentru că m-am antrenat cu Arnold Schwarzenegger, trece la un circuit pe aparate, începând cu ramat din şezând la helcometru.

Pe parcursul următoarelor 45 de minute, Arnold îşi antrenează tot corpul, inclusive gambele, pentru care face ridicări pe vârfuri pe un singur picior. Spre deosebire de o anumită poză foarte celebră, care apare des în revista de faţă (inclusiv pe pagina următoare), nu-l are în spate nici pe Franco Columbu, nici pe Bill Grant.

.

Pe când Arnold repetă de câteva ori circuitul, eu îmi termin antrenamentul umerilor, apoi încep să sar de la un aparat la altul, fără vreo logică. Planul meu iniţial de a-mi lucra picioarele e abandonat rapid. Dacă am avut vreodată ocazia să improvizez prin sală, atunci asta e. Îl văd pe Rauter la rastelul cu gantere, făcând fluturări, în vreme ce Ketchell îşi vede de treabă la cadrul de genuflexiuni.

Surprinzător, sala e destul de goală, grupul nostru constituind majoritatea populaţiei la ora aceea. Cu siguranţă că prin oraş s-a răspândit zvonul că Arnold se antrenează aici dimineaţa. De ce nu e plin de privitori? Cei câţiva membri ai sălii şi angajaţii care sunt de faţă sunt impresionant de respectuoşi faţă de vedeta din mijlocul lor.

„Braţele tale arată destul de bine”, îmi spune Rauter într-o pauză. „Cât ai? 33 de centimetri?”

„Mai degrabă 30”, răspund eu.

Astfel de glume bine intenţionate sunt în natura lucrurilor pentru tipii de acest calibru, cu „înţepături” care vin la fel de rapid ca pumnii lui Muhammad Ali în zilele lui de glorie. Dar nu încetinesc niciodată ritmul antrenamentului.

.

Apoi, la doar 50 de minute după ce a intrat în sala Downtown Fitness, Arnold îşi termină ultimul set de gambe şi se îndreaptă spre cadrul de genuflexiuni, unde Ketchell a încărcat bara până la 125 de kilograme. E timpul să plecăm, dar nu înainte să termine şi Ketchell.

„Haide! Să facem şi asta!” îi comandă lui Ketchell şeful său. Aprecierea pe care o are Arnold faţă de Ketchell e dincolo de cea pe care angajatorul o are pentru angajat. Privirea din ochii lui Arnold, în timp ce Ketchell îşi pune centura pentru ultimul set dintr-un antrenament extenuant pentru picioare, e aproape… părintească. Îi arunc şi eu câteva cuvinte de încurajare.

Ketchell ia greutatea de pe suporţi şi, inspirând adânc, coboară până în punctul în care coapsele îi sunt paralele cu podeaua, apoi se ridică încet, foarte încet şi pune haltera înapoi. E probabil cel de-al zecelea set şi e ultimul din antrenament. Nu e deloc rău pentru un tip care cântăreşte cam 80 de kilograme. Îl felicităm pentru efort şi îl ajutăm să descarce bara.

„Ne vedem mâine!” îi strigă Arnold managerului în timp iese din sală şi se îndreaptă spre mall. „Ai face bine să repari aparatul ăla!” Cu un gest reflex, fiecare membru al Echipei Arnold îşi face ultimul set şi îl urmărim pe liderul nostru, ca într-un joc de copii, ieşind din sală, apoi prin mall, până la lift, şi ajungem la restaurantul hotelului, pentru o masă post-antrenament şi pre-filmare.

.

Ai fi surprins de cât de puţin mănâncă Arnold. Pe când eu îmi umplu farfuria cu omletă şi clătite, el se aşează la masă cu un bol de fructe şi nişte fulgi de ovăz.

„Fără proteine?”, îl întreb eu.

„Nu-mi place să mănânc prea consistent dimineaţa. Mănânc destule proteine în restul zilei”, răspunde el.

Ca şi sala, restaurantul este aproape gol, în afară de o chelneriţă şi doi ospătari. Petrecem următoarele 25 de minute vorbind despre culturism, politică, relaţii şi, bineînţeles, despre film. În esenţă, nişte tipi care înfulecă, vorbesc vrute şi nevrute şi se pregătesc pentru încă o zi de muncă. Doar că munca este legată de producerea unuia dintre cele mai importante filme din 2015.

Odată ce şi-a terminat micul dejun spartan, Arnold se ridică de la masă şi se îndreaptă spre lift, iar noi parcă suntem remorcaţi de el. Vom avea la dispoziţie 15 minute să facem un duş şi să ne schimbăm, apoi ne întâlnim în hol.

De acolo vom parcurge cu maşina cei 20 de kilometri până la hangarul NASA, unde Arnold Schwarzenegger va intra încă o dată în pielea unui robot ucigaş din viitor, imposibil de oprit; şi totul între partide de şah.

Vezi link-uri:
ANTRENAMENT CU TERMINATORUL » 
ANTRENAMENT CU TERMINATORUL (I) » 

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

ANTRENAMENT CU TERMINATORUL

ANTRENAMENT CU TERMINATORUL – Muscle&Fitness Nr.3/2015

ARNOLD pe platourile de filmare pentru Terminator Genisys

ANTRENAMENT CU TERMINATORUL.
21 iulie 2014 Ora 3:42 după-amiaza, New Orleans. 

„Hai odată! Ai uitat că e rândul tău?”

„Mă gândesc! Nu e ceva uşor de făcut, cu toată vorbăria asta a ta! Scheiße!”

Aerul de afară e atât de încins încât pare să scoată aburi, dar Arnold Schwarzenegger şi vechiul lui profesor de actorie Walter von Huene stau la adăpost de atmosfera care fierbe, într-o rulotă cu aer condiţionat, prea absorbiţi de un joc de şah ca să audă nişte bătăi palide în uşă.

„Şah!” „Măi să fie! Trişezi de fiecare dată când ai ocazia!”

Cioc, cioc, cioc. De data asta, bătăile în uşă devin ceva mai puternice. Daniel Ketchell, mâna dreaptă a lui Arnold, aşează înapoi pe masă un shake proteic proaspăt făcut şi deschide în sfârşit uşa.

.

Odată cu tânărul asistent de producţie care îşi iţeşte capul de după uşă, un val de aer dogoritor pătrunde în rulotă. „Toată lumea e pregătită”, anunţă el.

Fără să scoată un cuvânt, Schwarzenegger se ridică cu un gest metodic de pe scaun – astăzi a făcut deja de trei ori asta. Părul îi e de un argintiu fantomatic, iar faţa îi e desfigurată grotesc. Are o rană uriaşă pe obrazul drept, iar bărbia arată ca şi cum ar fi fost dată pe răzătoare. Se întoarce spre mine şi ridică o sprânceană:

„Hai s-o facem şi pe asta…”

.

Cu aceste cuvinte, coboară mătăhălos pe treptele rulotei şi pătrunde în căldura sufocantă a după-amiezei. Terminatorul e în misiune.

Unitatea de Asamblare Michoud, de la NASA, e un hangar care arată ca o peşteră şi în care se construiesc rachete uriaşe. Vara aceasta, totuşi, e căminul unei maşini de călătorit în timp – piesa centrală a filmului Terminator Genisys, cea de-a cincea parte a seriei care l-a transformat pe Arnold într-o vedetă de talie mondială.

Cu interiorul ameţitor, ca al unui turn cu pereţii vopsiţi în verde (pentru a facilita utilizarea efectelor speciale), hangarul zumzăie de la activitatea a zeci de membri ai distribuţiei şi ai echipelor de filmare, fiecare dintre ei având ceva anume de făcut, de la aranjat decorul şi a pregăti camerele, până la recapitularea dialogurilor – pe ansamblu, să se asigure că producţia, cu un buget de 170 de milioane de dolari, merge conform planului. Suntem cu 11 luni înainte de data hotărâtă pentru premieră, 1 iulie 2015.

Arnold intră în hangar înconjurat de echipa sa – Ketchell, von Huene, dublura şi cascadorul Dieter Rauter, expertul în securitate Leslie Schmidt, şi subsemnatul. Cei cinci bărbaţi pe care nu îi cheamă Perine au petrecut deja câteva luni împreună lucrând la film şi acţionează acum ca o echipă unită, fiecare dintre ei antrenat pentru propria misiune. Cât despre Arnold, misiunea lui e aceea de lider.

„Aşa, toată lumea”, tună el spre echipă în timp ce traversează o pasarelă. „Sunt pregătit. Gata cu joaca!”

.

Scena care urmează să fie filmată se învârte în jurul unei lupte complicate, avându-i drept protagonişti pe Terminator şi pe celelalte vedete ale producţiei, şi implică o mulţime de lumini şi scântei. Cu atât de multe variabile, sunt necesare mai multe duble, toate trecute pe ordinea de zi – uneori se încearcă un alt unghi de filmare, alteori trebuie reparată o piesă de recuzită, alteori se trage încă o dublă doar pentru siguranţă.

Din nou şi din nou, Arnold îşi ocupă poziţia în maşina timpului. De fiecare dată, când aude „Acţiune!”, îşi canalizează întreaga energie de organism cibernetic, tot corpul i se încordează şi dă glas replicilor sale, cu acelaşi accent inconfundabil, până când regizorul Alan Taylor strigă „Tăiaţi!”. Apoi, indiferent că pauza dintre scene e de două minute sau de 20 de minute, Terminatorul se transformă iarăşi în Guvernator, glumind cu cei de la machiaj, luându-l peste picior pe Rauter şi în general fiind cea mai impresionantă prezenţă dintr-o încăpere foarte, foarte impresionantă.

.

Am văzut multe pe parcursul celor două zile cât am vizitat platoul de filmare pentru Terminator Genisys, inclusiv interacţiunile fascinante dintre personajele principale şi am privit „pe gaura cheii” la intriga complexă a filmului.

Dar voi lăsa analiza detaliată a filmului pentru site-urile şi revistele specializate în domeniul cinematografic. Pentru că sunt editor-şef la revista Muscle&Fitness, iar Arnold Schwarzenegger este editorul nostru executiv, prefer să vă dau detalii despre antrenamentele sale pentru TG – în special despre un antrenament pe care ştiu că nu-l voi uita niciodată.

Vezi link-uri:
ANTRENAMENT CU TERMINATORUL » 
ANTRENAMENT CU TERMINATORUL (I) » 

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

DIN LEGENDELE CULTURISMULUI

DIN LEGENDELE CULTURISMULUI

Titlul ar putea da impresia că rândurile de mai jos prezintă nume ca Arnold, Frank Zane, Sergio Oliva, Joe Weider sau alte personalităţi care au inspirat generaţii întregi şi au transformat acest sport în ceea ce este astăzi.  Dar nu, în cele ce urmează mă voi referi la altfel de „legende”: cele care bântuie sălile de culturism şi imaginaţia celor dispuşi să le asculte, legende născute din negura presupunerilor nefondate, interesul absurd pentru neobişnuit şi magia jumătăţilor de măsură în efortul de a înţelege şi a te informa.

Reprezintă pietrele de temelie ale unui adevărat sistem de credinţe şi, chiar dacă nu au ajuns (încă)  la un nivel apropiat de religiozitate, formează un autentic „tezaur folcloric” ale cărui ecouri se aud mereu în săli, vestiare sau orice alt loc în care se vorbeşte despre culturism. Cred că prima ar fi şi cea mai bizară,cea a Progresului Accidental, putând fitradusă printr-o teamă de a nu deveni prea mare.

Cu siguranţă, instructorii din orice sală ar putea scrie romane despre personaje extrem de fragile din punct de vedere fizic, care nu au făcut sport niciodată, dar care păşesc pentru prima dată într-o sală cu inima îndoită din cauza acestei temeri. De regulă, verbalizează această îngrijorare şi îi cer asigurări antrenorului – absolut dezarmat de acest mod de gândire – că nu vor progresa exagerat în masă musculară. E ca şi cum prima dată când iei în mână o rachetă de tenis de câmp ţi-ai face griji că o vei învinge pe Simona Halep, fără a-i lăsa acesteia suficient timp pentru a digera înfrângerea. Ca şi cum pensionarii care aleargă duminica în parc ar constitui un pericol pentru usain bolt.

Bineînţeles, tot cultura media este cea vinovată, întrucâtva, pentru semănarea acestei frici în inimile neinformaţilor – la televizor, în reviste, în filme sau pe Internet vedem doar rezultatele spectaculoase, cele care atrag atenţia, iar acest lucru e valabil în orice sport, nu doar în culturism. Dacă ne referim însă la acesta din urmă, în reviste, de pildă, nu vom vedea vreun X din oraşul Y, care se antrenează de 10 ani şi rezultatele l-ar putea la fel de bine recomanda drept un şahist subponderal.

Vom vedea profesionişti care cântăresc aproape cât două persoane obişnuite şi arată ca o hartă anatomică. Sau amatori care concurează la un nivel înalt şi se află mult peste media posibilităţilor fizice ale celor cae merg la sală. Dar chiar dacă ar fi să lăsăm deoparte influenţa prea puţin filtată a canalelor de informare în masă (în acest caz termenul de informare pare cel mult un eufemism) şi am lăsa de-o parte şi logica bunului simţ, ştiinţa ne sare în ajutor cu informaţii coerente şi măsurători exacte.

Citeam undeva, cu ani în urmă, că după un antrenament un muşchi poate să crească cu 0,16% din propria masă. Şi asta doar pentru o anumită perioadă, pentru că mai intervin stagnarea, regresul, eventuale probleme care te ţin departe de sală. Deci, rata de creştere de 0,16% pe antrenament este de fapt o apreciere optimistă, dar ne ajută să contabilizăm, de exemplu, frica unei doamne destul de cărunte de a schimba ganterele de 1,5 kilograme cu ganterele de 2 kilograme, ca să nu se pricopsească peste noapte cu nişte bicepşi à la Arnold.

La polul opus celor care se tem să nu acumuleze muşchi prea rapid sunt cei care pleacă la mare peste trei săptămâni şi vor „nişte biceps şi ceva abdomen”. Din nou, încrederea instructorilor în umanitate primeşte o lovitură grea, prăbuşindu-se după coliziunea frontală cu zidul ignoranţei: ar trebui să le explice respectivilor despre metode de antrenament, tipuri de fibe musculare, capacitatea de adaptare la efort, metabolism, nutriţie, acumulare de masă musculară şi definiţie, potenţial genetic, vârstă, regim de viaţă, particularităţi fiziologice… dar asta ar însemna că au trecut deja cele trei săptămâni regulamentare pentru schimbarea propriei imagini, iar indivizii respectivi vor fi încercat deja dezamăgirea produsă de încăpăţânarea stupidă a bicepşilor şi abdominalilor de a colabora cu planul de urgenţă.

De asemenea, concluzia „logică” este aceea că toţi cei care au rezultate iau „prafuri”. Şi cu cuvântul „prafuri” am ajuns la o altă legendă omniprezentă în culturism. În concepţia multora, „prafurile” reprezintă un termen-umbrelă, care acoperă o multitudine de sensuri, de la steroizi – destul de previzibil – până la proteine, vitamine sau minerale. Dar conceptul de „prafuri” nu denotă doar tipuri de substanţe, ci are şi rolul de explicaţie, scuză, acuzaţie, presupunere, observaţie, analiză comparativă – deci, un concept cu adevărat polivalent, care a dat şi continuă să dea naştere unui şir nesfârşit de polemici şi reprezintă o sursă infinită de temeri pentru membrii familiilor celor care se antrenează, la orice nivel (întrebaţi orice mamă care vede că fiul său ia un supliment proteic din zer după antrenament sau un complex polivitaminic şi veţi afla tot ceea ce nu aţi dorit vreodată să ştiţi despre pericolele steroizilor…).

Această lipsă cvasi-totală de discernământ în ceea ce priveşte etichetarea suplimentelor drept steroizi se manifestă, paradoxal, chiar la organizaţiile oficiale, care ar trebui să educe atât sportivii cât şi publicul larg, şi să promoveze o imagine adecvată asupra culturismului, acţionând ca o sursă validă de informare (dar când Autoritatea Naţională Anti-Doping emite postere pe care scrie mare „Fii în gardă cu suplimentele nutritive! Nu TE DOPA!, ai tendinţa să omiţi ce scrie mai jos – „Suplimentele alimentare pot fi contaminate cu substanţe dopante” şi să crezi că este vorba de un efort concertat de a discredita eforturile producătorilor şi distribuitorilor de suplimente nutritive de a furniza sportivilor produse de calitate, astfel de pseudo-semnale de alarmă având darul de a alimenta confuzia care şi aşa se plimbă nestingherită pretutindeni).

Semnul de egalitate între suplimente şi dopaj e ca o publicitate pentru ignoranţă. Este adevărat, este posibil ca unele suplimente să fie „contaminate”; au fost cazuri, şi probabil vor mai fi. Dar riscul de a consuma substanţe dopante fără să vrei, mai ales în cazul firmelor producătoare care au deja un anumit renume, este comparabil cu acela de a fi lovit de un meteorit când te plimbi cu bicicleta. Partea tristă, dincolo de naivitatea abordării subiectului, e că „prafurile” au devenit explicaţia universală în culturism. Eşti „mare”? Iei prafuri. Nu progresezi? E din cauză că nu iei prafuri. De fapt, problema este complicată în mod artificial. Da, există culturişti care folosesc steroizi, hormoni de creştere etc.

Nu, suplimentele alimentare Nu sunt steroizi (aceste suplimente conţin, printre altele, aceleaşi tipuri de proteine, vitamine şi minerale care se regăsesc şi în formulele pentru bebeluşi, iar aceştia din urmă chiar nu pot fi acuzaţi că iau steroizi…). Se pot obţine rezultate doar cu alimentaţia „naturală” (deşi conceptul de natural e unul destul de fluid în epoca modificărilor geneticie şi a pesticidelor)? Da, cu siguranţă, iar exemplele sunt nenumărate. Chiar şi fără suplimente nutritive, deşi acestea oferă, de regulă, un sprijin substanţial în refacere şi accelerează progresul.

Ceea ce diferenţiază aici culturismul de orice alt sport este o extraordinară adaptabilitate la cerinţele, potenţialul, scopurile şi particularităţile fiecărui individ. La o mică distanţă logică de Legenda Necesităţii Prafurilor se află cea a Super-Puterilor Imitaţiei; aceasta continuă să reziste în ciuda a mii de articole pe această temă şi a mii de instructori care încearcă să o combată. Alimentată de naivitatea – ca să nu-i spunem lipsa de raţiune – dezarmantă a începătorilor, îi face pe aceştia să imite programele de antrenament ale campionilor, cu speranţa că dacă le copie programele le vor copia şi rezultatele.

Rezultatul practic: în orice sală poţi vedea, de exemplu, începători care au 45 de kilograme îmbrăcaţi cu haine de iarnă făcând antrenamentul lui Ronnie Coleman sau al altui profesionist de peste 120 de kilograme, cu mai bine de 20 de ani de experienţă în spate. Şi pentru că orice anomalie trebuie să aibă şi extreme, unii pun cap la cap programele mai multor campioni, după principiul ştiinţifico-fantastic că dacă cinci seturi sunt bune, atunci 25 sunt de cinci ori mai bune.

Rândurile de mai sus cuprind doar trei dintre cele mai des întâlnite aberaţii din sălile de fitness. Dacă s-ar putea compila toate inepţiile exprimate verbal sau practic în săli şi toate întrebările bizare auzite de instructori, ar rezulta o carte imensă, care s-ar putea intitula „Cum să Nu te antrenezi” (carte pe care începătorii oricum nu ar citi-o, pentru că ei ştiu mai bine). Dar, până la apariţia acestei cărţi, folclorul sălilor de culturism va fi îmbogăţit cu noi file de inconştienţă, spre disperarea antrenorilor – şi, adeseori,  spre amuzamentul celor care au răsfoit mai mult de trei reviste de culturism…

Partea tristă, totuşi, e că proliferarea acestor legende obturează vizibilitatea beneficiilor poduse de antrenament şi îi împiedică pe mulţi să obţină rezultatele pe care şi le doresc – când doar un dram de informare şi o doză infimă de aţiune ar putea da un contur mult mai optimist antrenamentelor.

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

55 DE ANI DE FITNESS (II)

55 DE ANI DE FITNESS (II). În urmă cu 55 de ani , într-o încăpere simplă din beton, de 10 pe 30 de metri , chiar lângă plaja Venice, s-a născut fitness-ul modern. Locul în sine nu promitea mare lucru, dar înăuntru era plin de bărbaţi masivi care făceau flexii, împins culcat şi îndreptări cu sute de kilograme. Era prima sală Gold’s Gym şi urma să dea naştere unei adevărate revoluţii care continuă şi astăzi.

Începutul unei moșteniri

(…) Carl Weathers, cel care a interpretat rolul lui Apollo Creed în Rocky, a purtat un tricou cu Gold’s Gym la prezentarea filmului în cadrul emisiunii Saturday Night Live; Wesley Snipes a avut un maieu cu aceeaşi siglă în White Men Can’t Jump; iar Will Smith a scos fulgerător la iveală un permis Gold’s Gym în Men in Black.

Tot felul de celebrităţi, de la vedete din lumea muzicii, ca Janet Jackson, la medaliaţi cu aur la Jocurile Olimpice, ca Greg Louganis, şi legende ale baschetului (Michael Jordan fiind poate cel mai celebru) veneau la Gold’s Gym. Connors a fost primul care a obţinut licenţa Gold’s Gym şi a deschis o sală în San Francisco, în 1980, şi şi-a dedicat timpul creşterii numărului de astfel de săli pe întreg teritoriul american.

Jerry McCall, un culturist care a concurat la nivel naţional în S.U.A. şi care a luat parte la dezvoltarea franșizei Gold’s Gym în San Jose, în 1982, şi fost preşedinte al Asociaţiei Sucursalelor Gold’s Gym, îşi aminteşte zilele de demult. „Ed a avut un rol fundamental în dezvoltarea programului de licenţe. Avea un dar aparte de a cunoaşte şi convinge oamenii, pe oricine avea o sală mică şi dorea să-şi mărească afacerea.” În 1981 existau deja 5.000 de săli de-a lungul Statelor Unite şi mulţi antreprenori şi-au dat seama cât era de valoroasă afilierea la lanţul sălilor Gold’s, care devenea rapid forţa dominantă în fitness-ul american.

***

Numărul de locaţii Gold’s Gym din întreaga ţară a explodat pur şi simplu. Numele Gold’s Gym a devenit unul internaţional în 1985, când a apărut prima astfel de sală în Canada. În 1987, celebrele tricouri cu sigla Gold’s Gym au început să fie vândute în magazinele din întreaga lume. Ceea ce completa perfect eforturile de popularizare a interesului pentru fitness la nivel global. Interes născut nu cu mult timp înainte într-o sală mică, fără pretenţii, din Venice. În 1993, numărul de clienţi Gold’s Gym ajunsese la un million. Atunci a devenit clar că nu era vorba doar de o revoluţie în fitness, ci de o adevărată moştenire preţioasă. Aceea a ideii de a ajuta sute de mii de oameni să-şi împlinească potenţialul prin intermediul fitness-ului.

***

În 1996, lanţul de săli Gold’s s-a extins în Europa şi Asia, schimbând percepţia asupra sportului în întreaga lume. „Când am deschis prima sală în Rusia, oamenii nici nu ştiau ce înseamnă cuvântul <fitness>”, nu exista în limba rusă”, spune Paul J. Kuebler, unul din cei trei care şi-au adus o contribuţie esenţială la deschiderea primei locaţii Gold’s Gym în Moscova, în 1996. „A trebuit să le explicăm tuturor la ce folosea aşa ceva. În trecut, în Rusia oamenii se antrenau doar pentru a deveni mai buni la sporturile pe care le practicau”.

Sala se dezvoltă

În timp ce Gold’s Gym devenea o Mecca a culturismului, sigla a devenit şi un generator al unei serii semnificative de inovaţii în fitness, asigurându-se că toţi cei care se antrenează acolo rămân întotdeauna pe primul plan, aşa cum se întâmpla şi când Joe a deschis prima sală pentru camarazii săi culturişti. Connors a construit o sală pentru fitness în grup în 1981, cu mult înainte ca acest lucru să devină o tendinţă la nivel naţional. Antrenorii de la Gold’s Gym preluau idei de oriunde, utilizând din ce în ce mai mult pudurile şi principiile periodizării, după ce au văzut rezultatele acestora în Rusia.

Epoca antrenamentelor aerobice a început în 1984, cu StairMaster şi StepMill, şi orice Gold’s Gym şi-a îmbogăţit arsenalul cu aceste noi aparate. Lori Lowell, director naţional pentru fitness în grup al companiei Gold’s Gym International între anii 1999 şi 2009, ne-a vorbit despre modul în care cursurile de aerobic creau o atmosferă adecvată pentru practicarea sportului. „Antrenamentele în grup au o anume putere”, spune ea. „Nu mai era vorba doar de venit şi de ridicat greutăţi. Scopul nostru era de a crea un mediu social grozav, pe lângă un antrenament eficient”.

Succesul unor astfel de idei este evident şi la ora actuală, sălile oferind cursuri de yoga, Pilates, kickboxing sau aerobic. Alte cursuri, ca TRX sau Zumba, au câştigat în popularitate în deceniile care au urmat. Au fost şi ele adoptate rapid de toată sălile marca Gold’s. Gold’s Gym a lansat un parteneriat cu Microsoft, pentru a aduce fitness-ul în era digitală. Antrenamentele marcă proprie de pe Microsoft Band, beneficiind de tehnologie de ultimă oră.

Legenda continuă

Moştenirea Gold’s Gym şi-a lăsat amprenta asupra atitudinii americanilor faţă de fitness, deşi la început nu au existat nici un fel de garanţii. „Cu 55 de ani în urmă, am început cu toţii o cruciadă pentru antrenamentele cu greutăţi, culturism şi fitness”, a declarat Schwarzenegger la o aniversare recentă. „La început, toată lumea râdea. Acum, 55 de ani mai târziu, nu este nici un hotel care să nu aibă o sală de fitness.
Cruciadă noastră a avut un success extrem de pronunţat”. Pentru următorii 50 de ani, Gold’s Gym va rămâne cu siguranţă o forţă şi un lider în lumea fitness-ului. Joe Gold, împreună cu grupul lui de culturişti ambiţioşi şi toţi cei care au contribuit la succesul Gold’s Gym în ultima jumătate de secol au creat cu adevărat o revoluţie modernă.

55 DE ANI DE FITNESS (II) »

55 DE ANI DE FITNESS (I) »

Frank Zane exersează pozarea, iar Dave Draper, Serge Jacobs și Artie Zeller privesc
Claudia Wilbourn și Lou Ferrigno
ARNOLD lucra mai greu, mai rapid, mai mult decât oricine altcineva, zâmbind pe tot parcursul efortului.

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

55 DE ANI DE FITNESS (I)

55 DE ANI DE FITNESS (I). În 1965, Gold’s Gym şi-a deschis uşile şi a lansat mişcarea modernă a fitness-ului. Aceasta a adus exerciţiile fizice şi principiile unei vieţi sănătoase în conştiinţa globală a umanităţii.

În urmă cu 55 de ani , într-o încăpere simplă din beton, de 10 pe 30 de metri, chiar lângă plaja Venice, s-a născut fitness-ul modern. Locul în sine nu promitea mare lucru, dar înăuntru era plin de bărbaţi masivi care făceau flexii, împins culcat şi îndreptări cu sute de kilograme. Era prima sală Gold’s Gym şi urma să dea naştere unei adevărate revoluţii care continuă şi astăzi.

Vremurile întunecate

Înainte de 1965, sănătatea americanilor era în declin. Cu mai puţin de un deceniu înainte, preşedintele John F. Kennedy a publicat un articol intitulat „The Soft American” („soft” însemnând în acest context „grăsuţ”, „pufos”, „moale”) în Sports Illustrated, în care argumenta că „o asemenea moliciune şi slăbiciune la cetăţeni poate contribui la distrugerea vitalităţii unei întregi naţiuni… rezistenţa şi puterea necesare pentru protejarea libertăţii nu pot fi produsul a câtorva săptămâni de antrenament de bază sau doar a unei luni de interes acordat condiţiei fizice”.

***

Mai mult de o treime din copiii americani eşuau la unul dintre cele cinci teste fizice efectuate în şcoală – în comparaţie, doar 1% din copiii europeni se confruntau cu acest eşec. Guvernul era atât de îngrijorat încât a încurajat apariţia unor reviste de benzi desenate despre fitness. Charles Schulz, creatorul seriei „Peanuts”, a publicat „Snoopy’s Daily Dozen”, o cărticică în care eroii – Snoopy, Charlie, Linus şi restul găştii – efectuau anumite exerciţii fizice.

Procentul de americani implicaţi în activităţi fizice era unul redus, iar aceştia favorizau exerciţii uşoare şi rapide, ca 5BX (Five Basic Exercises – Cinci exerciţii de bază), care nu necesitau echipament special şi nici nu aveau vreun efect semnificativ pentru creşterea forţei. Adevăratul antrenament de forţă era cvasi-necunoscut.

Se naște o sală

Aici intră în scenă Joe Gold. Fostul puşcaş marin proaspăt intrat în afaceri – posesor al unui fizic care îi adusese roluri secundare în filme ca The Ten Commandments/ Cele zece porunci şi Around the World in 80 Days/ Ocolul Pământului în 80 de zile – avea o idee. Acesta se antrena la Muscle Beach, chiar lângă pontonul Santa Monica, unde tineri ca „supereroul fitnessului” Jack LaLanne şi Steve Reeves, celebru pentru rolul din Hercule, ridicau greutăţi, executau mişcări complicate de gimnastică, forţă şi acrobaţie şi îşi etalau corpurile musculoase în faţa turiştilor care se plimbau pe aleea din faţă.

Dar Gold şi-a dat seama că toţi cei de acolo aveau nevoie de o sală adevărată, de un loc unde puteau să se antreneze la orice oră, cu aparate mai bune. A achiziţionat un teren abandonat de pe Pacific Avenue şi a construit o clădire simplă, din bolţari şi astfel s-a născut Gold’s Gym.

„Joe era un antrenor dur şi fusese culturist competițional pe vremea lui”, spunea redactorul-şef al revistei FLEX, Shawn Perine. „Tot ce urmărea era acumularea de muşchi şi vroia să le dea celor care veneau la sala lui şansa de a-şi construi fizicul pe care îl visau”.

***

Joe a văzut şansa şi a profitat de ea – în acel moment erau doar trei săli pentru cei șapte milioane de locuitori ai Los Angeles-ului – dar a înţeles de asemenea cât de mult putea ajuta comunitatea culturiştilor. Greutăţile şi aparatele din acea perioadă erau rudimentare, cu helcometre nepotrivite şi prize incomode.

Gold ştia ce le place culturiştilor, pentru că el însuşi era unul, aşa că a început să creeze piese de echipament corespunzătoare nevoilor celor care se antrenau. Şi-a transformat garajul pentru două maşini într-un fel de atelier, proiectând şi construind bănci de împins, helcometre, mânere unice şi alte aparate, toate mult superioare faţă de tot ce exista atunci. „Când puneai mâna pe ganterele făcute de el, era ceva magic”, îşi aminteşte Eddie Giuliani, un culturist din New York care s-a mutat în California pentru a se antrena la Gold’s Gym şi care a câştigat titlurile Mr. America şi Mr. World la categoria lui de înălţime.

Epoca de Aur

Culturiştii au dat năvală în sala lui Joe. Chiar dacă alte săli încercau să imite aparatura de ultimă oră de la Gold’s Gym, nici una nu a reuşit să ajungă la acelaşi nivel. Dave Draper, cunoscut drept Bombardierul Blond, cel care era la propriu şi la figurat cea mai mare vedetă a culturismului de la începutul anilor ’60, s-a alăturat şi el echipei de la Gold’s, urmat curând de mulţi alţii.

Turiştii se îngrămădeau în faţa sălii, aruncând priviri furişe înăuntru şi sperând să-i zărească pe cei care se antrenau. Cei care nu puteau ajunge la Muscle Beach îi puteau vedea pe cei care se antrenau la Gold’s Gym pe coperţile revistelor de culturism, care încet-încet prindeau avânt. „Aceasta era generaţia <EU> şi dintr-odată oamenii se descopereau pe ei înşişi, şi ce mod ar fi mai bun pentru a te descoperi pe tine însuţi decât să vezi cât de mult îţi poţi defini muşchii?”, spunea Perine.

***

Reviste ca Muscle Builder prezentau interviuri şi sfaturi semnate de numele mari de la Gold’s Gym, transformând sportivii în adevărate mărci înregistrate. Explozia rapidă a fitness-ului şi culturismului a declanşat o creştere a numărului de descoperiri ştiinţifice şi un val de interes din partea lumii medicale. Proaspăt înfiinţată, Societatea Internaţională de Fiziologie Sportivă şi-a organizat primul congres mondial în 1965, iar în 1967 a fost creată Societatea Nord-Americană pentru Fiziologie Sportivă şi Activitate Fizică. În 1971, Paul C. Lauterbur, profesor de chimie în cadrul Universităţii de Stat din New York a dezvoltat conceptul pe care urma să îl utilizeze pentru a inventa primul aparat de imagistică cu rezonanţă magnetică, iar primul număr al Jurnalului de Medicină Sportivă a apărut tot în acelaşi an.

***

Apoi, bineînţeles, a apărut Arnold. Joe Weider, creatorul concursului Mr. Olympia şi al revistelor Muscle&Fitness şi FLEX, l-a adus pe Arnold Schwarzenegger pentru a se antrena la Gold’s Gym, unde tânărul austriac a devenit imediat o celebritate. Se antrena cu Draper, Giuliani şi bunul său prieten şi coleg de cameră, Franco Columbu – mai intens, mai rapid, mai mult decât oricine altcineva, zâmbind pe parcursul antrenamentelor extenuante, impresionând toţi tinerii şi făcându-I să vrea să devină ca el. „Arnold era pretutindeni”, povesteşte Ric Drasin, unul dintre partenerii obişnuiţi de antrenament ai lui Arnold. „El a transformat Gold’s Gym într-o Mecca a culturismului”.

***

De-a lungul anilor ’70, mişcarea culturismului a continuat să se dezvolte rapid, iar Arnold şi gaşca sa erau cei care croiau drumul. Tricourile galbene, cu emblema inconfundabilă a sălii – desenată spontan de Drasin pe un şerveţel pentru cocktail-uri – erau prezente peste tot, pe stradă, pe plajă, prin barurile din oraş şi într-o mulţime de alte locuri. Dacă purtai un astfel de tricou, însemna că faci parte din ceva mai mare, mai important. Gold’s Gym a fost gazda concursului Mr. America 1977.

În acelaşi an, filmul Pumping Iron, care îl prezenta pe Arnold concurând pentru Mr. Universe şi Mr. Olympia 1975, a dus culturismul către un cu totul alt nivel de celebritate. Curând, vedete de la Hollywood – Clint Eastwood, de exemplu – au început să se perinde prin sală, alături de sportivi de renume, ca Muhammad Ali. Statutul culturismului în cultura de masă devenise unul stabil. „Îmi amintesc că mă uitam la televizor în anii ’80 şi din două reclame, una era cu un culturist”, spunea Perine. „Cel mai probabil culturistul respectiv era recrutat de la recepţia Gold’s Gym”.

Începutul unei moșteniri

Prin 1980, Gold’s Gym fusese deja vândut de Gold, ajungând pe mâinile lui Pete Grymkowski, Tim Kimber şi Ed Connors. Trio-ul, poreclit „Cei Trei Călăreţi ai Apocalipsei”, a trecut imediat la treabă. Au făcut cunoscut la nivel naţional mesajul sălii şi al celor care se antrenau acolo. Cei trei şi-au dat seama că fitness-ul şi culturismul aveau să prindă rădăcini puternice, nefiind doar o tendinţă trecătoare, ci elemente ale unui mod de viaţă. În acest sens, cititorul ar trebui să ţină seama că în 1982 Jane Fonda, vedeta cinematografiei, şi-a făcut timp, în ciuda programului extrem de încărcat, şi a filmat „Antrenamentul lui Jane Fonda”, lansându-şi astfel o a doua carieră, la fel de plină de succes.

***

Curând după aceea, în 1985, a fost înfiinţat Consiliul American de Educaţie Fizică. Asta pentru a crea un standard al certificării instructorilor de aerobic la nivel naţional. Fitness-ul nu mai reprezenta doar o simplă atracţie pentru turiştii care vizitau Venice Beach, devenise o parte integrantă a cotidianului. Iar Gold’s Gym era un punct forte al culturii fizice americane…

55 DE ANI DE FITNESS (II) »

55 DE ANI DE FITNESS (I) »

Steve Marjanian, Zabo Koszewski și Joe Gold.
Danny Padilla şi Ed Corney
Legendarul Sergio Oliva
Ken Waller, fost manager, şi Ken Sprague, fost proprietar.

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

Shawn Rhoden, Mr. Olympia 2018

Shawn Rhoden, Mr. Olympia 2018! Shawn Rhoden este cel mai în vârstă culturist care a câștigat titlul de Mr. Olympia (la 43 de ani și cinci luni) – acesta l-a învins pe Phil Heath, campionul absolut al Mister Olympia în ultimii șapte ani. Heath a ratat astfel ocazia de a-l depași pe Arnold Schwarzenegger (7 titluri) și pe aceea de a-l egala pe legendarul Ronnie Coleman (8 titluri).

Pentru Shawn Rhoden este primul titlu Olympia. El s-a ales cu un cec de 400.000 dolari.

Noul Mister Olympia s-a născut în Kingston, Jamaica, și a emigrat în Statele Unite în 1990 stabilindu-se în Maryland. El a trecut printr-o perioadă de dependență de alcool – după moartea tatălui său Lloyd în 2002, dar a depășit această problemă cu ajutorul prietenului său Lenore Carroll. Shawn Rhoden n-a fost mereu un pachet de muschi. Din contra! La vârsta de 19 ani era chiar supraponderal.

Competiții

2018 Mr. Olympia – Locul 1
2017 Mr. Olympia – Locul 5
2016 Mr. Olympia – Locul 2
2016 Kuweit Pro Bodybuilding pentru bărbați – Locul 3
2015 EVL Praga Pro – Locul 3
2015 Mr. Olympia – Locul 3
2014 IFBB San Marino Pro – Locul 1
2014 EVL’s Prague Pro – Locul 3
2014 Dubai Pro – Locul 2
2014 IFBB Arnold Classic Europe – Locul 2
2014 Mr. Olympia – Locul 3
2014 IFBB Australian Pro – Locul 1
2014 IFBB Arnold Classic – Locul 2
2013 IFBB Arnold Classic Europa – Locul 4
2013 Mr. Olympia – Locul 4
2012 IFBB EVL’s Prague Pro – Locul 2
2012 IFBB British Grand Prix – Locul 1
2012 IFBB Arnold Classic Europa – Locul 1
2012 Mr. Olympia – Locul 3
2012 IFBB Dallas Europa Supershow – Locul 1
2012 IFBB PBW Tampa Pro – Locul 1
2012 NPC Dexter Jackson Classic – NP
2012 IFBB Arnold Classic – Locul 8
2012 IFBB FLEX Pro – Locul 4
2011 Mr. Olympia – Locul 11
2011 IFBB Dallas Europa Super Show – Locul 3
2010 IFBB Dallas Europa Super Show – Locul 6

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

15 Mr. Olympia

15 Mr. Olympia. Trecem în revistă prima jumătate de secol  de Mr. Olympia, cu sfaturi gen Twitter de la câştigătorul fiecărei ediţii.

Pe 19 septembrie 1965, în Academia de Muzică din Brooklyn, o sală fără scaune era plină de 2500 de fani înnebuniţi care îl încurajau pe Larry Scott în timp ce acesta era încoronat (la propriu) drept primul Mr. Olympia.

Doar 15 sportivi au câştigat acest titlu până acum. În onoarea lor, am adunat laolaltă sfaturi de la fiecare câştigător – de la Larry Scott până la Phil Heath. Ca pe Twitter, nici un sfat nu are mai mult de 140 de caractere şi fiecare sfat are hashtag-uri referitoare la Olympia din anul respectiv – locaţie şi evenimente principale. Acest ghid nepreţuit din partea legendelor culturismului, ca şi lecţia de istorie cu hashtag, demonstrează că unele lucruri s-au schimbat iar altele au rămas la fel de-a lungul primilor 55 de ani de Mr. Olympia.

LARRY SCOTT

  • ’65 la flexii, folosesc o bancă pentru a fixa braţele. Eu fac flexii cu bara şi cu gantere în acest fel la fiecare antrenament. # primul Mr. Olympia #26 de ani #NYC
  • ’66 vită, brânză şi ouă. şi beau mult lapte. Pe întreg parcursul anului consum puţini carbohidraţi. #Retragere #NYC

SERGIO OLIVA

  • ’67 Genuflxiunile cu haltera pe spate şi cele frontale mi-au construit picioarele. Ajung până la greutăţi cu care pot face doar trei repetări, dar termin cu un set de 20 de repetări. #Poole câştigă după primul vot   #Se reia votul #NYC
  • ’68 Exerciţiul meu preferat pentru umeri este împins de la ceafă. Fac 5 seturi a 5 repetări. Câteodată făceam acest exerciţiu în superset cu ramatul vertical. #Fără concurenţi #NYC
  • ’69 Mănânc șase mese pe zi cu o grămadă de ton, albuşuri de ou şi lapte. Mănânc şi frip-tură, pui, orez, ovăz şi legume. #Arnold debutează #Arnold pe locul 2 #NYC

ARNOLD  SCHWARZENEGGER

  • ’70 Găseşte exerciţiile, seturile şi repetările care sunt cele mai productive pentru tine. După aceea poţi experimenta şi varia, dar rămâi fidel formulei cae a dat rezultate. #Campionul este detronat #Cel mai tânăr: 26 de ani #Cel mai înalt: 1,88 m #Sergio locul 2 #NYC
  • ’71  îmi antrenez gambele în fiecae zi, cu cel puţin 10 seturi a 10 repetări, cu cea mai mare greutate posibilă. Am acordat o atenţie specială gambelor vreme de ani buni. #Fără concurenţă #Paris
  • ’72 Mintea este cea care are bariere, nu muşchii. Nu vreau niciodată să vizualizez ce s-a mai făcut înainte. vreau să ajung mai presus de orice. #Controversă #4 deţinători ai titlului concurează #Sergio locul 2 #Essen
  • ’73 îmi plac lucrurile de bază pentru biceps: flxii cu haltera şi cu gantera. Supinez întotdeauna la flxiile cu gantere. #Dominaţie #Columbu al doilea #NYC
  • ’74  Pullover-ul cu gantere executat la sfârşitul antrenamentului pentru piept şi înaintea celui pentru spate construieşte o legătură solidă între cele două grupe şi îmi întinde cutia toracică. #Dominaţie #2 categorii #Columbu învingător la categoria „scund” #NYC
  • ’75  împinsul Arnold e un împins cu gantere modificat: de la palmele spre înapoi – coatele spre înainte ajungi la palmele spre înainte – coatele în lateral, în vârful mişcării. #6 la rând #Pumping Iron #Retragere #2Categorii # Columbu învingător la categoria „scund” #Pretoria

FRANCO COLUMBU

  • ’76 Dacă ar trebui să fac un singur exerciţiu pentru piept, acesta ar fi împinsul culcat. Nimic nu e ma eficient pentru masa pectoalilor. #2Categorii #waller câştigă la categoria „înalt”  #Retragere #Columbus

FRANK ZANE

  • ’77 îmi ciclizez carbohidraţii când ţin regim. Păstrez aportul de carbohidraţi la un nivel scăzut trei zile, apoi măresc cantitatea în ziua a patra – lucru care îmi creşte rata metabolică. #Estetică #2Categorii #Robinson câştigător la categoria „înalt”  #Columbus
  • ’78 Mulţi nu-şi antrenează deltoizii suficient Trebuie să te gândeşti la fiecae parte a deltoidului ca la un muşchi separat şi să faci 10–12 seturi pentru fiecae (anterior, lateral, posterior). #Estetică #2Categorii #Robinson câştigător la categoria „înalt”  #Columbus’
  • ’79 Programul de acumulare de masă a fost un dezastru. Deci am hotărât să nu mă îndepărtez mai mult de 5% faţă de greutatea de concurs. şi folosesc oglinda pentru a măsura progresul, nu cântarul. #Estetică #2Categorii #Mentzer câştigător la categoria „înalt”  #Columbus

ARNOLD SCHWARZENEGGER

  • ’80 Câteodată fac un exerciţiu pentru piept în superset cu unul pentru spate. Nici unul dintre ele nu îmi afectează forţa la celălalt, iar pomparea este fantastică. #Record7  #Controversă #Revenire #Retragere #Pe scenă 4 MrO #Dickerson locul 2 #zane locul 3 #Sydney

FRANCO COLUMBU

  • ’81 îmi antrenez abdominalii în fiecae zi, la sfârşitul antrenamentului, folosind crunch, ridicări la scaunul roman şi ridicări de picioare din atârnat. #Controversă #Revenire #40 de ani #Retragere #Dickerson locul 2 #Columbus

CHRIS DICKERSON

  • ’82 Execută mişcările pentru gambe cât mai strict, exagerând întinderea. variază exerciţiile şi poziţia tălpilor: cu vârful spre înăuntru, spre înafară şi cu tălpile paralele. #Cel mai în vârstă #O victorie şi gata #zane pe locul 2 #bannout pe locul 4 #londra

SAMIR BANNOUT

  • ’83 Nu-mi blochez niciodată genunchii la genuflxiunile la cărucior sau la presa pentru picioare, decât dacă am nevoie de o pauză la ultimele repetări ale setului. Vreau să păstrez tensiunea constantă în cvadricepşi. #prima victorie la profesionişti #O victorie şi gata #Makkawy pe locul 2 #haney pe locul 3 #zane pe locul 4 #München

LEE HANEY

  • ’84  Greutăţi moderate, volum ridicat de antrenament, intensitate – aceşti trei factori sunt cei mai importanţi pentru câştiguri musculare semnificatie, fără accidentări. #Campionul detronat #24 de ani # patru Mr. O. #Makkawy pe locul 2 #bannout pe locul 6 #Oliva pe locul 8 #NYC
  • ’85  împărţirea antrenamentelor mele este de trei zile da, una nu. ziua 1: Piept şi braţe. ziua 2: Picioare. ziua 3: Spate şi umeri. ziua 4: Pauză. Apoi încep din nou. #Dominaţie #beckles pe locul 2 #Oliva pe locul 8 #bruxelles
  • ’86  Nu renunţ niciodată la exerciţiile de bază pentru spate: ramat cu bara, ramat cu bara T, ramat la cabluri, tracţiuni la helcometru şi tracţiuni la bară. #Dominaţie  #Gaspari pe locul 2 #Columbus
  • ’87  îmi lucrez abdominalii la fiecare antrenament. Fac de obicei ridicarea picioarelor din atârnat, ridicarea trunchiului din înclinat şi ridicarea picioarelor din şezând, 4 seturi x 15–20 de repetări fiecare. #Dominaţie  #Gaspari pe locul 2 #Gothenburg
  • ’88  Aceasta e o masă de după antrenament tipică: pui sau peşte, spanac, orez sau paste, 140 g ananas, 2 felii de pâine integrală, apă. #Dominaţie  #Gaspari pe locul 2 #losAngeles
  • ’89  Nu pierde timpul cu detalii nesemnificative până nu ştii cu adevărat ce faci. învaţă lucrurile de bază, exerciţiile compuse. #Dominaţie #labrada pe locul 2 #Rimini
  • ’90  la sfârşitul fiecărui antrenament pentru umeri fac ramat vertical (4 seturi x 6–10 repetări) pentru a evidenţia separaţia dintre deltoizi şi trapez. #Controversă #Discuţii în contradictoriu după prejurizare  #labrada pe locul 2 #Chicago
  • ’91  Folosesc zilnic un supliment bun cu multivitamine şi minerale. Când se apropie un concurs iau mai multe b-uri şi vitamina C pentru a ajuta refacerea. #Record 8 titluri #Retragere  #Cei mai mulţi concurenţi: 27 #Yates pe locul 2 #Orlando

DORIAN YATES

  • ’92 Creşterea musculară are loc în afara sălii, după ce te-ai refăcut complet. De aceea recomand antrenamente doar de 3–4 ori pe săptămână. #levrone pe locul 2 #Ferrigno revine în competiţii #helsinki
  • ’93 îmi antrenez deltoizii posteriori după dorsali şi înainte de lombari, la aparat şi cu gantere (fluturăr din aplecat), câte un set de 8–10 repetări pentru fiecae. #Dominaţie  #şi mai mare #wheeler  pe locul 2 #Atlanta
  • ’94 Pentru gambe fac două seturi, o dată pe săptămână: ridicări pe vârfuri din stând şi ridicări pe vârfuri din şezând, 10–12 repetări. Cheia succesului stă în mişcarea completă. #Dominaţie #Ray pe locul 2 #Atlanta
  • ’95 Prima mea masă este: 100 g fulgi de ovăz, 2 ouă întregi şi 8 albuşuri, 2 felii de pâine integrală, 1 banană, apă. #Dominaţie #Accidentare #levrone pe locul 2#Atlanta
  • ’96 Somnul are o importanţă crucială pentru refacere şi creştere. Eu dorm de obicei 8 ore pe noapte plus un pui de somn de 90– 120 de minute după-amiază. #Controversă #Accidentare #Ray pe locul 2 #Chicago
  • ’97 Fac de regulă un singur set propriu-zis la fiecae exerciţiu, dar uneori fac 2–3 seturi de încălzire, crescând piramidal greutatea folosită. #Controversă  #Accidentare #Retragere #6 titluri consecutive #ElSonbaty pe locul 2  #Coleman pe locul 9 #losAngeles

RONNIE COLEMAN

  • ’98  îmi antrenez fiecare grupă de două ori pe săptămână, ca Arnold şi culturiştii din anii ’70. Acest sistem de antrenament a dat rezultate în cazul lor şi dă rezultate şi pentru mine.  #wheeler pe locul 2 #NewYork
  • ’99  Schimb foarte rar exerciţiile. Dar alternez două antrenamente diferite pentru fiecare grupă musculară, deci nu fac niciodată acelaşi antrenament de două ori la rând.  #Dominaţie #wheeler pe locul 2 #vegas
  • ’00  la prima masă după antrenament mănânc aproape întotdeauna două piepturi de pui şi un cartof copt.  #Dominaţie #levrone pe locul 2 #vegas
  • ’01  Am făcut acele seturi grele, de o singură repetare, doar în faţa camerelor de luat vederi. Folosesc greutăţi mari, dar încerc întotdeauna să fac 10–12 repetări la antrenamente.  #Controversă #Discuţii în contradictoriu după prejurizare #Cutler  pe locul 2 #vegas
  • ’02  un antrenament pentru spate este pentru densitate şi include îndreptări şi ramaturi. Celălalt este pentru lăţime şi pe lângă ramaturi are două tipuri de tracţiuni. #Controversă #Mai puţin masiv  #levrone pe locul 2 #vegas
  • ’03 Fac 6 exerciţii pentru triceps în fiecae săptămână, 3 la fiecae antrenament. un program se termină cu împins cu priză îngustă. Celălalt începe cu împins franţuzesc/ skullcrushers. #Dominaţie #Mai masiv #Cutler pe locul 2 #Jackson pe locul 3 #vegas
  • ’04 Dacă le faci corect, fandările din mers dau rezultate pentru că sunt grele. Fandările mi-au îmbunătăţit calitatea musculară şi au adăugat striaţii pe cvadricepşi, femurali şi glutei. #Runda provocărilor #Cel mai greu: 135 de kilograme #40 de ani #Cutler pe locul 2 #vegas
  • ’05 Pentru ca genuflexiunile să fie eficiente, trebuie să stai cât mai drept şi să cobori până când coapsele sunt cel puţin paralele cu podeaua.  #Record 8 titluri #Atinge recordul lui haney #41 de ani  #Cutler pe locul 2 #vegas

JAY CUTLER

  • ’06  Pentru umeri, prefer ganterele în locul halterelor. îmi place libertatea de mişcare oferită de gantere şi nevoia de a echilibra cele două părţi. #Campionul este detronat  #Coleman pe locul 2 #vega
  • ’07 O masă tipică pentru mine, în afara sezonului competiţional, constă în 280 g carne de vită (sau bivol) şi, pentru a-mi menţine un aport ridicat de calorii, două căni de orez. #Controversă #Martinez pe locul 2 #Jackson pe locul 3 #Coleman pe locul 4 #vegas

DEXTER JACKSON

  • ’08 la sfârşitul fiecărui antrenament pentru piept folosesc aparate care sunt o combinaţie de împins şi fluturări – sunt foarte eficiente pentru partea internă a pectoralilor.  #Campionul este detronat #O victorie şi gata #Cutler pe locul 2 #heath pe locul 3 #vegas

JAY CUTLER

  • ’09 Pentru gambe aplic uneori metoda pauză-odihnă. Mă opresc când ating epuizarea, mă odihnesc câteva secunde, apoi mai fac câteva repetări. #Dominaţie #warren pe locul 2 #Jackson pe locul 3 #heath pe locul 5  #vegas
  • ’10 Fac cardio pe StepMill, 40 de minute, dimineaţa la prima oră. Mai adaug un antrenament cardio dacă e nevoie.  #a patra victorie #heath pe locul 2  #vegas

PHIL HEATH

  • ’11  Când folosesc greutăţi mari la îndreptările cu picioarele drepte, simt mişcarea prea mult în spatele inferior. Rămâi la greutăţi mai mici şi concentrează-te asupra întinderii muşchiului, menţinând o tensiune constantă. #Campionul este detronat #Dominaţie #Cutler pe locul 2 #Greene pe locul 3 #vegas
  • ’12  Nu ţine un regim extrem de sărac în grăsimi şi carbohidraţi în sezonul necompetiţional. încearcă mai degrabă să ai destulă proteină şi destule calorii în alimentaţie pentru a creşte.  #Greene pe locul 2 #vegas
  • ’13  Nu fac niciodată flexia pumnului pentru antebraţe. Sunt norocos, antebraţele mele cresc suficient de la antrenamentele pentru bicepşi, în special de la flexiile ciocan.  #Greene pe locul 2 #Cutler pe locul 6 #vegas
  • ’14, ’15, ’16, ’17
  • Cel mai important lucru când e vorba de progres muscular e răbdarea. Călătoria e lungă. ţine-te de program, mănâncă bine şi antrenează-te corect.  #Greene pe locul 2 în 2014, Jackson pe locul doi în 2015 #5 titluri consecutive #la egalitate cu Cutler #vegas

BRANDON CURRY ’19

 

Articol: Greg Merritt, Fotografii prin amabilitatea Weider Health&Fitness

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

FRANCO COLUMBU – de două ori Mr. Olympia

FRANCO COLUMBU – de două ori Mr. Olympia, „Strongman-ul Sardinian”

FRANCO COLUMBU a fost vedeta filmului One More Round/ Încă o rundă. Interviu Muscle&Fitness Nr.3/2015
M&F: Personajul tău din film este un antrenor de box. Ai folosit experienţa ta de pe vremea când practicai şi tu boxul?

FC: Da, am improvizat cea mai mare parte din dialoguri amintindu-mi de lucrurile la care mă gândeam când mă antrenam. În câteva scene, rezultatul a fost unul destul de amuzant; de exemplu, când elevul meu e prins în corzi şi e lovit foarte puternic. Mi-am adus aminte de vremea când boxam şi mi se întâmpla mie asta, iar antrenorul îmi zicea: „Te descurci foarte bine”. Iar eu mă gândeam: „Cum pot să mă descurc foarte bine, dacă déjà sunt ameţit de la lovituri?”

Le-ai făcut pe amândouă, aşa că poţi să-mi spui: care sport e mai dur, boxul sau culturismul?

Am început cu boxul, şi eram bun. Odată, în Sardinia, am câştigat prin KO în prima rundă, dar când am ajuns acasă aveam un ochi vânăt şi mă durea falca. Nici măcar nu-mi aminteam când mă lovise adversarul meu şi am avut dureri toată ziua. Acestea sunt momente când trebuie să iei o hotărâre: sau suporţi o astfel de durere, sau te apuci de un sport ceva mai sigur, ca powerlifting-ul sau culturismul. Dacă nu poţi să ridici greutatea, o laşi pur şi simplu să cadă înapoi pe podea. Boxul e un sport grozav, dar e foarte, foarte dur.

Care crezi că e lucrul pe care nu îl înţeleg tinerii care se apucă de culturism?

E uşor să te faci mare. Sunt o grămadă de tipi care se fac mari. Mulţi au o singură grupă musculară care iese în evidenţă. Dar cel mai dificil e să fii proporţionat, nu doar cu o grupă incredibilă ca dezvoltare. Eu personal am devenit mai întâi celebru pentru pectoralii mei; apoi m-am mai antrenat câţiva ani şi am devenit cunoscut pentru dorsali. A durat mult timp până am reuşit să obţin un corp cu adevărat armonios.

Cum arată acum antrenamentele tale?

Odată ce ai terminat cu culturismul competiţional, îţi dai seama că te antrenai ca să câştigi, nu ca să fii sănătos. În ziua de azi sunt mai degrabă preocupat de echilibrarea antrenamentelor în aşa fel încât să fiu protejat de durere şi de accidentări.

O mulţime de tipi mai în vârstă se antrenează folosind preponderent aparatele. Şi tu faci la fel?

Nu. Folosesc aparatele foarte puţin. Extensiile şi flexiile pentru picioare sunt bune, şi îmi plac şi cablurile, dar încerc să stau departe de aparatele la care mişcarea se execută din şezând.
Încheieturile nu sunt perfecte. Poţi mişca greutăţile pe traiectorii diferite, aşa că, pentru a-ţi păstra mobilitatea şi forţa, ar trebui ca măcar 50% din exerciţii să fie executate cu greutăţi libere.

Ne-ai putea spune care a fost cel mai dificil antrenament pe care l-ai făcut vreodată?

Înainte de o ediţie Mr. Olympia, mă antrenam două ceasuri dimineaţa şi apoi mai făceam un antrenament de jumătate de oră – o oră seara.
Ajunsesem într-un punct în care nu mă puteam define cum ar fi trebuit, cu 10 zile înainte de Olympia. Aşa că am mers la sală, am făcut un antrenament dur dimineaţa şi după aceea m-am ambiţionat şi am mai făcut două ore de antrenament seara. Am început să arăt mai bine, dar abia puteam să merg. Am făcut aşa o febră musculară, că nu am putut să merg la sală timp de două zile.

Pe vremea ta te-ai descurcat fără suplimentele de care beneficiază culturiştii din ziua de azi. Ce părere ai de produsele care există acum pe piaţă?

Aspectul acesta legat de suplimente trebuie gândit în termenii unui program de antrenament. Când începi, faci exerciţii de bază. Dacă e vorba de piept, ai nevoie cu adevărat de cinci exerciţii de bază. Începi cu cel de care ai cea mai mare nevoie, iar apoi vezi ce mai ai de făcut. Dacă împinsul culcat e cel mai bun, atunci cel de pe locul secund e împinsul înclinat, şi aşa mai departe. Acelaşi mod de gândire trebuie aplicat în cazul vitaminelor şi mineralelor. Care sunt cele mai importante pentru tine? Vitamina D e importantă, dar dacă locuieşti în Florida şi ai parte de mult soare, poate că nu e cea mai important pentru tine. În calitate de chiropractor, îi sfătuiesc întotdeauna pe clienţii mei să consume Omega – 3, pentru sănătatea inimii şi a articulaţiilor. Esenţial e să ştii să-ţi asculţi corpul şi să-ţi dai seama de ce are nevoie.

Cei mai mulţi oameni, pentru că au văzut Pumping Iron, presupun că Arnold ţi-a fost cel mai bun partener de antrenament, chiar aşa a fost?

Da. Absolut. Odată făceam genuflexiuni – seturi de 10 repetări cu 184 de kilograme. După ce şi-a terminat setul, Arnold a plecat să bea apă, iar eu eram obosit, aşa că am făcut 8 repetări. Şi el se întoarce şi-mi spune: „Hei, Franco, te-am văzut în oglindă, ai făcut numai 8. Fă-le şi pe celalalte două şi ia-o de la capăt”. Atât era de disciplinat. Dacă nu ar fi fost el, nu ştiu dacă aş fi câştigat două titluri de Mr. Olympia. Nu se oprea niciodată. Eu mai spuneam „Nu prea am chef să trag tare astăzi”, iar el îmi zicea: „Ia şi fă-ţi setul, atâta. De ce te complici?” Odată m-am plâns „Genuflexiunile astea merg ca naiba”. Mi-a răspuns „În faţa uşii sunt oameni care au venit tocmai din Italia să te vadă la antrenament. Fă-ţi toate cele 10 repetări”. Şi exact asta am făcut. Era cel mai bun când venea vorba de motivaţie şi m-a făcut să mă antrenez chiar dacă nu vroiam. Pentru mine, era uneori o tortură, dar după antrenamentele cu el mă simţeam atât de bine.

Arnold a declarat că arbitrajul din culturism trebuie schimbat şi că nici un sportiv cu distensie abdominală nu ar trebui să câştige vreodată. Eşti de acord?

În privinţa asta sunt de acord cu Arnold 100%. Mi s-a părut că la ediţia de anul trecut de la Mr. Olympia concurenţii au arătat mai bine. Cu un înainte aveau toţi abdomenul umflat, iar asta e din cauza diferiţilor hormoni de creştere. Şi dă-mi voie să-ţi spun câteva lucruri. În primul rând: culturismul e un sport, dar e şi o artă. Te antrenezi intens şi îţi expui musculatura, dar contează foarte mult şi pozarea. Dacă te uiţi pe youtube, găseşti videoclipuri cu mine de pe vremea când concuram pentru Mr. Olympia. Am fost primul concurent care a folosit muzica clasică în programul de pozare. În ziua de azi auzi o grămadă de strigăte şi de heavy metal. Şi după aceea concurenţii merg pe scenă dansând şi ridicându-şi braţele, cerând aplauze din partea mulţimii de spectatori. Eu nu aş vrea să cer aplauze; aş vrea să demonstrez cât de bun sunt, iar abia apoi să fiu aplaudat. Ce-i cu dansatul ăsta aiurea? Aşa ceva nu are căuta în culturism, după părerea mea. Muzica ar trebui să fie una „serioasă”, nu ceva care să transforme programele de pozare într-un fel de desene animate.

Francesco Maria Columbu
(7 august 1941 – 30 august 2019)

a fost culturist, powerlifter, actor, producător și chiropractor autorizat.

  • Născut la 7 august 1941
  • Ollolai, Nuoro, Sardinia, Italia
  • Decedat la 30 august 2019 (78 de ani)
  • San Teodoro, provincia Sassari, Sardinia, Italia
  • Înălțime 165 cm (5 ft 5 in)
  • Concurs de greutate: 84 kg (185 lb)
Carieră profesională
  • Cea mai bună victorie IFBB Mr. Olympia 1976, 1981
  • Predecesorul Arnold Schwarzenegger (1975, 1980)
  • Succesorul Frank Zane (1977)
  • Chris Dickerson (1982)

ADEVĂRATA PUTERE
Muşchii lui Columbu nu erau doar de decor. Recordurile sale personale la probele de forţă erau de 341 de kilograme la îndreptări, 302 la genuflexiuni, 239 la împins culcat şi 182 la smuls.

Articol: Matt Tuthill  – www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

CALEA LUI YATES

CALEA LUI YATES. Dorian Yates – filosofia de antrenament a unui culturist legendar.

Până în anii ’90, în culturismul profesionist a fost favorizat un anume tip de fizic, suplu şi estetic, ceea ce a generat o anume abordare a pregătirii pentru concurs, cu volum ridicat – 20 până la 30 de seturi la fiecare antrenament. Dar în 1992, un anume englez pe nume Dorian Yates a păşit pe scenă cu o înălţime de 1,75 m şi cântărind mai bine de 110 kilograme, arătând ca o anomalie printre mutanţi. Etala o piele fină, întinsă la maxim peste muşchii neobişnuit de denşi – aspect care avea să fie numit „granulat” mai târziu – dar reuşise să îşi menţină talia mică şi avea proporţii echilibrate.

Avea să câştige şase titluri Olympia consecutive, reuşind să devină astfel cel mai bun din lume şi să deschidă o nouă eră în lumea culturismului – o eră în care monştii masei musculare fac regulile. Odată cu aceasta, stilul său unic de antrenament a devenit de asemenea foarte popular în rândurile culturiştilor, de la profesionişti la amatorii care vroiau să devină masivi cu adevărat.

COMPONENTELE DE BAZĂ ALE PROGRAMULUI HIT, ÎN VERSIUNEA LUI YATES
  • Lucrează-ţi fiecare grupă musculară o dată la şapte zile.
  • Execută pentru fiecare exerciţiu un set dus dincolo de epuizare, la care să depui un efort maxim. Acesta va fi setul productiv.
  • Fă patru seturi productive pentru grupele muscular mai mici, cum ar fi bicepsul, şi şase până la opt seturi pentru grupele mari, ca spatele.
  • Fă două–trei seturi de încălzire, crescând progresiv greutatea, pentru fiecare exerciţiu – astfel vei fi pregătit pentru setul care contează cu adevărat.

Antrenament de înaltă intensitate

Dimensiunile monstruoase ale lui Yates pot fi atribuite modului său de a aborda antrenamentul. În vreme ce mulţi culturişti credeau că pomparea produsă de fiecare repetare era secretul construcţiei de muşchi mari şi denşi, Yates a ales altă cale.

Inspirat de fosta legendă din Perioada de Aur a Culturismului, Mike Mentzer – a cărui carte „Heavy Duty” explica beneficiile antrenamentelor scurte şi foarte intense – Yates a adoptat un plan similar, numit HIT (High-Intensity Training – Antrenament de Înaltă Intensitate). Yates obişnuia să facă doar 8–10 seturi la grupele mari, şi patru până la şase seturi pentru grupele mici, cu un set sau două de încălzire, unde adăuga piramidal greutate, şi un singur set „de lucru”, sau „productiv”.

În privinţa numărului de repetări, Yates executa şase–opt repetări pe set pentru trenul superior şi 8–15 repetări pentru trenul inferior, din cauza faptului că picioarele răspund mai bine antrenamentelor cu volum mai ridicat. Nu pare prea mult, dar trebuie să ţinem cont că seturile pe care Yates le considera ca fiind de încălzire erau executate cu greutăţi şi cu un număr de repetări care pentru altcineva ar fi însemnat seturi de lucru. Seturile finale ale lui Yates însemnau un efort titanic, fiind duse la epuizare cu tehnici de intensitate ca pauză– odihnă şi repetări forţate. După cum spunea chiar Yates: „Dacă ai senzaţia că după un set cu adevărat intens mai poţi încerca altul, înseamnă că acel set nu a fost atât de intens cum credeai şi nu ai mers până la epuizare”.

Cum să introduci HIT în programul tău

Trebuie menţionat că nu e nimic greşit în utilizarea unor greutăţi mai mici şi efectuarea de seturi cu mai multe repetări. De fapt, un studio realizat în 2008, publicat în Journal of Applied Physiology, a arătat că antrenamentele cu greutăţi mai mici şi mai multe repetări este şi el eficient pentru construcţia de masă musculară şi creşterea forţei. De asemenea, dacă scazi greutăţile îţi protejezi şi articulaţiile. Cu toate acestea, folosirea unor greutăţi mari pentru puţine repetări are rolul său incontestabil. La urma urmei, creşterea forţei muşchilor îţi permite să ridici greutăţi mai mari, iar antrenamentul cu aceste greutăţi va constitui un nou stimul pentru creşterea muşchilor tăi. E de la sine înţeles: cu cât poţi ridica mai mult, cu atât muşchii tăi vor fi mai masivi. De asemenea, e mai motivant şi mai distractiv să ridici greutăţi impresionante.

Dacă alegi să foloseşti un program HIT , îl poţi urma timp de patru până la şase săptămâni înainte să iei o pauză de el, sau îl poţi introduce în programul tău obişnuit ca pe o metodă de a-ţi şoca muşchii. Indiferent ce metodă alegi, trebuie să ai grijă de refacere – ar trebui să îi dai răgaz fiecărei grupe să se refacă timp de o săptămână, dormind suficient şi ţinând regim; refacerea este crucial indiferent ce metodă de antrenament alegi.

Chiar dacă pare ceva destul de primitiv, în realitate programul lui Yates este unul foarte bine gândit. Încearcă-l şi tu, şi eşti la câteva săptămâni distanţă de muşchi mai puternici şi mai denşi.

Antrenamentul lui Yates pentru piept

Împins înclinat la culisant 2-3 SET ÎNCĂLZIRE 1 SET 8-10 REP
Împins la aparatul Hammer 1–2 SET ÎNCĂLZIRE 1 SET 8-10 REP
Fluturări cu gantere din înclinat 1 SET ÎNCĂLZIRE 1 SET 8-10 REP
Crucea la cabluri 0 SET ÎNCĂLZIRE 1 SET 10-12 REP

SFATURIL E LUI YATES

Yates se antrena patru zile pe săptămână şi se odihnea în celelalte trei. Tu poţi alege să te antrenezi cinci sau şase zile pe săptămână, divizându-ţi antrenamentele corespunzător. Seturile de încălzire trebuie făcute şi ele aproape până la epuizare; cu greutăţi mai mici şi mai multe repetări (12–15) decât setul productiv. La seturile productive, încearcă să atingi epuizarea după şase–opt repetări. După care execută două–trei repetări forţate, repetări cu pauză–odihnă, sau seturi descrescătoare. Dacă nu ai un partener de antrenament, foloseşte mai mult aparatele şi cablurile. Acestea îţi vor permite să ajungi la epuizare în siguranţă, să modifici rapid greutatea cu care lucrezi şi să poţi continua dincolo de epuizare, cu repetări parţiale.

Articol: GREG MERRITT, Foto: PER BERNAL – www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER: