VIZIBILITATEA CULTURISMULUI ŞI IMAGINEA „CULTURISTULUI”

 

Ghilimelele din titlu au rolul de a atrage atenţia asupra corelaţiei dintre două categorii de indivizi, aparent sinonime, dar care în realitate sunt percepute prin prisma unei contradicţii în termeni: cei care care fac culturism, şi cei care sunt culturişti – iar definiţia culturistului, cu sau fără ghilimele, se referă mai puţin doar la o activitate sportivă şi mai mult la un mod de viaţă. În linii mari, trăim în vremuri contradictorii din punctul de vedere al exerciţiului fizic. Umanitatea pare să aibă o atitudine bipolară faţă de sport în general: pe de o parte, există numeroase sporturi care s-au transformat în adevărate obsesii, sprijinind industrii de miliarde de dolari şi având milioane de susţinători pretutindeni în lume. Pe de altă parte, există tabloul trist al diabetului juvenil, al unei adevărate epidemii de inactivitate fizică, obezitatea fiind doar cel mai evident efect al acesteia.
Continuare

Din legendele culturismului

Titlul ar putea da impresia că rândurile de mai jos prezintă nume ca Arnold, Frank Zane, Sergio Oliva, Joe Weider sau alte personalităţi care au inspirat generaţii întregi şi au transformat acest sport în ceea ce este astăzi.  Dar nu, în cele ce urmează mă voi referi la altfel de „legende”: cele care bântuie sălile de culturism şi imaginaţia celor dispuşi să le asculte, legende născute din negura presupunerilor nefondate, interesul absurd pentru neobişnuit şi magia jumătăţilor de măsură în efortul de a înţelege şi a te informa. Reprezintă pietrele de temelie ale unui adevărat sistem de credinţe, şi chiar dacă nu au ajuns (încă)  la un nivel apropiat de religiozitate, formează un autentic „tezaur folcloric” ale cărui ecouri se aud mereu în săli, vestiare sau orice alt loc în care se vorbeşte despre culturism. Cred că prima ar fi şi cea mai bizară, cea a Progresului Accidental, putând fi tradusă printr-o teamă de a nu deveni prea mare.
Continuare