Istoria culturismului

Joe&Arnold: Reunire

Joe&Arnold: Reunire. Acea voce. Este la fel de greu de confundat ca o împuşcătură. Aţi auzit-o zicând, ”Mă voi întoarce.” Aţi auzit-o zicând ”Hasta la vista, baby.” Şi iată că acum e aici, acoperindu-i pe ceilalţi din sală, râzând şi spunând ”Uită-te la tine, Joe, ai 188 de ani şi încă ai un bronz superb!”

Vocea aparţine, bineînţeles, guvernatorului Arnold Schwarzenegger, iar acel Joe la care se referă este nimeni altul decât Joe Weider al nostru. Suntem în culisele studiourilor MagicLight din Marina del Rey, California, chiar în mijlocul unei şedinţe foto care îi reuneşte pe ”Maestrul Absolut” şi pe ”Stejarul Austriac” pentru coperta celui de-al 70-lea număr aniversar al MUSCLE & FITNESS. Prietenia este familiară, conversaţia curge uşor, dar nu aduci împreună două legende fără pregătiri serioase.

8:00 a.m.

Primii membri din garda de corp ai lui Arnold sosesc la studio pentru a face ”curăţenia” iniţială. În timp ce fotograful Robert Reiff şi echipa sa aranjează luminile, fundalurile şi decorul, agenţii scotocesc peste tot pentru a securiza zona. Este exact cum vă puteţi imagina: ei inspectează studioul cu precizie de laser. Nici o intrare, ieşire, ieşire de incendiu sau cale de acces pentru livrări nu rămâne neverificată. Când fiecare cameră este garantată a fi sigură, ei transmit prin radio spre rulota lui Arnold că totul este liber.

În timp ce suntem informaţi că guvernatorul este pe drum, cealaltă legendă care ia parte la şedinţa foto soseşte. Când Joe intră în studio, artistul makeup se prezintă, iar Joe, fermecător ca întotdeauna, îi răspunde: ”Presupun că eşti aici pentru Arnold; eu arăt foarte bine şi fără machiaj.” Toata lumea râde şi Joe se aşează, aşteptând sosirea protejatului său, omul pe care l-a ales cu mâna sa să reprezinte faţa culturismului în toţi acei ani trecuţi.

Afară, câteva maşini de teren cu numere de California sosesc şi opresc la poarta studioului. Agenţii de securitate ies din vehicule şi închid repede perimetrul parcării, acoperişurile şi străzile lăturalnice. Când toată lumea e pe poziţii, se da semnalul şi Arnold coboară dintr-o maşină. Îşi potriveşte haina, zâmbeşte şi se îndreaptă spre studio.

###

Ochii celor doi bărbaţi se luminează când se zăresc unul pe altul. Joe, mentorul, priveşte mândru în timp ce Arnold se îndreaptă spre el. ”Iată-l!”, exclamă guvernatorul. ”Paul Bunyan al culturismului!”

Joe zâmbeşte larg pe măsură ce ei se îmbrăţişează. Cu 40 de ani în urmă el l-a adus pe Arnold cu avionul în Statele Unite. La acea vreme, tânărul austriac avea doar o valiză şi ambiţia personală. Joe avea ceva diferit: o viziune pentru sportul său. Iar împreună cu Arnold, avea omul potrivit pentru a o duce la bun sfârşit. Aceasta a fost în trecutul cu multe milioane de reviste şi miliarde de dollari în box-office.

###

Astăzi, cei doi bărbaţi de seamă sunt aici pentru a comemora şapte decenii de succes pentru revista MUSCLE & FITNESS. Imediat ce ei încep să vorbească, camera filmează şi aparatul face poze. Pe durata celor două ore, Joe şi Arnold îşi amintesc despre vieţile lor, despre povestea avută şi despre pasiunea comună pentru culturism. Înregistrarea cu întreaga lor conversaţie îşi are locul în Smithsonian, imaginile întâlnirii aparţin M& F.

Autor: Jon Finkel, Fotografii: Robert Reiff – www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Inchide

Joint Up 36gum

47,00 lei

UP & MOVE!
– Rezolvarea problemei articulațiilor într-un mod delicios
– Formulă îmbogățită cu extract de turmeric și coenzima Q10
– cu peptide de colagen și vitamina C

Inchide

Joint Collagen 300g

Evaluat la 5.00 stele din 5
98,00 lei

Joint Collagen este un produs de o calitate superioara obtinut din colagen hidrolizat cu aroma de citrice. Ingredientele sale au fost selectate foarte atent pentru a proteja si imbunatati recuperarea articulatiilor.

Inchide

Joint Caps 80caps

109,00 lei

Weider Joint Caps – Capsule cu glucozamină, condroitină, MSM, acid hialuronic și vitamina E. Recomandat atât în faza de definire, cât și în faza de creștere a forței și a masei musculare.

Adaugă în coș
Inchide

Glucosamine + Chondroitin + MSM 120caps

101,00 lei

Weider Glucosamine + Chondroitin + MSM – Supliment nutritiv pentru susținerea integrității articulațiilor și a țesuturilor de legătură. O capsulă conține 300 mg sulfat de glucozamină și 300 mg sulfat de condroitină + MSM.

Adaugă în coș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *