Interviuri Sportivi

Weider «a urcat» pe cel mai înalt vârf al Americii de Sud

Weider «a urcat» pe cel mai înalt vârf al Americii de Sud. Alpiniştii de la mare care urcă pe cele mai înalte vârfuri ale lumii au înfipt tricolorul României pe Aconcagua iar, alături de el – banner-ul weider (foto sus)…

Al treilea vârf atins de constănţeni

Doi alpinişti din Constanţa, Mihai Nenciu şi Nicolae Rotaru, au reuşit să urce pe vârful Aconcagua (6.962 metri); cel mai înalt vârf al Americii de Sud, de la prima încercare.

Este al treilea vârf atins de constănţeni, care şi-au propus să înfigă steagul României pe cele mai înalte 7 vârfuri de pe continentele lumii, în proiectul personal denumit „7 Summits“. Până acum, constănţenii au ajuns pe Elbrus (5.642 metri, Caucaz, Europa), Kilimanjaro (5.885 metri, Africa) şi acum Aconcagua. Urmează în această toamnă Puncak Jaya (4.882 metri, Oceania).

Aventura a început în 2017, când Mihai Nenciu (antreprenor, sportiv de anduranţă, 39 ani) şi Nicolae Rotaru (campion naţional „Strong Man“, instructor sportiv, 44 ani), alături de Bogdan Ofiţeru pe atunci, au pornit suişul.

În iunie 2017 au testat muntele Himalaya. Au urcat pe trei vârfuri de 5.600 metri (Kala Pattar – 5640 metri, Chukkung Ri – 5550 metri, Nangkar Tshang – 5616 metri). În septembrie 2017, Mihai şi Nicolae au urcat pe Elbrus (5.642 metri), iar în decembrie au atins Kilimanjaro (5.885 metri).

Pentru al treilea vârf, românii s-au pregătit intens. Urma o nouă provocare, cu o diferenţă de peste 1.000 metri – de la Kilimanjaro (5.885 metri) la Aconcagua (6.962 metri); al doilea cel mal înalt vârf din proiectul 7 Summits şi cel mai înalt vârf al Americii de Sud. La 1 ianuarie 2019 au plecat spre Argentina, iar în Parcul Naţional Aconcagua a început ascensiunea. Aveau în plan să înfigă steagul României chiar de 24 Ianuarie, când este Ziua Unirii Principatelor Române. Dar vremea a impus regulile jocului.

„Dificultatea acestui vârf apare tocmai din cauza vremii: foarte schimbătoare în această zonă a Anzilor Cordilieri. Cu vânt extrem de puternic şi temperaturi deosebit de scăzute. A trebuit să devansam cu câteva zile ascensiunea finală; pentru că era singura zi în care condiţiile meteo erau relativ ok“, relatează cei doi alpinişti.

Ascensiunea a fost grea

Pentru cei doi, ascensiunea a fost grea şi anevoioasă, pentru că – spune Mihai – ei nu sunt nişte alpinişti talentaţi, ci mai degrabă nişte „căznitori“ care se luptă cu ei înşişi. Dar, cum se întâmplă de multe ori, munca bate talentul. „Pe parcursul acestui drum lung şi dificil, am conştientizat două lucruri contradictorii: cât sunt de fragil şi cât sunt de puternic“, mărturiseşte Mihai.

Din clipa în care au păşit în parc şi până sus în vârf a durat 13 zile, timp în care au trecut de două vizite medicale obligatorii, la 3.300 şi la 4.300 metri. Dacă autorităţile constată că parametrii fiziologici nu sunt compatibili cu efortul la altitudine, nu te mai lasă să continui urcarea. Au suit pe versantul nordic urmând ruta clasică, poposind în taberele de Confluencia (3.300 metri), Plaza de Mulas (4.250 metri), Canada (5.000 metri), Nido de Condores (5.500 metri) şi cea mai avansată tabără – Colera (6.100 metri). Acolo, sus, vântul este atât de puternic încât riscă să te sufle de pe munte. De aceea, alpiniştii au dormit în cort multe nopţi cu un cuţit lângă ei şi cu pietre, de teama vântului care îi putea spulbera.

###

„Am trăit cu foarte puţină mâncare, am stat 16 zile cu aceleaşi haine, am dormit în acelaşi cort cu aceeaşi persoană, am suportat diferenţe de temperatură de 70 de grade Celsius (+35 grade Celsius la Mendoza, -35 grade Celsius în ziua ascensiunii).

Am stat în condiţii precare de igienă şi salubritate, ne-a fost rău din cauza altitudinii, ne împleticeam ca beţivii din cauza hipoxiei de la aproape 7.000 metri, am băut zeci de litri de apa din zăpada topită plină de impuritaţi şi cu un gust groaznic, am cărat la altitudine rucsacuri de peste 30 kilograme care făceau să simţi ascensiunea ca o Golgota. Uneori, în timpul ascensiunii, sub greutatea rucsacurilor şi în condiţiile acelui aer rarefiat, îi mai spuneam lui Nicu: . Iar el îmi zâmbea mereu, aşa, ca un frate mai mare şi parcă îl aud: . Am visat cu ochii deschişi la mămăligă, ciorbă şi murături în ultimele zile, în care terminaserăm toate raţiile de hrană şi mâncam doar pesmeţi, biscuiţi şi beam ceai neîndulcit… cu un singur ţel. Acela de a pune steagul tricolor pe cel mai înalt vârf al Americii de Sud“, dezvăluie Mihai.

Cumpăna a fost aproape de vârf, cu câteva sute de metri. Între 6.300 metri şi 6.500 metri le-a apărut în faţă o traversare periculoasă din cauza condiţiilor meteo extreme, în special a vântului care sufla extrem de puternic – cu peste 70 km/h şi care risca să îi arunce în gol. „Am riscat şi am avut noroc, altfel nu reuşeam. Sus, pe vârf, e o cruce micuţă cu o plăcuţă pe care scrie: ’Ninguna cumbre es imposible si eligis a Dios como tu guia’. Nu există niciun vârf imposibil de urcat dacă îl ai alături de tine pe Dumnezeu“, spun cei doi alpinişti.

Victoria de pe Aconcagua

La 21 ianuarie 2019, ora 12.49, românii au ajuns sus, pe Aconcagua, cel mai înalt vârf din afara lanţului himalayan şi cel mai înalt vârf al emisferelor sudice şi vestice. Prima senzaţie, după aşa efort supraomenesc, este de tensiune, apoi de uşurare. Nu sări în sus de bucurie, că nu mai ai putere. Vezi gol de jur-împrejur, sub tine. Eşti, la rândul tău, golit.

„Iniţial, când am ajuns sus, pe vârf, nu am simţit nimic, eram golit de orice sentiment înălţator. Apoi, cu trecerea fiecărei secunde, am simţit că mă liniştesc; că pulsul mi se reglează şi am avut o senzaţie ciudată… că sunt într-un loc familiar şi că oarecum tot ceea ce văd îmi este cunoscut şi prietenos: văi adânci, piscuri înzăpezite, gheţari, vârfuri de peste 6.000 metri. Totul avea acum un alt sens, era o senzaţie de pace amestecată cu bucurie şi recunoştinţă. Am închis doar ochii şi am fost recunoscător pentru tot“, povesteşte Mihai Nenciu.

Mihai Nenciu şi Nicolae Rotaru au înfipt steagul României sus, pe acoperişul Americii de Sud. Au stat pe vârf cam 40 de minute şi ar fi mai stat să îşi încarce sufletele de privelişte fabuloasă şi de reuşita lor extraordinară. Dar timpul se scurgea şi natura nu le lăsa răgaz de visare. Iar atenţia trebuia să fie sporită acum, la coborâre, pentru că majoritatea accidentelor (70-80%) se petrec în această fază, când organismul intră într-un recul, după atâta tensiune şi presiune: scade puterea de concentrare şi apare oboseala care devine rapid epuizare.

„În micul punct de prim-ajutor din tabăra de bază de la 4.300 metri am văzut tot felul de grozăvii: edem cerebral, pulmonar, degerături severe, evacuări de urgenţă cu elicopterul. Autorităţile argentiniene ţin un fel de evidenţă a tuturor celor care încearcă să urce sus, pe Aconcagua. Dintr-o discuţie neoficială, unul dintre medici mi-a spus că rata de succes este de 8 din 100. Am întâlnit alpinişti care erau la a doua sau a treia tentativă de a urca pe Aconcagua. Noi am reuşit din prima“, spune alpinistul constănţean.

Două zile le-a luat coborârea

La finalul expediţiei, după o călătorie de 15 ore de la Mendoza la Buenos Aires, au fost invitaţi la Ambasada României de ambasadoarea României în Argentina, Carmen Liliana Podgorean. Alpiniştii spun că au avut parte de o primire excepţională. Tot ca nişte vedete au fost aşteptaţi şi la bordul aeronavelor Turkish Airlines; care le-a sponsorizat călătoria fără să ceară nimic în schimb. Decathlon Constanţa i-a ajutat cu o parte din echipamente şi Weider România le-a furnizat suplimente alimentare şi sportive. Efortul financiar este mare, luând în considerare că numai permisul de ascensiune pentru vârful Aconcagua este 800 de dolari. Pentru Everest ajunge să coste 11.000 euro de persoană.

„Sunt sacrificii mari pe care le-am făcut, foarte multe renunţări şi greutăţi. Dar nu despre ele este vorba. Suntem dispuşi să facem orice sacrificiu personal din punct de vedere financiar pentru a ne realiza visul şi pentru a fi inspiraţionali pentru ceilalţi. Mereu ne vom strădui să lăsăm o urmă frumoasă prin viaţa oamenilor. Sperăm ca cineva să îşi aducă aminte cu drag de noi. Ceea ce facem pentru moare o dată cu noi. Ceea ce facem însă pentru ceilalţi avem credinţa că va trăi pentru totdeauna“, au credinţa cei doi.

Amândoi se declară patrioţi înflăcăraţi, cărora le curge prin vene sânge roşu-galben-albastru. Nu se gândesc să trăiască în altă ţară decât în România şi în alt oraş decât Constanţa.

###

„Constanţa anului 2019 are nevoie de modele. Prin prisma efortului depus şi a faptului că practicăm un sport pur, fără mize financiare şi blaturi, am putea fi şi noi astfel de modele. Facem totul din pasiune pentru că avem un vis – acela de a pune steagul tricolor pe cel mai înalt vârf al fiecărui continent.

Într-o lume în care cei mai mulţi caută să ia liftul către succes, noi preferăm să urcăm pe jos, treaptă cu treaptă. Nu am cucerit un vârf, doar am realizat o ascensiune pe unul dintre cele mai importante vârfuri ale lumii. Nu e o altă cale până acolo decât munca. Este singura cale pe care noi, unii, o cunoaştem. Se zice că suntem ceea ce mâncăm sau ceea ce iubim. Noi zicem că suntem şi ceea ce visăm. Împreună putem să facem o ţară mai bună, mai sănătoasă şi mai frumoasă!“, sunt convinşi Mihai Nenciu şi Nicolae Rotaru, cei doi alpinişti de la Marea Neagră.

Autor: Sinziana Ionescu – www.adevarul.ro

Lasă un răspuns