Publicat pe

Istoria concursului Mr. Olympia (II)

3. ARNOLD SCHWARZENEGGER (1970-1975, 1980)

 

După înfrângerea față de Sergio, Arnold a muncit neobosit pentru a-l învinge pe “The Myth”, reușind în anul 1970 să câștige primul său titlu de Mr. Olympia. De atunci și-a promis că va ține acest titlu până la retragerea sa, ceea ce s-a și întâmplat timp de 5 ani consecutivi.

 Următorul an a fost pentru prima oară când Mr. Olympia a fost organizat în frumosul oraș Paris, însă acest an ar fi născut controverse, Arnold câștigând necontestat, dar nu din cauză că nimeni nu a vrut să participe împotriva lui, ci datorită unui conflict între federația NABBA (National Amateur BodyBuilding Association) și IFBB. Astfel toți atleții care au participat în acel an la Mr. Universe, nu au avut voie să participe la Mr. Olympia, printre care singura persoană care putea să îl provoace pe Arnold, însuși Oliva, câștigătorul Mr. Universe în anul 1971.

Sergio Oliva a avut a doua șansă de a-l învinge pe Arnold în anul 1972, fiind determinat să demonstreze că el este cel mai bun culturist din lume.

Pe scena din Essen, Germania, cei doi s-au luptat din greu pentru acest prestigios titlu. Competiția între ei a fost foarte strânsă, juriul fiind pus într-o dificultate considerabilă de a anunța un câștigător. Cu un vot de 4 la 3 din 7 jurați, Arnold câștigă al treilea titlu consecutiv de Mr. Olympia.

Arnold își continuă dominanța pe scenă până în anul 1975, când își anunță retragerea în scopul urmării unei cariere în cinematografie, retragere ce avea să devină doar temporară. În acest an s-a filmat de asemenea și filmul documentar “Pumping Iron” care urmărește rivalitatea culturiștilor Mike Katz și Ken Walker, Arnold Schwarzenegger și Lou Ferrigno în pregătirile lor spre Mr. Universe și respectiv Mr. Olympia.

Anul 1980 reprezintă cea mai controversată ediție a competiției Mr. Olympia. Arnold pe atunci fiind un promoter al competiției, decide să revină pe scenă într-un mod neașteptat în timp ce acesta se pregătea de filmările pentru filmul “Conan”.  Acesta este încoronat pentru a șaptea oară Mr. Olympia.

4. FRANCO COLUMBU (1976, 1981)

 

Bunul prieten al lui Arnold, actor italian, powerlifter, campion la box și chiropractician, câștigă titlul de Mr. Olympia în 1976 și 1981 în timp ce participa la nenumărate competiții de forță, fiind prezent la prima ediție de “World Strongest Man” în 1977. Cu o înălțime de doar 165 cm, Columbu a impresionat cu masivitatea și esteticul pe care reușea să îl “îndese” Într-o structură corporală așa de mică. Pe lângă fizicul său impresionant, Columbu impresiona cu o forță incredibilă pentru anii aceia, având recorduri precum 238kg ridicate la împins din culcat cu haltera din plan orizontal, genuflexiuni cu haltera de 297kg și îndreptări cu haltera cu 340kg.

5. FRANK ZANE (1977-1979)

 

Zane demonstrează că un olympian nu trebuie neapărat să fie caracterizat de masivitate, aceasta fiind cu mult inferioară dacă nu este acompaniată de un estetic și o condiționare calitativă. Cunoscut sub porecla de “Chimistul”, licențiat în științe și profesor de matematică și chimie, Zane avea o afinitate meticuloasă pentru simetrie și proporții estetice, făcând din trupul său o adevărată artă inspirată parcă din statuile grecilor antici. Timp de 3 ani acesta prezintă un standard diferit pentru imaginea culturismului, câștigând titlul de Mr. Olympia între anii 1977 și 1979. 1977 este de asemenea anul când a fost înmânat pentru prima oară trofeul Sandow, făcând referință la Eugene Sandow, considerat pionierul culturii fizice și cel care a organizat pentru prima oară în istorie un concurs de culturism în anul 1901.

Vezi continuarea pe link-uri:

Recomandari WEIDER: