Publicat pe

ANTRENAMENT CU TERMINATORUL (I)

Antrenament cu Terminatorul

ANTRENAMENT CU TERMINATORUL.
21 iulie 2014 Ora 8:45 dimineaţa, New Orleans

Într-o scenă celebră din Pumping Iron, la câteva momente după câştigarea celui de-al şaselea titlu consecutiv la Mr. Olympia, Arnold exclamă: „Renunţ la competiţii, dar nu voi renunţa niciodată la culturism”. Patruzeci de ani mai târziu, îşi păstrează cuvântul dat, continuând să tragă de fiare aproape zilnic, fie în sala de acasă (extreme de bine echipată – se putea altfel?), fie la Gold’s Gym în Venice (unde poate fi văzut destul de des), sau în sala vreunui hotel din Leeds, sau Singapore, sau Mumbai.

.

La vârsta de 67 de ani, Arnold pare să aibă mai multă energie – şi mai multă poftă pentru călătorii – ca niciodată. Acest lucru înseamnă că trebuie să-şi adapteze programul de antrenament la o varietate de tipuri de săli, de la cele cu adevărat opulente la cele sărăcăcioase. În New Orleans, dotările sălilor sunt undeva la mijloc, dar tind să fie destul de slab utilate.

În prima mea dimineaţă în New Orleans, mă întâlnesc cu Ketchell în holul hotelului, la nouă fără un sfert; mă anunţă că ar trebui să ne îndreptăm spre sala de culturism, unde ne vom întâlni în scurt timp cu Arnold. Sala se numeşte Downtown Fitness Center şi se află într-un mall modest, câteva etaje mai jos de locul unde sunt cazaţi Arnold şi compania.

.

Îmi aminteşte mai degrabă de un centru „spa” din Long Island unde lucra mama mea la începutul anilor ’80, cu un tavan care părea că stă să se prăbuşească, o podea acoperită de covoare şi totul vopsit într-o combinaţie de culori demnă mai degrabă de un car alegoric al festivalului Mardi Gras decât de o sală de culturism. Oricum, o parte din echipamentul sălii din New Orleans părea că şi datează de pe vremea când mama lucre ca antrenor personal. Ganterele sunt lipsite de orice luciu, uzate, iar majoritatea aparatelor sunt Cybex şi Nautilus, cu cadrul alb şi tapiţeria verde. Poate s-a căutat un aspect retro, mă gândesc.

Pentru mine e ziua de picioare şi umeri. Simţindu-mă un pic obosit, mă hotărăsc să schimb puţin lucrurile şi să încep cu umerii, acumulând energie pentru picioare. Descopăr un aparat pentru împins de la umeri din şezând, lângă un perete acoperit de oglinzi, şi îmi încep antrenamentul. Pe când efectuez setul de încălzire, simt o atracţie magnetică venind dinspre intrarea sălii.

.

„Ce faci, Arnold, cum îţi merge?” exclamă voios un tip mai în vârstă, de la recepţie.

„Bună dimineaţa!” răspunde Terminatorul, care intră în sală aşa cum intră în orice încăpere – cu aerul unui erou care se întoarce la supuşii săi. Cel puţin aşa mi se pare mie. E flancat de Rauter, von Huene, şi Schmidt. După ce-i face un semn scurt lui Ketchell, mă observă la aparatul pentru umeri şi se îndreaptă spre mine. Pe traseu, observă că spătarul unui aparat e strâmb şi are nevoie de reparaţii.

„Când ai de gând să repari chestia asta?”, tună el. „În fiecare zi vin, şi în fiecare zi îl văd tot stricat!” „Mă ocup şi de asta”, răspunde managerul, delectându-se vizibil cu „cearta”.

„O să mă întorc şi mâine şi ar fi bine să găsesc spătarul ăsta reparat!” continuă Arnold să-l muştruluiască.

„Promit!”, spune managerul.

Arnold se apropie de mine.

„Lasă-mă pe mine să fac aici…”, îmi spune.

În acel moment cuvântul nu îmi părăsise deja de mult vocabularul.

Îmi ia locul pe aparat şi dă gata 15 repetări rapide. Cum termină el, îmi fac eu seria. Nu schimbăm prea multe cuvinte, cu excepţia celor câteva încurajări când greutatea începe să crească. Facem fiecare câte patru seturi.

.

Un lucru pe care trebuie să-l ştii despre antrenamentul lui Arnold: e rapid. Surprinzător de rapid. Îşi execută repetările în viteză (dar cu o formă strictă de execuţie), aproape că nu se odihneşte între seturi, şi în general se antrenează în circuite care includ numeroase exerciţii, astfel că se mişcă într-una.

Deşi am avut ocazia să mă aflu în apropierea lui Arnold în diverse situaţii de-a lungul anilor, aceasta era prima dată când mă antrenam cu el. Ca şi tine, m-am uitat la Pumping Iron de nenumărate ori, studiind cu atenţie scenele cu el în sală – urmărindu-i forma de execuţie, apreciindu-i intensitatea, simţindu-I pasiunea. Acum, văzându-l în carne şi oase la antrenament, e ca şi cum aş urmări o scenă suprarealistă şi mă simt ca şi cum aş fi păşit în maşina aceea a timpului din hangarul NASA.

Cu toate că Arnold cel de acum e de două ori mai în vârstă ca Arnold care păşea pentru ultima oară pe o scenă de culturism, în 1980, şi diverse accidentări combinate cu vicisitudinile inerente trecerii anilor au conspirat şi l-au împiedicat să mai ridice greutăţi foarte mari, pot să văd încă focul pasiunii din deceniile trecute.

.

Pot să văd concentrarea din ochii lui şi siguranţa mişcărilor. În ciuda faptului că se antrenează într-o sală mai potrivită pentru nişte casnice decât pentru câştigători ai titlului de Mr. Olympia, Arnold Schwarzenegger se antrenează în unicul mod în care se poate antrena Arnold Schwarzenegger – intens. După ce îmi oferă şansa de a mă umfla în pene tot restul vieţii pentru că m-am antrenat cu Arnold Schwarzenegger, trece la un circuit pe aparate, începând cu ramat din şezând la helcometru.

Pe parcursul următoarelor 45 de minute, Arnold îşi antrenează tot corpul, inclusive gambele, pentru care face ridicări pe vârfuri pe un singur picior. Spre deosebire de o anumită poză foarte celebră, care apare des în revista de faţă (inclusiv pe pagina următoare), nu-l are în spate nici pe Franco Columbu, nici pe Bill Grant.

.

Pe când Arnold repetă de câteva ori circuitul, eu îmi termin antrenamentul umerilor, apoi încep să sar de la un aparat la altul, fără vreo logică. Planul meu iniţial de a-mi lucra picioarele e abandonat rapid. Dacă am avut vreodată ocazia să improvizez prin sală, atunci asta e. Îl văd pe Rauter la rastelul cu gantere, făcând fluturări, în vreme ce Ketchell îşi vede de treabă la cadrul de genuflexiuni.

Surprinzător, sala e destul de goală, grupul nostru constituind majoritatea populaţiei la ora aceea. Cu siguranţă că prin oraş s-a răspândit zvonul că Arnold se antrenează aici dimineaţa. De ce nu e plin de privitori? Cei câţiva membri ai sălii şi angajaţii care sunt de faţă sunt impresionant de respectuoşi faţă de vedeta din mijlocul lor.

„Braţele tale arată destul de bine”, îmi spune Rauter într-o pauză. „Cât ai? 33 de centimetri?”

„Mai degrabă 30”, răspund eu.

Astfel de glume bine intenţionate sunt în natura lucrurilor pentru tipii de acest calibru, cu „înţepături” care vin la fel de rapid ca pumnii lui Muhammad Ali în zilele lui de glorie. Dar nu încetinesc niciodată ritmul antrenamentului.

.

Apoi, la doar 50 de minute după ce a intrat în sala Downtown Fitness, Arnold îşi termină ultimul set de gambe şi se îndreaptă spre cadrul de genuflexiuni, unde Ketchell a încărcat bara până la 125 de kilograme. E timpul să plecăm, dar nu înainte să termine şi Ketchell.

„Haide! Să facem şi asta!” îi comandă lui Ketchell şeful său. Aprecierea pe care o are Arnold faţă de Ketchell e dincolo de cea pe care angajatorul o are pentru angajat. Privirea din ochii lui Arnold, în timp ce Ketchell îşi pune centura pentru ultimul set dintr-un antrenament extenuant pentru picioare, e aproape… părintească. Îi arunc şi eu câteva cuvinte de încurajare.

Ketchell ia greutatea de pe suporţi şi, inspirând adânc, coboară până în punctul în care coapsele îi sunt paralele cu podeaua, apoi se ridică încet, foarte încet şi pune haltera înapoi. E probabil cel de-al zecelea set şi e ultimul din antrenament. Nu e deloc rău pentru un tip care cântăreşte cam 80 de kilograme. Îl felicităm pentru efort şi îl ajutăm să descarce bara.

„Ne vedem mâine!” îi strigă Arnold managerului în timp iese din sală şi se îndreaptă spre mall. „Ai face bine să repari aparatul ăla!” Cu un gest reflex, fiecare membru al Echipei Arnold îşi face ultimul set şi îl urmărim pe liderul nostru, ca într-un joc de copii, ieşind din sală, apoi prin mall, până la lift, şi ajungem la restaurantul hotelului, pentru o masă post-antrenament şi pre-filmare.

.

Ai fi surprins de cât de puţin mănâncă Arnold. Pe când eu îmi umplu farfuria cu omletă şi clătite, el se aşează la masă cu un bol de fructe şi nişte fulgi de ovăz.

„Fără proteine?”, îl întreb eu.

„Nu-mi place să mănânc prea consistent dimineaţa. Mănânc destule proteine în restul zilei”, răspunde el.

Ca şi sala, restaurantul este aproape gol, în afară de o chelneriţă şi doi ospătari. Petrecem următoarele 25 de minute vorbind despre culturism, politică, relaţii şi, bineînţeles, despre film. În esenţă, nişte tipi care înfulecă, vorbesc vrute şi nevrute şi se pregătesc pentru încă o zi de muncă. Doar că munca este legată de producerea unuia dintre cele mai importante filme din 2015.

Odată ce şi-a terminat micul dejun spartan, Arnold se ridică de la masă şi se îndreaptă spre lift, iar noi parcă suntem remorcaţi de el. Vom avea la dispoziţie 15 minute să facem un duş şi să ne schimbăm, apoi ne întâlnim în hol.

De acolo vom parcurge cu maşina cei 20 de kilometri până la hangarul NASA, unde Arnold Schwarzenegger va intra încă o dată în pielea unui robot ucigaş din viitor, imposibil de oprit; şi totul între partide de şah.

Vezi link-uri:
ANTRENAMENT CU TERMINATORUL » 
ANTRENAMENT CU TERMINATORUL (I) » 

Recomandari WEIDER: