Categorie: Evenimente

Arnold împlinește 74 de ani!

La mulți ani, Arnold Schwarzenegger!

Pe numele său întreg Arnold Alois Schwarzenegger, faimosul sportiv, actor, om de afaceri şi politician s-a născut pe 30 iulie 1947 într-un sătuc izolat din Austria. Bodybuilding-ul a fost pasul său cel mai important spre afirmare, pe care l-a făcut la 15 ani. La 22 devine Mister Univers, iar de atunci câştigă titlul Mr. Olimpia de şapte ori. Între timp, scrie mai multe cărţi şi articole sportive de profil.

Arnold Schwarzennegger – Pe drumul de la culturist, vedetă de cinema, guvernator…

Cel mai faimos fizic din istorie a avut multe forme şi dimensiuni.

A încerca să determini care a fost cea mai bună formă fizică a lui Arnold e ca şi cum ai încerca să afli care replică din filme e cea mai bună. Fizicul său a trecut prin atâtea schimbări de-a lungul anilor, fiecare grozavă în felul ei. Astfel, discuţia referitoare la diversele stadii de dezvoltare seamănă cu proverbiala dezbatere mere versus portocale. Dar cei mai mulţi specialişti în domeniu sunt de acord că forma maximă a lui Arnold – pe scenă, cel puţin – a fost cea de la concursul Mr. Olympia din 1974, cu un an înainte de ediţia filmată pentru documentarul Pumping Iron (de regulă, fanii „de ocazie” au tendinţa să presupună că forma lui Arnold din acest film a fost cea mai bună).

’74, ŞI MULT DUPĂ ACEEA

Pe 12 octombrie 1974, Arnold a urcat încrezător pe scena de la Felt Forum din New York, pentru a-l întâlni pe Lou Ferrigno. Deşi cel care avea să-l întruchipeze pe Hulk era cu patru ani mai tânăr şi cu aproape 10 kilograme mai greu, zâmbetul lui Arnold devenea din ce în ce mai larg pe măsură ce poza. La 109 kilograme, dar cu o talie ce măsura doar 86 de centimetri, Arnold îşi adusese corpul în cea mai bună formă posibilă pe scena de la Olympia. Hotărâse cu luni în urmă să renunţe la culturismul competiţional după acea noapte, şi dorea să-şi sublinieze dominanţa absolută în acest sport prin etalarea unei forme perfecte, demnă de cel mai bun culturist care a trăit vreodată.

Amestecul său de masă, simetrie şi definire erau chiar întruchiparea perfecţiunii. Braţele sale erau masive, cu bicepşii deja legendari cu vârfuri enorme. Nici chiar giganticul Ferrigno nu putea să-l depăşească la acest capitol. În acelaşi timp, Arnold nu sacrificase nimic din definiţia pe care o arătase pe scenă cu un an înainte. Când îşi încorda pectoralii, striaţiile îi străbăteau din toate direcţiile, de parcă ar fi fost sculptaţi chiar înaintea privitorilor. Coapsele şi abdominalii, deşi nu fuseseră niciodată punctele lui forte, etalau o definire clară şi o formă deosebită. Nu avea puncte slabe. Era cel mai bun culturist din lume.

O FUNDAŢIE PUTERNICĂ

Arnold a început antrenamentele la vârsta de 15 ani. Deşi s-a concentrat întotdeauna asupra culturismului, voia ca muşchii lui să nu fie doar estetici, ci să dea şi impresia de forţă. Antrenamentele grele de haltere au fost parte integrantă din programul lui încă de la bun început. A inteles că trapezul şi erectorii spinali se dezvoltau cel mai bine cu mişcări ca smulsul şi aruncatul. Arnold executa serii deosebit de intense, de cinci, trei sau, uneori, chiar de o singură repetare.

„Forţându-mi limitele”, scria el în cartea apărută în 1985, Noua Enciclopedie a Culturismului Modern. „Am contrabalansat antrenamentele cu multe repetări şi greutăţi mai mici, majoritare în programul meu. După mai puţin de un an de antrenament, Arnold s-a prezentat la primul său concurs. O competiţie de haltere ţinută într-o berărie (!) şi organizată de Uniunea de Atletism din Graz, oraşul său natal. A ridicat 68 de kilograme.

„APLAUZELE AU AVUT UN EFECT NEIMAGINAT”

Mulţimea a început să-l încurajeze zgomotos, după cum mărturiseşte Arnold în autobiografia sa din 2012, Total Recall. „Aplauzele au avut un efect cum nu mi-aş fi imaginat niciodată”. Impulsionat de încurajările publicului, Arnold a ridicat 85 la următoarea încercare – „cu 17 kilograme mai mult decât încercasem vreodată.

Am descoperit că performanţa mea era mult, mult mai bună în faţa spectatorilor”. După acest moment, Arnold a mai câştigat alte concursuri de forţă, inclusiv Campionatul Internaţional de Powerlifting şi concursul anual de ridicat pietre din München. La acesta din urma, a ridicat un bolovan de 254 de kilograme. Fara incalzire

Spre sfârşitul anilor ’60, Arnold cântărea aproape 114 kilograme, putea să împingă 236 de kilograme din culcat, şi avea un fizic care, deşi lipsit de o definiţie perfectă, era fără îndoială herculean. Bineînţeles, faptul că Arnold a cochetat cu halterele l-a ajutat pe acesta să-l cunoască pe Franco Columbu, viitor Mr. Olympia, pe care l-a încurajat de altfel să încerce culturismul. După cum scrie Arnold în Enciclopedie, „Şi eu şi Franco am început ca halterofili. Acest lucru care ne-a conferit acea densitate musculară care le lipsea culturiştilor care nu făcuseră antrenamente de forţă.”

MUŞCHI DE FILM ŞI CAP DE POLITICIAN

Pe când cariera cinematografică a lui Arnold lua avânt în ultima parte a anilor ’70, antrenamentele sale au început să fie adaptate exact tipului de fizic de care Arnold avea nevoie pe ecran. După cum a declarat revistei Men’s Fitness în 2012. „Când am filmat Stay Hungry, regizorul Bob Rafelson m-a pus să slăbesc aproape 15 kilograme.

Deci două treimi din antrenamentele mele erau bazate pe exerciţii cardio, aerobice, şi numai o treime pe ridicat greutăţi. ” La polul opus, când a jucat în Conan Barbarul, „voiau să arăt ca un tip puternic, care şi-a sculptat corpul prin luptă şi muncă grea. Trebuia să fiu mare şi puternic, dar nu aşa de definit, aşa că m-am antrenat mai mult cu greutăţi mari.”

PRIMII ANI DE CARIERA AI LUI ARNOLD

În general, în primii ani de carieră cinematografică, Arnold s-a antrenat mai mult în sistem circuit. Greutăţi relativ mici, câteodată executând şase exerciţii la rând fără pauză între ele. Ritmul alert îi păstra pulsul ridicat, permiţându-i să ardă mai multe calorii şi să-şi menţină definirea, pompându-şi în acelaşi timp eficient fiecare grupă musculară.

I-a îngăduit de asemenea să-şi termine antrenamentele în mai puţin de o oră, ceea ce însemna că îi era mai uşor să-şi programeze călătoriile şi filmările. Arnold era renumit pentru că cerea să îi fie adusă o rulotă uriaşă pe platourile de filmare, unde să se poată antrena în pauzele dintre scene. Îşi invita de asemenea colegii de platou să se antreneze cu el, inclusiv fostul luptător Jesse Ventura.

În 1997, Arnold a suferit o operaţie menită să îi repare o valvă de la inimă. Doctorii l-au avertizat să reducă intensitatea antrenamentelor pe viitor. În 2003 a avut nevoie de o intervenţie chirurgicală în urma unui accident survenit în timpul filmărilor la Terminator 3. Acelaşi umăr i-a fost operat din nou în 2012. În calitate de guvernator al Californiei din 2003 până în 2011, Arnold s-a bazat mai mult pe exerciţii cardio, pentru a-şi menţine sănătatea inimii şi a arde grăsimea.

Deşi vârsta şi accidentările au devenit noi piedici în calea antrenamentelor cu greutăţi antrenamentul lui din ultimii ani, Arnold este încă într-o formă incredibilă, cu o musculatură şocant de bine dezvoltată pentru un tip de 70 de ani. Dovada sunt ultimele sale filme şi pozele făcute de paparazzi. Încă îşi mai efectuează multe dintre cascadorii. In fiecare zi este implicat într-o formă sau alta de activitate fizică. „Visul meu este să trăiesc veşnic”, ne-a spus. „Dar mă îndoiesc”. Şi a continuat cu un hohot de râs.

…CU CUVINTELE LUI ARNOLD

Când am început să ridic greutăţi, în 1962, mama mea a început să plângă, spunând „Oare cu ce am greşit? Băiatul meu are pereţii camerei plini de poze cu bărbaţi dezbrăcaţi, cu trupurile unse cu ulei, în timp ce toţi colegii lui au pe pereţi poze cu fete”.

La ședințele cu părinții de la şcoală, noi, copiii, stăteam în clasă, iar părinţii noştri stăteau în spate. Când profesorul mă critica sau se plângea că nu învăţ, tatăl meu se ridica, venea în faţă şi îmi ardea o scatoalcă. La fel procedau şi ceilalţi părinţi cu copiii lor.

După concursul Mr. Universe 1968 din Londra, am primit o telegramă de la Joe Weider. Scria „felicitări. vreau să vii în America să concurezi la Mr. Universe”. Reacţia mea a fost gen „Când e următorul avion spre America?”.

În copilărie eram destul de singuratic. Acum văd ca pe un avantaj faptul că stăteam singur cu gândurile mele ore întregi, zi de zi. Asta mi-a dat o şansă să mă gândesc bine ce vreau să fac şi să-mi definesc şi să-mi vizualizez scopurile.

Joe (Weider) avea obiceiul de a-ţi termina propoziţiile în locul tău. Şi, pentru că Joe era Joe, dacă el termina o idee, ideea devenea a lui pe de-a-ntregul.

Cred că Joe mă privea ca pe fiul pe care nu l-a avut niciodată. Şi îi datorez atât de mult pentru că m-a adus în America. Dacă nu ar fi fost ajutorul lui Joe, nu aş fi reuşit niciodată să am viaţa pe are o am.

În „Pumping Iron” am avut ocazia să interpretez una dintre ce le mai grozave personalităţi – eu însumi.

Când aveam 15 ani, credeam că Weider Research Clinic era un uriaş centru de cercetare, undeva prin California, legat de industria cinematografică şi plin de tipi care vroiau să devină Hercule.

La ediţia din 1972 a concursului Mr. Olympia (pe care Arnold a câştigat-o destul de controversat – n.r.), la Essen, Sergio Oliva nu şi-a dat seama că eu, având pielea mai albă, o să fiu mult mai vizibil pe scenă, în timp ce el nu ieşea prea mult în evidenţă faţă de peretele întunecat din spatele nostru.

Niciodată nu va mai exista un al doilea Sergio – pot garanta asta. Nimic din ce a urmat după el nu a mai fost atât de autentic. El era originalul. Era „Mitul”.

Începând cu anul 1970, singurul meu instinct a fost acela de a câştiga: de a elimina orice competitor, de a distruge orice adversar şi de a merge mai departe fără nici o ezitare. Eram un adevărat Terminator cu mulţi ani înainte de a face filmul.

Pomparea de la antrenament este o senzaţie orgasmică. E grozav, nu-i aşa? (Poate de aceea Arnold era adeptul unor şedinţe foarte lungi de antrenament, de două ori pe zi, şase zile pe săptămână).

Oamenii spun că am acel „ceva”, indiferent ce ar fi acel „ceva”. Personalitatea mea este o combinaţie de bucurie de a trăi, curiozitate şi nevoia de a-i distra de ceilalţi şi de a fi în central atenţiei. Conform zodiacului, un Leu tipic.

Jim Lorimer şi cu mine lucrăm împreună de 47 de ani. Întotdeauna am avut nevoie doar de o strângere de mână, fără contracte. Iar încrederea pe care o avem unul în celălalt continuă să reziste.

Se vorbea la un moment dat de o continuare a filmului „Gemenii”, din 1988, în care eu jucam rolul fratelui geamăn al lui Danny DeVito. Ideea era să fi fost tripleţi, iar al treilea frate să fie Eddie Murphy. Parcă şi văd posterul. „Au mai găsit unul! Tripleţi! Doar mama lor îi poate deosebi!”

În „Poliţist de grădiniţă” am jucat rolul unui virgin. A fost nevoie de o grămadă de efort actoricesc pentru rolul ăla.

În anii ’80 încercam mereu să-l depăşesc pe Sylvester Stallone în ceea ce priveşte dezvoltarea fizică; sau în privinţa numărului de arme grozave dintr-un film; sau câte victime făceam într-un film; cine îşi termina adversarul într-un mod mai şocant sau mai amuzant; cine făcea mai mulţi bani cu fiecare film. Era o competiţie intensă, nebunească, un adevărat război, din anumite puncte de vedere.

Când am venit în America, în 1968, Sly a fost profesorul meu de engleză.

Am refuzat un rol în filmul „The Rock” (apărut în 1996), care i-a avut în rolurile principale pe Sean Connery şi pe Nicolas Cage. Nu aveam încredere în scenariu. Şi uite că a fost un succes.

Ceea ce e interesant la un eşec e că acesta oferă lecţii de viaţă mai importante decât o victorie. Dacă reuşeşti, nu stai să te gândeşti şi la alte abordări, la alte căi de a reuşi.

Când cineva îmi spune că vrea să-mi trimită o scrisoare şi mă întreabă pe ce adresă s-o trimită, îi spun să scrie pe plic doar „Arnold – planeta Pământ”. Scrisoarea ajunge întotdeauna la mine.

Îţi poţi imagina cum m-am simţit când mi-am dat seama că un puşti care a plecat din Austria a ajuns să stea cu Nelson Mandela în celula lui din Robben Island şi să-l ajute să aprindă o simbolică Flacără a Speranţei, în deschiderea Jocurilor Olimpice Speciale din 2001?

Îi cunosc foarte bine pe ziarişti. Mă culc cu o ziaristă. (despre Maria Shriver)

Ştii, pe lângă lucrurile bune pe care le-a făcut, Bill Clinton va fi întotdeauna cunoscut pentru două lucruri. Unul e faptul că a declarat că fumează, dar nu trage în piept. Al doilea e scandalul sexual din Biroul Oval.

DRAGOSTEA ŞI RECUNOŞTINŢA MEA FAŢĂ DE SPORT SE BAZEAZĂ PE FAPTUL CĂ TOT CE AM REUŞIT ÎN VIAŢĂ A PORNIT DE LA CULTURISM .

Totul s-a întâmplat cum fusese scris. Pur şi simplu mi s-a ivit ocazia. A fost ca şi cum destinul mi-ar fi spus „Haide, ce mai aştepţi, o invitaţie scrisă?” (se referă la momentul suspendării lui Gray Davis din funcţia de guvernator, în 2003, când Arnold a profitat de oportunitate şi a câştigat alegerile care au urmat).

În prima zi după ce am fost ales guvernator, am intrat în birou şi mi-am spus „Bine, am câştigat alegerile, acum ce naiba fac?”

Nu există nici o şcoală care să te înveţe cum să fii guvernator. Să stai în biroul acela imens, în clădirea aceea plină de istorie… aşa ceva poate fi puţin copleşitor.

Vin dintr-o ţară în care toată lumea are asigurare de sănătate, aşa că faptul că în California 8 milioane de oameni nu aveau nici un fel de asigurare medicală era total inacceptabil pentru mine.

Sondajele de opinie dinaintea alegerilor nu înseamnă nimic. Ca sportiv ştiu ce înseamnă forma de vârf. Ca sportive profesionist, poţi să nu fii în cea mai bună formă în perioada necompetiţională, dar pe măsură ce se apropie concursul începe planificarea pentru a-ţi atinge forma de vârf în ziua în care urci pe scenă. Aşa că nu mă interesează pe ce loc sunt dacă nu e nici un concurs.

De-a lungul celor şapte ani cât am fost guvernatorul Californiei, am renunţat poate la 200 de milioane de dolari din posibile roluri în filme şi am cheltuit 40 de milioane din banii mei, pentru fonduri electorale şi propuneri legislative.

Dieter Rauter (dublura lui Arnold din filme şi un prieten apropiat al acestuia) se poartă foarte frumos cu mama lui… nu se duce niciodată acasă.

Nu banii te fac fericit. Acum am 50 de milioane de dolari, dar eram la fel de fericit şi când aveam 48 de milioane.

Am văzut filmul „See Arnold Run” (filmul din 2005 despre viaţa lui Arnold, cu Roland Kickinger în rolul tânărului Arnold şi Jürgen Prochnow în rolul lui Arnold la maturitate), şi m-am supărat. Ce spune asta despre talentul meu actoricesc? Adică e un film despre mine, şi nici măcar nu m-au chemat pe mine să joc în rolul meu.

Curajul politic nu e acelaşi lucru cu o sinucidere politică.

Pentru „Eroi de sacrificiu 2” (avându-i în rolurile principale pe Arnold, Sylvester Stallone, Bruce Willis, Jason Statham, Jet Li, Dolph Lundgren, Chuck Norris şi Jean-Claude Van Damme) producătorii i-au chemat pe toţi actorii de filme de acţiune cu vârste cuprinse între 30 şi 100 de ani.

Sunt mereu interesat de idei noi. Sunt ca un burete, gata să absorb orice informaţie nouă. Am o permanentă foame de cunoaştere, de experienţe noi.

Sunt o persoană căreia nu îi place să privească înapoi. Vreau să privesc doar înainte. Vreau să merg doar înainte.

Nu vreau să mă ciupesc prea tare, pentru că nu aş vrea să mă trezesc şi să-mi dau seama că totul a fost doar un vis. Îţi poţi imagina? Mă trezesc la 5 dimineaţa şi cineva mă zgâlţâie spunându-mi „Trezeşte-te Arnold, trebuie să-ţi începi tura la oţelărie”.

Cules de Peter McGough  – www.muscleandfitness.ro