
SUMA PĂRŢILOR (VI): ABDOMEN. Frank Zane nici nu părăsise bine scena culturismului profesionist, că oamenii au început deja să se refere la fizicul său ca la unul „clasic.”
Talia sa minusculă şi abdominalii sculptaţi au devenit un standard pentru concurenţii care au urmat. Dar abdominalii săi nu erau nici pe departe singura lui carte de vizită, când venea vorba de dezvoltarea acestei zone: vacuum-ul abdominal pe care Zane reuşea să-l facă era unul din factorii care îi determinau locul în clasamentul final.
Zane şi-a antrenat abdominalii cu un volum mai ridicat decât cei mai mulţi dintre culturiştii contemporani cu el, şi în mod sigur seturile sale cuprindeau mult mai multe repetări decât cele ale culturiştilor din perioada actuală. Nu era adeptul antrenării abdominalilor cu greutăţi mari. Seturile de câte 50 de repetări erau regula – acest lucru poate părea extrem până când îţi dai seama cât de eficient a fost pentru el acest sistem. Lui Frank Zane îi plăceau, de asemenea, mişcările parţiale pentru abdominali, ca mod de a menţine tensiunea constantă la fiecare repetare. După cum oricine îşi poate imagina, această tensiune, combinată cu numărul mare de repetări, era echivalentul unei torturi; dar Zane ştia că senzaţia de arsură însemna declanşarea unei schimbări în corpul lui. Dar chiar dacă făcea multe repetări, făcea exerciţii puţine. Ridicările de trunchi şi ridicările de picioarele îi lucrau abdominalii superiori şi inferiori, iar ridicările cu răsucire îi sculptau oblicii.
ANTRENAMENTUL LUI FRANK ZANE
MR. OLYMPIA 1977–1979
Din culcat, ridicarea trunchiului (repetări parţiale) 3–4 SET. 50 REP.
Ridicarea picioarelor (repetări parţiale) 3–4 SET. 75–100 REP.
Aplecări laterale (repetări parţiale) 3–4 SET. 30–50 REP.

…
SUMA PĂRŢILOR (I): “FRANKENSTEIN”
SUMA PĂRŢILOR (II): CVADRICEPŞI – JAY CUTLER, MR. OLYMPIA 2006–2007, 2009–2010
SUMA PĂRŢILOR (III): UMERI – RONNIE COLEMAN, MR. OLYMPIA 1998–2005
SUMA PĂRŢILOR (IV): BICEPŞI – ARNOLD SCHWARZENEGGER, MR. OLYMPIA 1970–75, 1980
SUMA PĂRŢILOR (V): TRICEPŞI – SAMIR BANNOUT, MR. OLYMPIA 1983
SUMA PĂRŢILOR (VI): ABDOMEN – FRANK ZANE, MR. OLYMPIA 1977–1979
SUMA PĂRŢILOR (VII): PIEPT – FRANCO COLUMBU, MR. OLYMPIA 1976, 1981
SUMA PĂRŢILOR (VIII): SPATE – LEE HANEY, MR. OLYMPIA 1984–1991
Autor: ERIC VELAZQUEZ – muscleandfitness.ro