Antrenamente, Sanatate

GREUTATE PENTRU CIRCULAŢIE

GREUTATE PENTRU CIRCULAŢIE. Ridicarea greutăţilor oferă numeroase beneficii corpului. Cum ar fi braţe, piept, umeri şi picioare mai mari şi mai puternice… Ceea ce ar putea să te facă mai atractiv pentru sexul opus. Bineînţeles, în plus faţă de aceste beneficii de suprafaţă; antrenamentul cu greutăţi este bun pentru fitness, prevenirea accidentărilor, pentru sănătate în general și are efect anti-îmbătrânire. Spre surprinderea multora, cercetările arată că ridicarea greutăţilor poate îmbunătăţi funcţionarea sistemului cardiovascular. Ceea ce este logic, dacă te gândeşti că antrenamentul cu greutăţi creşte fluxul sanguin către muşchii lucraţi. Cel mai recent studiu care susţine acest lucru a fost prezentat la Întâlnirea Anuală a Colegiului American de Medicină Sportivă (ACSM). S-a demonstrat astfel că ridicarea greutăţilor oferă beneficii cardiovasculare similare exerciţiilor cardio.

ALERGARE SAU RIDICAREA GREUTĂŢILOR?

Cercetătorii de la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie (Trondheim) au efectuat un studiu la care au participat 62 de adulţi obezi care, timp de 12 săptămâni, făceau fie antrenamente cu intensitate ridicată – AIIR (mai puţin de 90% din ritmul cardiac maxim, sau RCM), fie cu intensitate moderată (70% din RCM) sau antrenamente de intensitate mare cu greutăţi (cinci seturi de împins cu picioarele la presă cu o greutate care să le permită maxim patru repetări). Oamenii de ştiinţă au determinat că, în timp ce grupul care a făcut antrenamente de mare intensitate (AIMI) a avut cea mai mare creştere a VO2 maxim (o măsură a capacităţii aerobice) şi a funcţiei endoteliale (capacitatea vaselor sanguine de a se dilate în timpul efortului), atât grupul care a făcut antrenament cu greutăţi cât şi cel cu antrenament cardio moderat au avut creşteri similare la ambele măsurători.

INIMĂ SĂNĂTOASĂ

Mesajul acestui studiu este că antrenamentul cu greutăţi produce atât creşterea capacităţii aerobice cât şi o creștere a sănătăţii vaselor de sânge similare antrenamentului aerobic cu intensitate moderată. Aceasta înseamnă că antrenamentul cu greutăţi este o formă de exerciţiu fizic mai benefică decât exercițiul  cardio cu intensitate moderată, întrucât are atât beneficii aerobice şi cardiovasculare, cât şi o creştere a forţei şi funcţiei musculare.

Autor: Tim Scheett, PhD  – www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Inchide

Yippie! Bar 45g

7,75 lei

Yippie Bar – Batoane proteice de la WEIDER umplute cu cremă și brownie de vanilie sau cu arahide prăjite și carmel, acoperite cu ciocolată cu lapte.

Inchide

Total Rush 2.0 375gr

Evaluat la 4.33 stele din 5
143,00 lei

Total Rush 2.0 a fost proiectat pentru a oferi o formulă mai bună și mai eficientă.

Echipa de cercetare Weider a fost inspirată din ultimele progrese științifice și a folosit cele mai noi ingrediente pentru a crea o formulă mai eficientă și 100% legală.

Inchide

Creatine Rush 375g

109,00 lei
  • Supliment alimentar. Pentru sportivi. Pulberea se amestecă cu apă. Cu creatină monohidrat, beta-hidroxi-β-metilbutirat de calciu, clorhidrat de betaină și beta-alanină. Cu îndulcitor.
Adaugă în coș
Inchide

CELL MAX

99,00 lei

Cel mai complet volumizator muscular de pe piață.

Dezvoltare musculară optimă.
Mușchii voluminoși și definiți.
Un volumizator cu formulă completă: creatina, L-glutamina, vitamine și BCAA

Adaugă în coș

Lasă un răspuns