Antrenamente

FORŢĂ DE LA FLOTĂRI

FORŢĂ DE LA FLOTĂRI – FOLOSEŞTE O BANDĂ ELASTICĂ ŞI CEL MAI VECHI EXERCIŢIU DIN LUME PENTRU A-ŢI DEZVOLTA ÎMPINSUL DIN CULCAT
Când cei care merg la sală descoperă împinsul din culcat, uită de flotări. Acest lucru este o greşeală, deoarece flotările pot reprezenta o contribuţie valoroasă la arsenalul de mişcări necesare împinsului din culcat. Adaugă o bandă elastică la flotări şi vei vedea cum devii mai puternic la împins.

Foloseşte o bandă elastică în formă de cerc – banda Pro Light de la elitefts.com e ideală. Apucă un “capăt” în fiecare mână şi înfăşoară-ţi banda pe după umeri, de-a curmezişul spatelui superior. Aşează-te în poziţia de start pentru flotări, punând mâinile pe podea astfel încât să stabilizezi şi capetele benzii elastice. Efectuează flotările menţinând coatele pe lângă corp de-a lungul mişcării, pe măsură ce corpul coboară.

Pentru că banda elastică adaugă rezistenţă progresiv, trebuie să împingi mai puternic pe ultima parte a mişcării pentru a-ţi îndrepta braţele. Astfel vei acumula forţa explozivă de care ai nevoie la fi nalizarea mişcării de la împinsul din culcat, când lucrezi cu greutăţi mari.

VARIAŢII

Pentru a obţine efecte şi mai semnificative, adaugă aceste modificări în antrenamentele tale.
Foloseşte gantere. Ţine o ganteră în fi ecare mână, pe lângă capetele benzii elastice. Ganterele îţi vor permite să te ridici mai mult de pe
podea şi de asemenea să cobori mai mult, iar o rază mai largă de mişcare activează mai multe fi bre musculare.
Efectuează flotările cu picioarele ridicate pe o bancă. Modificând unghiul de mişcare vei concentra efortul asupra pectoralilor.
Mai adaugă o bandă elastică. Crescând tensiunea şi reducând numărul de repetări vei transforma acest tip de flotare într-un adevărat exerciţiu de forţă, evitând însă presiunea pe articulaţii pe care o presupune creşterea greutăţii la împinsul din culcat.

CUM SE FOLOSEŞTE?

După principalul exerciţiu de împins. Efectuează 4–5 seturi a 6–8 repetări. Pentru o pompare mai bună şi mai multă masă musculară, foloseşte o bandă care îţi oferă o tensiune mai scăzută şi fă seturi de 20 de repetări.

Autor: JIM SMITH – www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Inchide

Maximum Krea-Genic 240 capsule

Evaluat la 5.00 stele din 5
210,00 lei

Ultimul tip de creatină realizat de cercetătorii de la Weider Nutrition. Este o creatină monohidrat micronizată cu PH-ul modificat. Are un puternic efect de pompare.

Adaugă în coș
Inchide

Maximum KREA-GENIC Powder 554gr

143,00 lei

Ultimul tip de creatină realizat de cercetătorii de la Weider Nutrition. Este o creatină monohidrat micronizată cu PH-ul modificat. Are un puternic efect de pompare. Crește forța cu până la 30%.

Adaugă în coș
Inchide

Maca 5.500 120 capsule

101,00 lei

Capsulele de Maca 5.500 conțin pulbere de maca de înaltă calitate, derivată din rădăcina uscată a plantei maca. Maca 5.500 ajută la combaterea oboselii și îmbunătățește concentrarea în timpul antrenamentului.

Adaugă în coș
Inchide

Amino NOX 180 capsule

117,00 lei

Weider Amino NOX – AMINO COMPLEX (13,1% L-leucina, 13,1% L-lizina, 11,6% L-valina, 11,2% L-fenilalanina, 7,5 % L-izoleucina, 7,5% L-treonina, 6,6% L-metionina,1,9% L-triptofan) + acid alginic

Adaugă în coș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *