Publicat pe

Antrenament pliometric

Antrenament pliometric pentru partea inferioară a corpului (sari!)

Ipoteză

Antrenamentul pliometric este foarte popular în rândurile sportivilor care vor să îşi îmbunătăţească agilitatea, dat fiind că se ştie că duce la rezultate mai bune la săriturile în înălţime şi dezvoltă o serie întreagă de abilităţi funcţionale de care ai nevoie pentru a atinge un anume grad de performanţă sportivă. Printre beneficiile aduse de acest tip de antrenament se numără o mai bună coordonare neuromusculară la nivelul muşchilor antagonişti, schimbări ale gradului de activare musculară, coordonare mai bună, schimbări ale caracteristicilor bio-mecanice ale complexului muşchi-tendon din gambe, îmbunătăţirea masei musculare şi a mecanicii musculare, chiar la nivelul fibrelor individuale. Toate aceste avantaje ar trebui să se constituie într-un stimul adecvat creşterii forţei trenului inferior.

Ce spun studiile

Nişte cercetători din Ungaria au testat efectele unui program pliometric de scurtă durată în cazul unor jucători de fotbal. Pe lângă antrenanentele lor obişnuite, aceştia au efectuat două antrenamente pliometrice pe săptămână.
Grupul de control a efectuat doar antrenamentele obişnuite, fără cele pliometrice.

Rezultate

Antrenamentul pliometric a dus la îmbunătăţiri remarcabile ale forţei picioarelor, precum şi la o creştere a forţei extensorilor genunchilor.

Concluzie

Antrenamentul pliometric poate fi încorporat în alte tipuri de antrenament, pentru a contribui la creşterea forţei trenului inferior.

Aplicaţie

Plafonările sunt o piedică inevitabilă. Încorporarea periodică a pliometriei în antrenamentele tale poate fi o metodă bună pentru a depăşi aceste plafonări. Plictiseala este de asemenea o problemă la care antrenamentele pliometrice oferă o soluţie eficace, prin schimbarea de ritm şi folosirea unor exerciţii mai diverse. Dacă vrei să incluzi pliometria în antrenamentele tale pentru picioare, ar trebui să o faci în ziua „uşoară” (greutăţi mai mici,
repetări mai multe).

Articol: Bryan Haycock – www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER: