Publicat pe

Istoria concursului Mr. Olympia (I)

Bătălia celor mai puternici și musculoși oameni, sculptați din fier, voință și pasiune, se organizează în toamna fiecărui an, mereu pe aceeași scenă grandioasă: Mister Olympia!

Pasionați de culturism și fitness, practicanți, entuziaști, concurenți sau pur și simplu curioși din toată lumea, toți urmăresc cu uimire și apreciere trupurile de zei, parcă din altă lume, ale concurenților calificați la cel mai prestigios concurs de culturism. Uimirea nu constă doar în simplul estetic, dar și în capacitățile incredibile ale trupului uman, concurenții impresionând publicul și juriul în fiecare an cu forme mai conturate, mușchi mai rotunzi și coregrafii mai artistice.

Omul din spatele acestei mișcări este însuși “The Masterblaster”: Joe Weider, promotorul care a adus culturismul din taboo, în cotidian!

Pe când Mister Universe era cel mai prestigios titlu în culturism și ca răspuns pentru tentativa de sancționare injustă a sportivilor săi de către AAU (American Athletic Union), Joe Weider și fratele său Ben au luat decizia de a-și crea propria federație dedicată culturiștilor: International Federation of BodyBuilding (IFBB).

Odată creată federația IFBB, Joe și Ben și-au propus să creeze cea mai prestigioasă competiție de culturism din lume, unde toți câștigătorii Mr. Universe aveau șansa de a se lupta pentru un nou titlu și pentru a câștiga bani, sprijinindu-i astfel financiar.

Numele de Mr. Olympia este de fapt inspirat de la “Olympia Brewing Company” , o fabrică de bere din Washington. În timp ce Joe și echipa sa se gândeau la un nume caracteristic competiției lor, Joe exclamă spontan: “Eroic! Mitic! Celest! Mr. Olympia!” în timp ce se bucură de berea Olympia. Sub numele și tematica aceasta urmează frumosul sport al sculptorilor în carne și fier să ajungă pe marele ecrane la un nivel mondial, reușind să inspire spiritul omului iubitor de estetic.

16 Mr. Olympia! Câteva cuvinte despre câştigătorul fiecărei ediţii.

1. LARRY SCOTT (1965-1966)

 

Totul a început în anul 1965, pe data de 18 Septembrie în New York, când legendarul Larry Scott a scris istorie devenind primul olympian. Larry a reușit să descrie cu adevărat imaginea culturismului, cu brațe care pe atunci păreau imposibil de crezut și cu o carismă electrizantă, cunoscut sub porecla “The Golden Boy”, Larry a fost încoronat (la propriu) Mister Olympia. Astăzi toată lumea cunoaște premiul simbolic al acestui concurs ca fiind statuia Sandow, dar la prima ediție, încoronarea primului olympian a fost făcută mai literal, fiind oferită coroana Olympia. Pe lângă această coroană, lui Larry i s-a oferit suma de 1000$.

Larry este de asemenea și singurul culturist care deține cele mai prestigioase titluri, fiind încoronat Mr. America și Mr. Universe înainte de a deveni primul olympian. Acesta câștigă titlul de Mr. O și anul viitor, 1966, anunțându-și retragerea din sport, devenind singurul competitor care a concurat și nu a pierdut niciodată.

2. SERGIO OLIVA (1967-1969)

 

Culturistul cubanez Sergio Oliva, poreclit ca “The Myth” aduce esteticul și eleganța pe scenă, dominând anii 1967, 1968 și 1969. Dominând în adevăratul sens al cuvântului, astfel încât în anul 1968 a fost anul în care a câștigat necontestat, fiind singurul concurent. 1969 în schimb acesta scrie istoria, fiind singurul culturist care l-a învins pe legendarul Arnold Schwarzenegger.

“M-a distrus. Era așa de mare, așa de fantastic, nu exista nici măcar o șansă să îl pot învinge. Nu îmi place să-mi recunosc înfrângerea, dar am știut de la început că Sergio era mai bun. M-am mulțumit cu locul 2 înainte de a urca pe scenă”, scrise Arnold în autobiografia sa din 1977: „Arnold: The Education of a Bodybuilder”.

Vezi continuarea pe link-uri:

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

DIN LEGENDELE CULTURISMULUI

DIN LEGENDELE CULTURISMULUI

Titlul ar putea da impresia că rândurile de mai jos prezintă nume ca Arnold, Frank Zane, Sergio Oliva, Joe Weider sau alte personalităţi care au inspirat generaţii întregi şi au transformat acest sport în ceea ce este astăzi.  Dar nu, în cele ce urmează mă voi referi la altfel de „legende”: cele care bântuie sălile de culturism şi imaginaţia celor dispuşi să le asculte, legende născute din negura presupunerilor nefondate, interesul absurd pentru neobişnuit şi magia jumătăţilor de măsură în efortul de a înţelege şi a te informa.

Reprezintă pietrele de temelie ale unui adevărat sistem de credinţe şi, chiar dacă nu au ajuns (încă)  la un nivel apropiat de religiozitate, formează un autentic „tezaur folcloric” ale cărui ecouri se aud mereu în săli, vestiare sau orice alt loc în care se vorbeşte despre culturism. Cred că prima ar fi şi cea mai bizară,cea a Progresului Accidental, putând fitradusă printr-o teamă de a nu deveni prea mare.

Cu siguranţă, instructorii din orice sală ar putea scrie romane despre personaje extrem de fragile din punct de vedere fizic, care nu au făcut sport niciodată, dar care păşesc pentru prima dată într-o sală cu inima îndoită din cauza acestei temeri. De regulă, verbalizează această îngrijorare şi îi cer asigurări antrenorului – absolut dezarmat de acest mod de gândire – că nu vor progresa exagerat în masă musculară. E ca şi cum prima dată când iei în mână o rachetă de tenis de câmp ţi-ai face griji că o vei învinge pe Simona Halep, fără a-i lăsa acesteia suficient timp pentru a digera înfrângerea. Ca şi cum pensionarii care aleargă duminica în parc ar constitui un pericol pentru usain bolt.

Bineînţeles, tot cultura media este cea vinovată, întrucâtva, pentru semănarea acestei frici în inimile neinformaţilor – la televizor, în reviste, în filme sau pe Internet vedem doar rezultatele spectaculoase, cele care atrag atenţia, iar acest lucru e valabil în orice sport, nu doar în culturism. Dacă ne referim însă la acesta din urmă, în reviste, de pildă, nu vom vedea vreun X din oraşul Y, care se antrenează de 10 ani şi rezultatele l-ar putea la fel de bine recomanda drept un şahist subponderal.

Vom vedea profesionişti care cântăresc aproape cât două persoane obişnuite şi arată ca o hartă anatomică. Sau amatori care concurează la un nivel înalt şi se află mult peste media posibilităţilor fizice ale celor cae merg la sală. Dar chiar dacă ar fi să lăsăm deoparte influenţa prea puţin filtată a canalelor de informare în masă (în acest caz termenul de informare pare cel mult un eufemism) şi am lăsa de-o parte şi logica bunului simţ, ştiinţa ne sare în ajutor cu informaţii coerente şi măsurători exacte.

Citeam undeva, cu ani în urmă, că după un antrenament un muşchi poate să crească cu 0,16% din propria masă. Şi asta doar pentru o anumită perioadă, pentru că mai intervin stagnarea, regresul, eventuale probleme care te ţin departe de sală. Deci, rata de creştere de 0,16% pe antrenament este de fapt o apreciere optimistă, dar ne ajută să contabilizăm, de exemplu, frica unei doamne destul de cărunte de a schimba ganterele de 1,5 kilograme cu ganterele de 2 kilograme, ca să nu se pricopsească peste noapte cu nişte bicepşi à la Arnold.

La polul opus celor care se tem să nu acumuleze muşchi prea rapid sunt cei care pleacă la mare peste trei săptămâni şi vor „nişte biceps şi ceva abdomen”. Din nou, încrederea instructorilor în umanitate primeşte o lovitură grea, prăbuşindu-se după coliziunea frontală cu zidul ignoranţei: ar trebui să le explice respectivilor despre metode de antrenament, tipuri de fibe musculare, capacitatea de adaptare la efort, metabolism, nutriţie, acumulare de masă musculară şi definiţie, potenţial genetic, vârstă, regim de viaţă, particularităţi fiziologice… dar asta ar însemna că au trecut deja cele trei săptămâni regulamentare pentru schimbarea propriei imagini, iar indivizii respectivi vor fi încercat deja dezamăgirea produsă de încăpăţânarea stupidă a bicepşilor şi abdominalilor de a colabora cu planul de urgenţă.

De asemenea, concluzia „logică” este aceea că toţi cei care au rezultate iau „prafuri”. Şi cu cuvântul „prafuri” am ajuns la o altă legendă omniprezentă în culturism. În concepţia multora, „prafurile” reprezintă un termen-umbrelă, care acoperă o multitudine de sensuri, de la steroizi – destul de previzibil – până la proteine, vitamine sau minerale. Dar conceptul de „prafuri” nu denotă doar tipuri de substanţe, ci are şi rolul de explicaţie, scuză, acuzaţie, presupunere, observaţie, analiză comparativă – deci, un concept cu adevărat polivalent, care a dat şi continuă să dea naştere unui şir nesfârşit de polemici şi reprezintă o sursă infinită de temeri pentru membrii familiilor celor care se antrenează, la orice nivel (întrebaţi orice mamă care vede că fiul său ia un supliment proteic din zer după antrenament sau un complex polivitaminic şi veţi afla tot ceea ce nu aţi dorit vreodată să ştiţi despre pericolele steroizilor…).

Această lipsă cvasi-totală de discernământ în ceea ce priveşte etichetarea suplimentelor drept steroizi se manifestă, paradoxal, chiar la organizaţiile oficiale, care ar trebui să educe atât sportivii cât şi publicul larg, şi să promoveze o imagine adecvată asupra culturismului, acţionând ca o sursă validă de informare (dar când Autoritatea Naţională Anti-Doping emite postere pe care scrie mare „Fii în gardă cu suplimentele nutritive! Nu TE DOPA!, ai tendinţa să omiţi ce scrie mai jos – „Suplimentele alimentare pot fi contaminate cu substanţe dopante” şi să crezi că este vorba de un efort concertat de a discredita eforturile producătorilor şi distribuitorilor de suplimente nutritive de a furniza sportivilor produse de calitate, astfel de pseudo-semnale de alarmă având darul de a alimenta confuzia care şi aşa se plimbă nestingherită pretutindeni).

Semnul de egalitate între suplimente şi dopaj e ca o publicitate pentru ignoranţă. Este adevărat, este posibil ca unele suplimente să fie „contaminate”; au fost cazuri, şi probabil vor mai fi. Dar riscul de a consuma substanţe dopante fără să vrei, mai ales în cazul firmelor producătoare care au deja un anumit renume, este comparabil cu acela de a fi lovit de un meteorit când te plimbi cu bicicleta. Partea tristă, dincolo de naivitatea abordării subiectului, e că „prafurile” au devenit explicaţia universală în culturism. Eşti „mare”? Iei prafuri. Nu progresezi? E din cauză că nu iei prafuri. De fapt, problema este complicată în mod artificial. Da, există culturişti care folosesc steroizi, hormoni de creştere etc.

Nu, suplimentele alimentare Nu sunt steroizi (aceste suplimente conţin, printre altele, aceleaşi tipuri de proteine, vitamine şi minerale care se regăsesc şi în formulele pentru bebeluşi, iar aceştia din urmă chiar nu pot fi acuzaţi că iau steroizi…). Se pot obţine rezultate doar cu alimentaţia „naturală” (deşi conceptul de natural e unul destul de fluid în epoca modificărilor geneticie şi a pesticidelor)? Da, cu siguranţă, iar exemplele sunt nenumărate. Chiar şi fără suplimente nutritive, deşi acestea oferă, de regulă, un sprijin substanţial în refacere şi accelerează progresul.

Ceea ce diferenţiază aici culturismul de orice alt sport este o extraordinară adaptabilitate la cerinţele, potenţialul, scopurile şi particularităţile fiecărui individ. La o mică distanţă logică de Legenda Necesităţii Prafurilor se află cea a Super-Puterilor Imitaţiei; aceasta continuă să reziste în ciuda a mii de articole pe această temă şi a mii de instructori care încearcă să o combată. Alimentată de naivitatea – ca să nu-i spunem lipsa de raţiune – dezarmantă a începătorilor, îi face pe aceştia să imite programele de antrenament ale campionilor, cu speranţa că dacă le copie programele le vor copia şi rezultatele.

Rezultatul practic: în orice sală poţi vedea, de exemplu, începători care au 45 de kilograme îmbrăcaţi cu haine de iarnă făcând antrenamentul lui Ronnie Coleman sau al altui profesionist de peste 120 de kilograme, cu mai bine de 20 de ani de experienţă în spate. Şi pentru că orice anomalie trebuie să aibă şi extreme, unii pun cap la cap programele mai multor campioni, după principiul ştiinţifico-fantastic că dacă cinci seturi sunt bune, atunci 25 sunt de cinci ori mai bune.

Rândurile de mai sus cuprind doar trei dintre cele mai des întâlnite aberaţii din sălile de fitness. Dacă s-ar putea compila toate inepţiile exprimate verbal sau practic în săli şi toate întrebările bizare auzite de instructori, ar rezulta o carte imensă, care s-ar putea intitula „Cum să Nu te antrenezi” (carte pe care începătorii oricum nu ar citi-o, pentru că ei ştiu mai bine). Dar, până la apariţia acestei cărţi, folclorul sălilor de culturism va fi îmbogăţit cu noi file de inconştienţă, spre disperarea antrenorilor – şi, adeseori,  spre amuzamentul celor care au răsfoit mai mult de trei reviste de culturism…

Partea tristă, totuşi, e că proliferarea acestor legende obturează vizibilitatea beneficiilor poduse de antrenament şi îi împiedică pe mulţi să obţină rezultatele pe care şi le doresc – când doar un dram de informare şi o doză infimă de aţiune ar putea da un contur mult mai optimist antrenamentelor.

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

55 DE ANI DE FITNESS (I)

55 DE ANI DE FITNESS (I). În 1965, Gold’s Gym şi-a deschis uşile şi a lansat mişcarea modernă a fitness-ului. Aceasta a adus exerciţiile fizice şi principiile unei vieţi sănătoase în conştiinţa globală a umanităţii.

În urmă cu 55 de ani , într-o încăpere simplă din beton, de 10 pe 30 de metri, chiar lângă plaja Venice, s-a născut fitness-ul modern. Locul în sine nu promitea mare lucru, dar înăuntru era plin de bărbaţi masivi care făceau flexii, împins culcat şi îndreptări cu sute de kilograme. Era prima sală Gold’s Gym şi urma să dea naştere unei adevărate revoluţii care continuă şi astăzi.

Vremurile întunecate

Înainte de 1965, sănătatea americanilor era în declin. Cu mai puţin de un deceniu înainte, preşedintele John F. Kennedy a publicat un articol intitulat „The Soft American” („soft” însemnând în acest context „grăsuţ”, „pufos”, „moale”) în Sports Illustrated, în care argumenta că „o asemenea moliciune şi slăbiciune la cetăţeni poate contribui la distrugerea vitalităţii unei întregi naţiuni… rezistenţa şi puterea necesare pentru protejarea libertăţii nu pot fi produsul a câtorva săptămâni de antrenament de bază sau doar a unei luni de interes acordat condiţiei fizice”.

***

Mai mult de o treime din copiii americani eşuau la unul dintre cele cinci teste fizice efectuate în şcoală – în comparaţie, doar 1% din copiii europeni se confruntau cu acest eşec. Guvernul era atât de îngrijorat încât a încurajat apariţia unor reviste de benzi desenate despre fitness. Charles Schulz, creatorul seriei „Peanuts”, a publicat „Snoopy’s Daily Dozen”, o cărticică în care eroii – Snoopy, Charlie, Linus şi restul găştii – efectuau anumite exerciţii fizice.

Procentul de americani implicaţi în activităţi fizice era unul redus, iar aceştia favorizau exerciţii uşoare şi rapide, ca 5BX (Five Basic Exercises – Cinci exerciţii de bază), care nu necesitau echipament special şi nici nu aveau vreun efect semnificativ pentru creşterea forţei. Adevăratul antrenament de forţă era cvasi-necunoscut.

Se naște o sală

Aici intră în scenă Joe Gold. Fostul puşcaş marin proaspăt intrat în afaceri – posesor al unui fizic care îi adusese roluri secundare în filme ca The Ten Commandments/ Cele zece porunci şi Around the World in 80 Days/ Ocolul Pământului în 80 de zile – avea o idee. Acesta se antrena la Muscle Beach, chiar lângă pontonul Santa Monica, unde tineri ca „supereroul fitnessului” Jack LaLanne şi Steve Reeves, celebru pentru rolul din Hercule, ridicau greutăţi, executau mişcări complicate de gimnastică, forţă şi acrobaţie şi îşi etalau corpurile musculoase în faţa turiştilor care se plimbau pe aleea din faţă.

Dar Gold şi-a dat seama că toţi cei de acolo aveau nevoie de o sală adevărată, de un loc unde puteau să se antreneze la orice oră, cu aparate mai bune. A achiziţionat un teren abandonat de pe Pacific Avenue şi a construit o clădire simplă, din bolţari şi astfel s-a născut Gold’s Gym.

„Joe era un antrenor dur şi fusese culturist competițional pe vremea lui”, spunea redactorul-şef al revistei FLEX, Shawn Perine. „Tot ce urmărea era acumularea de muşchi şi vroia să le dea celor care veneau la sala lui şansa de a-şi construi fizicul pe care îl visau”.

***

Joe a văzut şansa şi a profitat de ea – în acel moment erau doar trei săli pentru cei șapte milioane de locuitori ai Los Angeles-ului – dar a înţeles de asemenea cât de mult putea ajuta comunitatea culturiştilor. Greutăţile şi aparatele din acea perioadă erau rudimentare, cu helcometre nepotrivite şi prize incomode.

Gold ştia ce le place culturiştilor, pentru că el însuşi era unul, aşa că a început să creeze piese de echipament corespunzătoare nevoilor celor care se antrenau. Şi-a transformat garajul pentru două maşini într-un fel de atelier, proiectând şi construind bănci de împins, helcometre, mânere unice şi alte aparate, toate mult superioare faţă de tot ce exista atunci. „Când puneai mâna pe ganterele făcute de el, era ceva magic”, îşi aminteşte Eddie Giuliani, un culturist din New York care s-a mutat în California pentru a se antrena la Gold’s Gym şi care a câştigat titlurile Mr. America şi Mr. World la categoria lui de înălţime.

Epoca de Aur

Culturiştii au dat năvală în sala lui Joe. Chiar dacă alte săli încercau să imite aparatura de ultimă oră de la Gold’s Gym, nici una nu a reuşit să ajungă la acelaşi nivel. Dave Draper, cunoscut drept Bombardierul Blond, cel care era la propriu şi la figurat cea mai mare vedetă a culturismului de la începutul anilor ’60, s-a alăturat şi el echipei de la Gold’s, urmat curând de mulţi alţii.

Turiştii se îngrămădeau în faţa sălii, aruncând priviri furişe înăuntru şi sperând să-i zărească pe cei care se antrenau. Cei care nu puteau ajunge la Muscle Beach îi puteau vedea pe cei care se antrenau la Gold’s Gym pe coperţile revistelor de culturism, care încet-încet prindeau avânt. „Aceasta era generaţia <EU> şi dintr-odată oamenii se descopereau pe ei înşişi, şi ce mod ar fi mai bun pentru a te descoperi pe tine însuţi decât să vezi cât de mult îţi poţi defini muşchii?”, spunea Perine.

***

Reviste ca Muscle Builder prezentau interviuri şi sfaturi semnate de numele mari de la Gold’s Gym, transformând sportivii în adevărate mărci înregistrate. Explozia rapidă a fitness-ului şi culturismului a declanşat o creştere a numărului de descoperiri ştiinţifice şi un val de interes din partea lumii medicale. Proaspăt înfiinţată, Societatea Internaţională de Fiziologie Sportivă şi-a organizat primul congres mondial în 1965, iar în 1967 a fost creată Societatea Nord-Americană pentru Fiziologie Sportivă şi Activitate Fizică. În 1971, Paul C. Lauterbur, profesor de chimie în cadrul Universităţii de Stat din New York a dezvoltat conceptul pe care urma să îl utilizeze pentru a inventa primul aparat de imagistică cu rezonanţă magnetică, iar primul număr al Jurnalului de Medicină Sportivă a apărut tot în acelaşi an.

***

Apoi, bineînţeles, a apărut Arnold. Joe Weider, creatorul concursului Mr. Olympia şi al revistelor Muscle&Fitness şi FLEX, l-a adus pe Arnold Schwarzenegger pentru a se antrena la Gold’s Gym, unde tânărul austriac a devenit imediat o celebritate. Se antrena cu Draper, Giuliani şi bunul său prieten şi coleg de cameră, Franco Columbu – mai intens, mai rapid, mai mult decât oricine altcineva, zâmbind pe parcursul antrenamentelor extenuante, impresionând toţi tinerii şi făcându-I să vrea să devină ca el. „Arnold era pretutindeni”, povesteşte Ric Drasin, unul dintre partenerii obişnuiţi de antrenament ai lui Arnold. „El a transformat Gold’s Gym într-o Mecca a culturismului”.

***

De-a lungul anilor ’70, mişcarea culturismului a continuat să se dezvolte rapid, iar Arnold şi gaşca sa erau cei care croiau drumul. Tricourile galbene, cu emblema inconfundabilă a sălii – desenată spontan de Drasin pe un şerveţel pentru cocktail-uri – erau prezente peste tot, pe stradă, pe plajă, prin barurile din oraş şi într-o mulţime de alte locuri. Dacă purtai un astfel de tricou, însemna că faci parte din ceva mai mare, mai important. Gold’s Gym a fost gazda concursului Mr. America 1977.

În acelaşi an, filmul Pumping Iron, care îl prezenta pe Arnold concurând pentru Mr. Universe şi Mr. Olympia 1975, a dus culturismul către un cu totul alt nivel de celebritate. Curând, vedete de la Hollywood – Clint Eastwood, de exemplu – au început să se perinde prin sală, alături de sportivi de renume, ca Muhammad Ali. Statutul culturismului în cultura de masă devenise unul stabil. „Îmi amintesc că mă uitam la televizor în anii ’80 şi din două reclame, una era cu un culturist”, spunea Perine. „Cel mai probabil culturistul respectiv era recrutat de la recepţia Gold’s Gym”.

Începutul unei moșteniri

Prin 1980, Gold’s Gym fusese deja vândut de Gold, ajungând pe mâinile lui Pete Grymkowski, Tim Kimber şi Ed Connors. Trio-ul, poreclit „Cei Trei Călăreţi ai Apocalipsei”, a trecut imediat la treabă. Au făcut cunoscut la nivel naţional mesajul sălii şi al celor care se antrenau acolo. Cei trei şi-au dat seama că fitness-ul şi culturismul aveau să prindă rădăcini puternice, nefiind doar o tendinţă trecătoare, ci elemente ale unui mod de viaţă. În acest sens, cititorul ar trebui să ţină seama că în 1982 Jane Fonda, vedeta cinematografiei, şi-a făcut timp, în ciuda programului extrem de încărcat, şi a filmat „Antrenamentul lui Jane Fonda”, lansându-şi astfel o a doua carieră, la fel de plină de succes.

***

Curând după aceea, în 1985, a fost înfiinţat Consiliul American de Educaţie Fizică. Asta pentru a crea un standard al certificării instructorilor de aerobic la nivel naţional. Fitness-ul nu mai reprezenta doar o simplă atracţie pentru turiştii care vizitau Venice Beach, devenise o parte integrantă a cotidianului. Iar Gold’s Gym era un punct forte al culturii fizice americane…

55 DE ANI DE FITNESS (II) »

55 DE ANI DE FITNESS (I) »

Steve Marjanian, Zabo Koszewski și Joe Gold.
Danny Padilla şi Ed Corney
Legendarul Sergio Oliva
Ken Waller, fost manager, şi Ken Sprague, fost proprietar.

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

15 Mr. Olympia

15 Mr. Olympia. Trecem în revistă prima jumătate de secol  de Mr. Olympia, cu sfaturi gen Twitter de la câştigătorul fiecărei ediţii.

Pe 19 septembrie 1965, în Academia de Muzică din Brooklyn, o sală fără scaune era plină de 2500 de fani înnebuniţi care îl încurajau pe Larry Scott în timp ce acesta era încoronat (la propriu) drept primul Mr. Olympia.

Doar 15 sportivi au câştigat acest titlu până acum. În onoarea lor, am adunat laolaltă sfaturi de la fiecare câştigător – de la Larry Scott până la Phil Heath. Ca pe Twitter, nici un sfat nu are mai mult de 140 de caractere şi fiecare sfat are hashtag-uri referitoare la Olympia din anul respectiv – locaţie şi evenimente principale. Acest ghid nepreţuit din partea legendelor culturismului, ca şi lecţia de istorie cu hashtag, demonstrează că unele lucruri s-au schimbat iar altele au rămas la fel de-a lungul primilor 55 de ani de Mr. Olympia.

LARRY SCOTT

  • ’65 la flexii, folosesc o bancă pentru a fixa braţele. Eu fac flexii cu bara şi cu gantere în acest fel la fiecare antrenament. # primul Mr. Olympia #26 de ani #NYC
  • ’66 vită, brânză şi ouă. şi beau mult lapte. Pe întreg parcursul anului consum puţini carbohidraţi. #Retragere #NYC

SERGIO OLIVA

  • ’67 Genuflxiunile cu haltera pe spate şi cele frontale mi-au construit picioarele. Ajung până la greutăţi cu care pot face doar trei repetări, dar termin cu un set de 20 de repetări. #Poole câştigă după primul vot   #Se reia votul #NYC
  • ’68 Exerciţiul meu preferat pentru umeri este împins de la ceafă. Fac 5 seturi a 5 repetări. Câteodată făceam acest exerciţiu în superset cu ramatul vertical. #Fără concurenţi #NYC
  • ’69 Mănânc șase mese pe zi cu o grămadă de ton, albuşuri de ou şi lapte. Mănânc şi frip-tură, pui, orez, ovăz şi legume. #Arnold debutează #Arnold pe locul 2 #NYC

ARNOLD  SCHWARZENEGGER

  • ’70 Găseşte exerciţiile, seturile şi repetările care sunt cele mai productive pentru tine. După aceea poţi experimenta şi varia, dar rămâi fidel formulei cae a dat rezultate. #Campionul este detronat #Cel mai tânăr: 26 de ani #Cel mai înalt: 1,88 m #Sergio locul 2 #NYC
  • ’71  îmi antrenez gambele în fiecae zi, cu cel puţin 10 seturi a 10 repetări, cu cea mai mare greutate posibilă. Am acordat o atenţie specială gambelor vreme de ani buni. #Fără concurenţă #Paris
  • ’72 Mintea este cea care are bariere, nu muşchii. Nu vreau niciodată să vizualizez ce s-a mai făcut înainte. vreau să ajung mai presus de orice. #Controversă #4 deţinători ai titlului concurează #Sergio locul 2 #Essen
  • ’73 îmi plac lucrurile de bază pentru biceps: flxii cu haltera şi cu gantera. Supinez întotdeauna la flxiile cu gantere. #Dominaţie #Columbu al doilea #NYC
  • ’74  Pullover-ul cu gantere executat la sfârşitul antrenamentului pentru piept şi înaintea celui pentru spate construieşte o legătură solidă între cele două grupe şi îmi întinde cutia toracică. #Dominaţie #2 categorii #Columbu învingător la categoria „scund” #NYC
  • ’75  împinsul Arnold e un împins cu gantere modificat: de la palmele spre înapoi – coatele spre înainte ajungi la palmele spre înainte – coatele în lateral, în vârful mişcării. #6 la rând #Pumping Iron #Retragere #2Categorii # Columbu învingător la categoria „scund” #Pretoria

FRANCO COLUMBU

  • ’76 Dacă ar trebui să fac un singur exerciţiu pentru piept, acesta ar fi împinsul culcat. Nimic nu e ma eficient pentru masa pectoalilor. #2Categorii #waller câştigă la categoria „înalt”  #Retragere #Columbus

FRANK ZANE

  • ’77 îmi ciclizez carbohidraţii când ţin regim. Păstrez aportul de carbohidraţi la un nivel scăzut trei zile, apoi măresc cantitatea în ziua a patra – lucru care îmi creşte rata metabolică. #Estetică #2Categorii #Robinson câştigător la categoria „înalt”  #Columbus
  • ’78 Mulţi nu-şi antrenează deltoizii suficient Trebuie să te gândeşti la fiecae parte a deltoidului ca la un muşchi separat şi să faci 10–12 seturi pentru fiecae (anterior, lateral, posterior). #Estetică #2Categorii #Robinson câştigător la categoria „înalt”  #Columbus’
  • ’79 Programul de acumulare de masă a fost un dezastru. Deci am hotărât să nu mă îndepărtez mai mult de 5% faţă de greutatea de concurs. şi folosesc oglinda pentru a măsura progresul, nu cântarul. #Estetică #2Categorii #Mentzer câştigător la categoria „înalt”  #Columbus

ARNOLD SCHWARZENEGGER

  • ’80 Câteodată fac un exerciţiu pentru piept în superset cu unul pentru spate. Nici unul dintre ele nu îmi afectează forţa la celălalt, iar pomparea este fantastică. #Record7  #Controversă #Revenire #Retragere #Pe scenă 4 MrO #Dickerson locul 2 #zane locul 3 #Sydney

FRANCO COLUMBU

  • ’81 îmi antrenez abdominalii în fiecae zi, la sfârşitul antrenamentului, folosind crunch, ridicări la scaunul roman şi ridicări de picioare din atârnat. #Controversă #Revenire #40 de ani #Retragere #Dickerson locul 2 #Columbus

CHRIS DICKERSON

  • ’82 Execută mişcările pentru gambe cât mai strict, exagerând întinderea. variază exerciţiile şi poziţia tălpilor: cu vârful spre înăuntru, spre înafară şi cu tălpile paralele. #Cel mai în vârstă #O victorie şi gata #zane pe locul 2 #bannout pe locul 4 #londra

SAMIR BANNOUT

  • ’83 Nu-mi blochez niciodată genunchii la genuflxiunile la cărucior sau la presa pentru picioare, decât dacă am nevoie de o pauză la ultimele repetări ale setului. Vreau să păstrez tensiunea constantă în cvadricepşi. #prima victorie la profesionişti #O victorie şi gata #Makkawy pe locul 2 #haney pe locul 3 #zane pe locul 4 #München

LEE HANEY

  • ’84  Greutăţi moderate, volum ridicat de antrenament, intensitate – aceşti trei factori sunt cei mai importanţi pentru câştiguri musculare semnificatie, fără accidentări. #Campionul detronat #24 de ani # patru Mr. O. #Makkawy pe locul 2 #bannout pe locul 6 #Oliva pe locul 8 #NYC
  • ’85  împărţirea antrenamentelor mele este de trei zile da, una nu. ziua 1: Piept şi braţe. ziua 2: Picioare. ziua 3: Spate şi umeri. ziua 4: Pauză. Apoi încep din nou. #Dominaţie #beckles pe locul 2 #Oliva pe locul 8 #bruxelles
  • ’86  Nu renunţ niciodată la exerciţiile de bază pentru spate: ramat cu bara, ramat cu bara T, ramat la cabluri, tracţiuni la helcometru şi tracţiuni la bară. #Dominaţie  #Gaspari pe locul 2 #Columbus
  • ’87  îmi lucrez abdominalii la fiecare antrenament. Fac de obicei ridicarea picioarelor din atârnat, ridicarea trunchiului din înclinat şi ridicarea picioarelor din şezând, 4 seturi x 15–20 de repetări fiecare. #Dominaţie  #Gaspari pe locul 2 #Gothenburg
  • ’88  Aceasta e o masă de după antrenament tipică: pui sau peşte, spanac, orez sau paste, 140 g ananas, 2 felii de pâine integrală, apă. #Dominaţie  #Gaspari pe locul 2 #losAngeles
  • ’89  Nu pierde timpul cu detalii nesemnificative până nu ştii cu adevărat ce faci. învaţă lucrurile de bază, exerciţiile compuse. #Dominaţie #labrada pe locul 2 #Rimini
  • ’90  la sfârşitul fiecărui antrenament pentru umeri fac ramat vertical (4 seturi x 6–10 repetări) pentru a evidenţia separaţia dintre deltoizi şi trapez. #Controversă #Discuţii în contradictoriu după prejurizare  #labrada pe locul 2 #Chicago
  • ’91  Folosesc zilnic un supliment bun cu multivitamine şi minerale. Când se apropie un concurs iau mai multe b-uri şi vitamina C pentru a ajuta refacerea. #Record 8 titluri #Retragere  #Cei mai mulţi concurenţi: 27 #Yates pe locul 2 #Orlando

DORIAN YATES

  • ’92 Creşterea musculară are loc în afara sălii, după ce te-ai refăcut complet. De aceea recomand antrenamente doar de 3–4 ori pe săptămână. #levrone pe locul 2 #Ferrigno revine în competiţii #helsinki
  • ’93 îmi antrenez deltoizii posteriori după dorsali şi înainte de lombari, la aparat şi cu gantere (fluturăr din aplecat), câte un set de 8–10 repetări pentru fiecae. #Dominaţie  #şi mai mare #wheeler  pe locul 2 #Atlanta
  • ’94 Pentru gambe fac două seturi, o dată pe săptămână: ridicări pe vârfuri din stând şi ridicări pe vârfuri din şezând, 10–12 repetări. Cheia succesului stă în mişcarea completă. #Dominaţie #Ray pe locul 2 #Atlanta
  • ’95 Prima mea masă este: 100 g fulgi de ovăz, 2 ouă întregi şi 8 albuşuri, 2 felii de pâine integrală, 1 banană, apă. #Dominaţie #Accidentare #levrone pe locul 2#Atlanta
  • ’96 Somnul are o importanţă crucială pentru refacere şi creştere. Eu dorm de obicei 8 ore pe noapte plus un pui de somn de 90– 120 de minute după-amiază. #Controversă #Accidentare #Ray pe locul 2 #Chicago
  • ’97 Fac de regulă un singur set propriu-zis la fiecae exerciţiu, dar uneori fac 2–3 seturi de încălzire, crescând piramidal greutatea folosită. #Controversă  #Accidentare #Retragere #6 titluri consecutive #ElSonbaty pe locul 2  #Coleman pe locul 9 #losAngeles

RONNIE COLEMAN

  • ’98  îmi antrenez fiecare grupă de două ori pe săptămână, ca Arnold şi culturiştii din anii ’70. Acest sistem de antrenament a dat rezultate în cazul lor şi dă rezultate şi pentru mine.  #wheeler pe locul 2 #NewYork
  • ’99  Schimb foarte rar exerciţiile. Dar alternez două antrenamente diferite pentru fiecare grupă musculară, deci nu fac niciodată acelaşi antrenament de două ori la rând.  #Dominaţie #wheeler pe locul 2 #vegas
  • ’00  la prima masă după antrenament mănânc aproape întotdeauna două piepturi de pui şi un cartof copt.  #Dominaţie #levrone pe locul 2 #vegas
  • ’01  Am făcut acele seturi grele, de o singură repetare, doar în faţa camerelor de luat vederi. Folosesc greutăţi mari, dar încerc întotdeauna să fac 10–12 repetări la antrenamente.  #Controversă #Discuţii în contradictoriu după prejurizare #Cutler  pe locul 2 #vegas
  • ’02  un antrenament pentru spate este pentru densitate şi include îndreptări şi ramaturi. Celălalt este pentru lăţime şi pe lângă ramaturi are două tipuri de tracţiuni. #Controversă #Mai puţin masiv  #levrone pe locul 2 #vegas
  • ’03 Fac 6 exerciţii pentru triceps în fiecae săptămână, 3 la fiecae antrenament. un program se termină cu împins cu priză îngustă. Celălalt începe cu împins franţuzesc/ skullcrushers. #Dominaţie #Mai masiv #Cutler pe locul 2 #Jackson pe locul 3 #vegas
  • ’04 Dacă le faci corect, fandările din mers dau rezultate pentru că sunt grele. Fandările mi-au îmbunătăţit calitatea musculară şi au adăugat striaţii pe cvadricepşi, femurali şi glutei. #Runda provocărilor #Cel mai greu: 135 de kilograme #40 de ani #Cutler pe locul 2 #vegas
  • ’05 Pentru ca genuflexiunile să fie eficiente, trebuie să stai cât mai drept şi să cobori până când coapsele sunt cel puţin paralele cu podeaua.  #Record 8 titluri #Atinge recordul lui haney #41 de ani  #Cutler pe locul 2 #vegas

JAY CUTLER

  • ’06  Pentru umeri, prefer ganterele în locul halterelor. îmi place libertatea de mişcare oferită de gantere şi nevoia de a echilibra cele două părţi. #Campionul este detronat  #Coleman pe locul 2 #vega
  • ’07 O masă tipică pentru mine, în afara sezonului competiţional, constă în 280 g carne de vită (sau bivol) şi, pentru a-mi menţine un aport ridicat de calorii, două căni de orez. #Controversă #Martinez pe locul 2 #Jackson pe locul 3 #Coleman pe locul 4 #vegas

DEXTER JACKSON

  • ’08 la sfârşitul fiecărui antrenament pentru piept folosesc aparate care sunt o combinaţie de împins şi fluturări – sunt foarte eficiente pentru partea internă a pectoralilor.  #Campionul este detronat #O victorie şi gata #Cutler pe locul 2 #heath pe locul 3 #vegas

JAY CUTLER

  • ’09 Pentru gambe aplic uneori metoda pauză-odihnă. Mă opresc când ating epuizarea, mă odihnesc câteva secunde, apoi mai fac câteva repetări. #Dominaţie #warren pe locul 2 #Jackson pe locul 3 #heath pe locul 5  #vegas
  • ’10 Fac cardio pe StepMill, 40 de minute, dimineaţa la prima oră. Mai adaug un antrenament cardio dacă e nevoie.  #a patra victorie #heath pe locul 2  #vegas

PHIL HEATH

  • ’11  Când folosesc greutăţi mari la îndreptările cu picioarele drepte, simt mişcarea prea mult în spatele inferior. Rămâi la greutăţi mai mici şi concentrează-te asupra întinderii muşchiului, menţinând o tensiune constantă. #Campionul este detronat #Dominaţie #Cutler pe locul 2 #Greene pe locul 3 #vegas
  • ’12  Nu ţine un regim extrem de sărac în grăsimi şi carbohidraţi în sezonul necompetiţional. încearcă mai degrabă să ai destulă proteină şi destule calorii în alimentaţie pentru a creşte.  #Greene pe locul 2 #vegas
  • ’13  Nu fac niciodată flexia pumnului pentru antebraţe. Sunt norocos, antebraţele mele cresc suficient de la antrenamentele pentru bicepşi, în special de la flexiile ciocan.  #Greene pe locul 2 #Cutler pe locul 6 #vegas
  • ’14, ’15, ’16, ’17
  • Cel mai important lucru când e vorba de progres muscular e răbdarea. Călătoria e lungă. ţine-te de program, mănâncă bine şi antrenează-te corect.  #Greene pe locul 2 în 2014, Jackson pe locul doi în 2015 #5 titluri consecutive #la egalitate cu Cutler #vegas

BRANDON CURRY ’19

 

Articol: Greg Merritt, Fotografii prin amabilitatea Weider Health&Fitness

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

Încercările lui Sergio (II)

Încercările lui Sergio (II)

Marele salt

„Victoria de la New York Pro a fost un salt uriaş pentru cariera mea. A fost un pas decisiv în călătoria pe care am început-o în 2003, când aveam 18 ani şi 64 de kilograme la aproape doi metri înălţime, eram un tânăr plăpând, şi am hotărât să mă apuc de culturism. Am câştigat Naţionalele la o greutate de 109 kilograme, şi iată-mă aici, la New York, cu 5 kilograme mai greu, şi în cea mai bună formă pe care am avut-o vreodată.

Mi-a luat 14 ani să ajung aici, şi a fost un drum presărat cu obstacole – de multe ori, chiar eu mi-am pus piedici. Din punct de vedere mental, am fost întotdeauna nesigur pe mine, ca şi cum aş fi rămas acelaşi puşti de la început. Aveam aşa nişte emoţii de mari. Nu puteam să mă încălzesc şi să mă pompez înainte de a urca pe scenă, abia dacă puteam mânca şi mi-era teamă să vorbesc cu ceilalţi în spatele scenei.

Mi-am uitat şi slipul la hotel, iar prietenii mei au fugit să mi-l aducă în timp ce alţi concurenţi deja pozau pe scenă. Deci, drumul spre victorie a fost unul destul de traumatizant”.

Validarea

„Am simţit că rezultatul de la acest concurs a fost o validare a valorii mele, şi a demonstrat tuturor că am reuşit nu doar să devin campion, ci şi că voi ajunge cineva în acest sport – nu vreau doar să mă plasez cât mai bine la concursuri şi să mă mândresc că sunt fiul lui Sergio Oliva.

Sunt aici nu doar ca să câştig concursuri profesioniste, îmi doresc să ajung Mr. Olympia într-o bună zi. New York Pro a fost nu doar o validare în faţa altora, ci şi una care mi-a demonstrat mie însumi că am făcut bine când am avut încredere în propriile forţe. Şi, într-un mod ciudat, mi-a demonstrat că în ciuda unei perioade de pregătire care a fost cea mai groaznică din viaţa mea, când totul părea că se prăbuşeşte în jurul meu, am reuşit să progresez.

A trebuit să mă zbat ca să-mi pot lua un bilet de avion spre New York, iar apoi faptul că Brooke a trebuit să rămână în Australia a venit ca o lovitură grea. Aveam nevoie de ea lângă mine pe perioada pregătirii, iar acest lucru nu a mai fost posibil. A fost foarte greu pentru mine să rezist. Dar chiar şi de la 8000 de mile depărtare, m-a încurajat şi m-a ajutat să-mi păstrez concentrarea. Când am rămas doar eu şi Jon pe scenă, am avut senzaţia că am jucat totul pe-o carte, iar acea carte era New York Pro. Nici măcar nu aveam un bilet de avion pentru a mă întoarce acasă.

M-am gândit că o sa trebuiască să merg în mâini pe scenă, cum face Kai Greene, şi să dansez în Times Square ca să pot face rost de banii necesari pentru bilet. A fost cel mai mare risc pe care aş fi putut să mi-l asum. Aşa că sunt extrem de mândru de reuşita mea. Toate sacrificiile, toate suferinţele au meritat, până la urmă”.

Desfăşurarea concursului

„Întotdeauna am fost interesat de istorie, şi pur şi simplu istoria a înregistrat prea multe cazuri de culturişti care au reuşit să devină profesionişti, dar nu au câştigat primul concurs profesionist la care au participat după aceea. E greu să ignori astfel de statistici. Îmi doream să câştig, bineînţeles! Nu mă înţelege greşit. Era o adevărată nebunie faptul că trebuia să câştig ca să-mi repar viaţa şi să-mi pot permite un avocat specialist în imigrări, pentru a-mi putea aduce soţia înapoi acasă. Nu am fost sigur că am o şansă reală până în momentul când am fost chemat la comparaţii cu Morel şi Delarosa, la sfârşitul pre-jurizării. Apoi, în seara concursului, m-au chemat doar pe mine la comparaţii cu Delarosa.

Atunci am fost cum nu se poate mai pregătit. Sergio de la pre-jurizare şi Sergio din finală au fost doi tipi complet diferiţi. După pre-jurizare ştiam că nu sunt primul, aşa că nu aveam de gând să aplic formula clasică de după pre-jurizare şi să mă îndop cu un hamburger mare şi să beau Gatorade după pofta inimii. În loc de asta, nu am mâncat nici un gram şi nu am băut absolut nimic; eram atât de deshidratat, încât buzele mi se lipeau de dinţi.

Pur şi simplu puteam să simt gustul victoriei şi să mă bucur pentru că indiferent de obstacole am reuşit să-i înving pe alţii cu sponsori serioşi şi care au avut mult mai puţine dificultăţi. Toţi cei cu care am concurat aveau sponsori, o casă, o soţie la care să se întoarcă, iar eu nu aveam nimic din toate astea; totuşi, nu puteam să mă declar învins. Am vrut să le demonstrez tuturor că nu am nevoie de vreun tratament preferenţial. Trebuia să fac aceleaşi sacrificii pe care orice culturist profesionist aflat la începutul carierei trebuie să le facă”.

De ce eu?

E greu să respingi total ideea că lui Sergio îi plac de fapt toate aceste obstacole, toate aceste pedepse. E ca în gluma cu masochistul căruia îi plac duşurile reci, deci face un duş fierbinte. Să auzim totul chiar de la el. „Poate aşa e felul meu, să fiu motivate tocmai când mă confrunt cu dificultăţi mari. Poate experienţa din New York a fost doar o sursă uriaşă de motivaţie pentru mine. Mereu am fost o persoană pesimistă. Întotdeauna spun lucruri de genul „Numai mie mi se întâmplă asta”, şi „Mi se întâmplă doar lucruri rele” şi „De ce eu?” Dar ştii, încerc să-mi schimb atitudinea asta.

Unul dintre motivele pentru care încerc e că am discutat cu Flex Lewis, Shawn Rhoden şi Phil Heath. Şi mi-au povestit cum au îndurat lucruri şi mai grave decât cele prin care am trecut eu. E o nebunie, pentru că aceştia trei reprezintă modele pentru mine, au obţinut ceva la care şi eu visez, aşa că tot ce mi-au povestit a găsit un ecou puternic în mintea mea. Istorisirile lor au însemnat pentru mine luminiţa de la capătul tunelului. M-au trezit la realitate. Şi e ciudat, pentru că acum cred că e bine că mi s-au întâmplat toate lucrurile acelea.

Dacă nu mi s-ar fi întâmplat, nu aş fi muncit atât de mult. Cu toţii tragem de fiare ca şi cum ar fi o problemă de viaţă şi de moarte, dar de data aceasta chiar m-am antrenat şi am făcut cardio ca şi cum viaţa mea şi cea a soţiei mele ar fi depins de asta. Aşa că acum, după ce am depăşit toate aceste obstacole – şi multe altele, despre care oamenii nu ştiu – am o încredere în mine cum n-am mai avut niciodată”.

Următoarea escală: Columbus

„Am hotărât să nu particip la Mr. Olympia 2017. În loc de asta, trebuie să găsesc o modalitate de a-mi recupera soţia, de a găsi un sponsor şi de a-mi repara viaţa. Prefer să muncesc pentru a-mi aşeza viaţa personală pe făgaşul potrivit, decât să ţin în continuare o dietă drastică doar pentru a fi chemat la câteva comparaţii la Mr. Olympia. Sunt în stare să mă autoevaluez obiectiv. Ar fi un pas istoric pentru mine să păşesc pe aceeaşi scenă pe care a păşit şi tatăl meu, şi ar reprezenta o premieră şi pentru mama mea: ar fi singura femeie care şi-a văzut soţul şi fiul concurând la Olympia. Dar să particip fără să fiu în forma mea maximă ar fi o jignire adusă mamei mele şi amintirii tatălui meu.

Am primit invitaţia la Arnold Classic din Columbus chiar din mâna lui Arnold, aşa că acesta va fi următorul meu concurs. O să-mi detoxific corpul, o să-l las să se refacă după această pregătire atât de extenuantă, îmi voi recupera liniştea prin prezenţa soţiei mele şi voi avea la dispoziţie un întreg sezon necompetiţional pentru a deveni mai mare şi mai bun, şi poate voi şoca vreo doi profesionişti la Columbus – poate o să mă surprind şi pe mine însumi”. „Cine ştie, poate voi continua neîntrerupt şirul victoriilor, şi pentru mine şi pentru Chris Aceto (antrenorul lui).

Până acum am reuşit de fiecare dată, dar cred că acum Chris are nevoie de o pauză de la căderile mele emoţionale. Nu aş fi fost nici pe jumătate atât de bun la New York, dacă nu ar fi fost Chris. Pentru mine e mult mai mult decât un antrenor şi un specialist în dietă. Am atât de multă anxietate, atât de multe probleme, iar el ştie cum să resolve toate problemele mele emoţionale şi să-mi păstreze încrederea în mine şi motivaţia”.

Pacientul e vindecat

„Mi-am schimbat mult modul de a gândi, de la concurs încoace. Mi-am dat seama că am ajuns aici fără nici un fel de ajutor şi fără măcar să cred 100% în mine însumi. Mă simt ca şi cum aş fi fost bolnav, pe patul de moarte, timp de 13 ani, străduindu-mă din greu fără să pot da vreodată ce e mai bun din mine, şi cu toate astea, în această stare deplorabilă, tot i-am învins pe ceilalţi. Iar acum s-a găsit un remediu pentru mine. Ies din spital şi sunt un om complet nou. Mă bucur mai mult de viaţă, mă simt de neoprit, ca şi cum mi-ar fi fost dat să fiu un învingător şi încerc să-mi reamintesc în permanenţă că nu mă urmăreşte nici un ghinion.

„De fapt, sunt foarte norocos, pentru că nu mulţi au reuşit să facă lucrurile pe care le-am făcut eu. Sunt acum recunoscător pentru tot ce mi s-a întâmplat, pentru că acum văd viaţa în altă lumină. Şi ştiu că toate lucrurile groaznice de care m-am lovit încă de la primul concurs au avut un motiv – şi au fost de fapt o poartă spre un nou început”.

Post-scriptum: Începând cu 5 august 2017, Sergio este sponsorizat de Old School Labs Supplements, Angry Mills Sinister Labs, Pro Tan şi Body by Eddie Inc. De asemenea, are propria sa linie de îmbrăcăminte, numită după una dintre pozele care l-a făcut celebru pe tatăl său, VictoryClothing.com. Lucrurile încep să arate bine!

Citeşte în continuare:

Încercările lui Sergio (I)

Încercările lui Sergio (II)

Autor: Peter McGough; Foto: Per Bernal www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

Încercările lui Sergio (I)

Încercările lui Sergio (I)

Cu astfel de victorii, cine mai are nevoie de înfrângeri? Anul de debut a fost unul extrem de dificil pentru Sergio Oliva jr.
Data: sâmbătă, 20 mai 2017, Westchester County Center, White Plains, New York.

Era 10 şi 20 de minute, seara, când Jon Delarosa şi Sergio Oliva Jr. rămăseseră singurii pe scenă – unul dintre ei avea să fie declarat câştigătorul ediţiei 2017 a concursului New York Pro. Era a cincea oară când Delarosa participa la această competiţie, şi prima dată pentru Oliva. De fapt, era debutul lui Sergio Oliva Jr. pe scena profesionistă, după ce câştigase statutul de profesionist la Naţionalele din 2015.

Dată fiind moştenirea tatălui său – Sergio Oliva, una dintre cele mai cunoscute figure din culturism, de trei ori Mr. Olympia, un adevărat idol al acestui sport – debutul juniorului a fost atent observant de toată lumea. Va putea oare tânărul să se ridice la înălţimea aşteptărilor? Va putea purta povara unui nume atât de faimos în culturism?

Cu o voce tunătoare, prezentatorul Bob Cicherillo anunţă numele celui clasat pe locul doi: „Jon Delarosa!” Acesta face un pas înainte, vizibil dezamăgit, în timp ce învingătorul se prăbuşeşte în genunchi, ţinându-şi capul în mâini, cu tot trupul tremurând de emoţie.

***

Ar fi trebuit să fie unul dintre cele mai fericite momente din viaţa lui Oliva; un vis împlinit, toate criticile desfiinţate. În loc de toate acestea, momentul victoriei a reprezentat culmea celei mai nefericite şi disperate perioade din viaţa lui. Dându-şi încet-încet seama că într-adevăr a câştigat, un sentiment de eliberare începe să pună stăpânire pe el. Începe să realizeze ce i se întâmplă. În momentul acestei victorii, Sergio abia dacă avea vreun ban. Un sponsor care îl sprijinise mult timp reziliase contractul mai devreme, în 2017, iar potenţialul nou sponsor renunţase la colaborare cu opt săptămâni înainte de concursul din New York.

Lipsa unui venit constant a avut un effect de domino asupra vieţii lui Sergio – ajunsese într-o situaţie financiară atât de groaznică, încât apartamentul în care locuia a rămas fără electricitate. Mai mult de atât, nici măcar nu mai avea bani de un bilet de avion pentru a se întoarce acasă, în California. Gravitatea situaţiei sale nu se opera aici. Se căsătorise în decembrie 2016 cu Brooke, de origine australiană. Din cauza unei probleme în familie, soţia lui a trebuit să se întoarcă în Australia, iar apoi, din cauza unei încurcături cu actele, nu i s-a aprobat viza pentru a reveni în America.

Însă şirul necazurilor nu se sfârşise aici pentru Sergio. Ajuns în New York cu câteva zile înainte de concurs, o infecţie l-a ţintuit într-un scaun timp de două zile. Dacă vreţi să îi daţi o poreclă, „Norocosul” nu este o idee bună. Oricum, cert e că premiul concursului, de 12.000 de dolari, avea darul de a-I mai lua de pe umeri nişte griji. Povestea lui Sergio de dinaintea competiţiei este una dintre cele mai nebuneşti pe care le-am auzit, dar Sergio a reuşit să depăşească toate obstacolele și, fiind un tip extrem de sincer, şi-a deschis sufletul într-un interviu plin de dramatism şi astfel ne-am dat şi noi seama ce naiba se întâmplă cu viaţa lui.

Citeşte în continuare:

Încercările lui Sergio (II)

Încercările lui Sergio (I)

Autor: Peter McGough; Foto: Per Bernal www.muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER: