Publicat pe

Antrenamentul de post

Antrenamentul de post. Cine nu a auzit de antrenamentul de post? La fel cum mulți neagă categoric beneficiile acesteia, alții cred cu fidelitate în această strategie, dar ce spun dovezile științifice?

Ce este antrenamentul de post?

Pentru cei care nu-l cunosc, antrenamentul de post este o strategie care se aplică la bicicliști și alergători, cu scopul de a promova o mai mare utilizare a grăsimilor în timpul efortului, și – în acest fel – de a îmbunătăți procesul de ardere al grăsimilor. Dar… oare sunt beneficii doar în ceea ce priveste nivel de grăsime și greutatea corporală? 

În urmă cu doi ani am decis să investighez această temă, pentru lucrarea mea de master. Am lucrat cu 2 alergători care au făcut o alergare de 10 km înainte de experiment. Au fost efectuate măsurători antropometrice precum greutatea, pliurile pielii, perimetrul și diametrul, precum și mai multe teste de alergare care măsoară variabile metabolice și de performanță.

Experimentul a fost efectuat timp de 6 săptămâni, culminând cu încă o cursă de 10 km. Rezultatele au fost: o îmbunătățire a greutății corporale și a grăsimii corporale, prin comparație cu un alt subiect care nu s-a antrenat în post. Schimbările pozitive se regăsesc în pragurile de competiție, adică îmbunătățiri care i-au permis o viteză mai mare în cursa de 10 km. Desigur, concluziile mele au fost că acest tip de strategie poate oferi o îmbunătățire a performanței eforturilor de alergare.

Chiar functioneaza?

Astăzi sunt multe dovezi, asupra sportivilor de anduranță și nu asupra persoanelor relativ active care vor să piardă grăsimea corporală. Dovezile științifice vorbesc despre rezultate pozitive în ceea ce privește:

  • o îmbunătățire a ratei de oxidare a grăsimilor
  • o creștere a enzimelor care sunt implicate în lipoliză
  • scăderea trigliceridelor intramusculare (grăsimi)
  • creșterea hormonilor care stimulează mobilizarea grăsimilor (lipoliză)

Dar aproape niciunul dintre studii nu au arătat un beneficiu direct al pierderii grăsimii corporale. Adică nu există dovezi științifice cu adevărat sustenabile care să arate că efectuarea acestui tip de strategie crește pierderea de grăsime corporală.

Iar motivul simplu este că indiferent cât de multă grăsime este mobilizată în timpul antrenamentului de post, organismul NU POATE folosi toți acești acizi grași ca energie.

Concluzie

În opinia mea, antrenamentul de post a fost înțeles greșit. Deși este adevărat că la sportivi pot fi obținute rezultate pozitive de performanță (timp de cursă, capacitate submaximală etc.), antrenamentul de post nu este pentru persoanele active care fac sport câteva zile pe săptămână, și doresc să slăbească mai multă grăsime corporală. Există foarte puține dovezi științifice care să susțină beneficiul la nivelul compoziției corporale.

Totuși, nu este totul negativ, exercițiile cardiovasculare de post ne pot ajuta la prevenirea problemelor diabetului, chiar ne poat activa dimineața. Iar daca esti o persoana care face miscare fara sa ia micul dejun, iti recomand urmatoarele:

  • antrenament cardio de intensitate scăzută spre moderată, adică mers în ritm rapid sau jogging.
  • să fi consumat o cină cu o zi înainte cu cel puțin o porție de carbohidrați.
  • recuperează-te după antrenament sau după micul dejun, cu o proteină din zer cu glutamină pentru a promova recuperarea musculară, cum ar fi magnificul Premium Whey de la Weider.

Pentru alte exerciții cardiovasculare precum HIIT, care are multe dovezi la nivelul pierderii de grăsime, este mai bine să nu le faci pe stomacul gol.

Sper că cu acest articol ați învățat puțin mai multe despre acest subiect și să vă ajutați să trageți propriile concluzii.

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

Cum să accelerezi pierderea în greutate

Cum să accelerezi pierderea în greutate într-un mod sănătos. Slăbirea trebuie să fie întotdeauna sănătoasă – forțarea corpului aduce întotdeauna consecințe nedorite.

Ținând cont de faptul că am mai vorbit despre asta și cu alte ocazii, astăzi mă voi concentra pe CUM SĂ FAC ANTRENAMENTE EFICIENTE PENTRU A ARDE MAI MULTE CALORII ÎN ACELAȘI TIMP. In acest articol iti ofer si sfaturi pentru a slabi eficient.

Adăugați intensitate antrenamentului

  • Aceasta este prima cheie pentru a arde mai multe calorii: INTENSITATEA ANTRENAMENTULUI.
  • Este adevărat că, cu o intensitate scăzută, se arde mai multă grăsime. Pentru a cunoaște intensitatea la care lucrăm, avem nevoie să NE MĂSURM RITMUL CARDIAC. S-a demonstrat că pentru a arde grăsimile în mod eficient ar trebui să lucrăm între 55 și 65% din ritmul cardiac maxim.
  • Amintiți-vă că puțină grăsime se consumă în PRIMELE 25 de minute de efort. Indiferent de intensitatea pe care o ai, mică sau mare, în acele prime 25 de minute organismul nostru va folosi în principal glicogenul drept combustibil. Prin urmare, întregul antrenament ar trebui să dureze cel puțin 45 de minute până la 1 oră.
  • Dar aici vorbim despre ARDERE CALORII, și da, CEL MAI EFICIENT lucru pentru a arde calorii este INTENSITATEA. În plus, există un beneficiu al antrenamentului cu intensitate mare, și anume că atunci când ne antrenăm cu intensitate mare, metabolismul se accelerează, iar corpul nostru continuă să ardă calorii pentru un timp după ce activitatea sa încheiat.
  • Recomandarea mea este UN TIP DE ACTIVITATE CARE COMBINA INTENSITATEA MARE ȘI JOASĂ, pentru a beneficia atât de consumul suplimentar de calorii, cât și de arderea grăsimilor.

TIPURI DE EXERCIȚII: Exercițiile care, fără îndoială, ard cele mai multe calorii sunt EXERCIȚII MULTI-ARTICULARE.

Ce sunt exercițiile multi-articulare?

  • Acestea sunt acele exercitii care in timpul executarii lor presupun munca mai multor zone ale corpului; după cum sugerează și numele, mișcăm mai multe articulații în același timp.
  • Aceste exerciții fac ca pulsul să crească, generând arderea caloriilor. În plus, cresc semnificativ puterea și volumul masei musculare.
  • CATEVA EXEMPLE DE EXERCIȚII MULTIARTICULARE: Genuflexiuni/Canotaj/ Flotări/Lovituri la sac/Sărituri pe cutie… si multe altele! este doar o chestiune de schimbare și de a căuta mereu noi provocări în exercițiu.

Favoritele mele: Cand vine vorba de arderea caloriilor optez intotdeauna pentru exercitii de FORTA, adica CU GREUTATE. De ce? – Ei bine, pentru că în acest fel nu vom arde doar calorii, ci ne vom antrena și masa musculară pentru a o crește. A avea mai multa masa musculara implica si o cheltuiala calorica mai mare in general, pentru a mentine acel muschi.

Important!

  • Sunt exercitii in care sunt implicate diverse grupe musculare, intense, cu sau fara greutate, asa ca primul lucru de care trebuie sa avem grija este TEHNICA.
  • Adaptează exercițiile la nevoile tale și la forma ta fizică, încetul cu încetul urca în dificultate.
  • Pauzele dintre serii: Tocmai pentru ca intensitatea să nu scadă, nu trebuie să exagerezi cu pauzele pentru ca ritmul cardiac să rămână la un nivel bun și să arzi mai multe calorii în mai puțin timp.
  • Utilizarea suplimentelor care ne ajută să accelerăm metabolismul este întotdeauna un mare plus pentru rezultatul final – acestea sunt preferatele mele: Total Rush 2.0 si termogenice precum Ultra Burner…
  • Suplimente alimentare pentru accelerarea metabolismului și controlul glicemiei, cum ar fi oțetul de mere (APPLE CIDER VINEGAR)
  • Și cel mai important lucru: în ciuda antrenamentului cu intensitate, combinând exerciții explozive cu exerciții de forță multi-articulare și scurtând timpul între serii, CHEIA PENTRU A VEDEA UN REZULTAT ÎN ARDEREA DE CALORII ESTE ALIMENTAȚIA! Este excelent un deficit caloric între 300 și 500 de calorii pe zi!

Autor: weider

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

SUMA PĂRŢILOR (VIII): SPATE

SUMA PĂRŢILOR (VIII): SPATE. ”Stimulează, nu anihila.” Cu această expresie, Lee Haney se aliniază culturiştilor care îşi gândesc cu adevărat strategia de antrenament. Fizicul lui Haney era însă mult mai puţin subtil, fiind elocvent, în schimb, pentru eficacitatea sistemului său. Spatele său a avut un cuvânt greu de spus în câştigarea celor opt titluri consecutive, dând naştere convingerii că „Mr. Olympia se câştigă doar cu un spate mare.” Spatele lui Haney era mare şi lat, după cum te-ai aştepta la orice Mr. Olympia, dar lucrul care îl diferenţia de ceilalţi competitori era grosimea, densitatea şi separaţia muşchilor; aceştia arătau de parcă ar fiatacat spectatorii în timpul unui dublu biceps din spate.

La acea vreme, o astfel de dezvoltare reprezenta aproape o garanţie a câştigului. Astăzi, concurenţii de la Mr. Olympia care au spatele aproape la fel de bine dezvoltat ca al lui Haney se pot bucura doar de o şansă ceva mai bună să se descurce onorabil când sunt chemaţi la comparaţiii.

Deloc surprinzător, Haney începea antrenamentul spatelui cu ramat cu bara cu greutăţi mari. Totuşi, trebuie precizat faptul că era foarte puternic şi reuşea să-şi păstreze nivelul corespunzător de arcuire a coloanei; de asemenea, controla greutatea pe fiecare porţiune a mişcării, pentru că era convins că simpla smucire sau balansare a greutăţii nu aduce rezultatele dorite. Acest exerciţiu a reprezentat baza dezvoltării spatelui său. Următorul exerciţiu era destinat dorsalilor, pe toată întinderea lor: tracţiuni cu priză largă la helcometru. Îşi termina antrenamentul cu o formă sau alta de ramat la cablu din şezând, care lucra spatele median şi romboizii.

Demn de remarcat este faptul că întreg antrenamentul pentru spate conţinea rareori mai mult de 10 seturi. Haney se concentra în schimb pe fiecare repetare, astfel încât aceasta să conteze cu adevărat, în loc să recurgă la metoda adepţilor antrenamentelor de mare volum, care fac până la 20 de seturi pentru spate.

ANTRENAMENTUL LUI LEE HANEY

MR. OLYMPIA 1984–1991

Ramat cu haltera din aplecat 4–5 SET. 12–6* REP.
Tracţiuni la helcometru 3–4 SET. 8–10 REP.
Ramat la helcometru 3–4 SET. 8–10 REP.

*Haney creştea greutatea la fiecare set. Într-o zi obişnuită, aceasta însemna să meargă cu 12, 10, 8, 6 repetări. Dacă făcea şi al cincilea set, mai adăuga greutate şi făcea alte 6 repetări.

Autor: ERIC VELAZQUEZ – muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

SUMA PĂRŢILOR (VII): PIEPT

SUMA PĂRŢILOR (VII): PIEPT. Dublul campion Mr. Olympia, Franco Columbu, este dovada vie că antrenamentul pentru o forţă herculeană îţi transformă fizicul, ornându-l cu muşchi denşi, striaţi. Anii în care a concurat în competiţii de împins din culcat i-au construit nişte pectorali la care separaţia între pectoralul superior şi cel inferior era şocant de evidentă. Lui Columbu nu îi era frică de greutăţi mari, chiar şi la exerciţiile de izolare ca fluturările, unde executa seturi grele, până la epuizare, de 4–5 repetări. Făcea adesea 24 de seturi pentru piept, sau chiar mai multe, asigurându-se că nici o fibră musculară nu rămânea neatinsă. Şi, pe lângă acest volum nebunesc, recurgea şi la tehnici de intensitate, cum ar fisuperseturile.

ANTRENAMENTUL LUI FRANCO COLUMBU

MR. OLYMPIA 1976, 1981

Împins culcat cu haltera 3 SET. 15, 10, 4* REP.
SUPERSET CU Crucea la cabluri 3 SET. 20 REP.
Fluturări cu gantere din culcat oriz. 3 SET. 20, 15, 6* REP.
SUPERSET CU Crucea la cabluri 3 SET. 20 REP.
Set gigant:
Împins culcat înclinat 3 SET. 15 REP.
Pullover cu haltera 3 SET. 15 REP.
Flotări la paralele 3 SET. La epuizare REP.
Crucea la cabluri 3 SET. 25 REP.

*Columbu creştea greutatea la fiecare set.

Autor: ERIC VELAZQUEZ – muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

SUMA PĂRŢILOR (VI): ABDOMEN

SUMA PĂRŢILOR (VI): ABDOMEN. Frank Zane nici nu părăsise bine scena culturismului profesionist, că oamenii au început deja să se refere la fizicul său ca la unul „clasic.”

Talia sa minusculă şi abdominalii sculptaţi au devenit un standard pentru concurenţii care au urmat. Dar abdominalii săi nu erau nici pe departe singura lui carte de vizită, când venea vorba de dezvoltarea acestei zone: vacuum-ul abdominal pe care Zane reuşea să-l facă era unul din factorii care îi determinau locul în clasamentul final.

Zane şi-a antrenat abdominalii cu un volum mai ridicat decât cei mai mulţi dintre culturiştii contemporani cu el, şi în mod sigur seturile sale cuprindeau mult mai multe repetări decât cele ale culturiştilor din perioada actuală. Nu era adeptul antrenării abdominalilor cu greutăţi mari. Seturile de câte 50 de repetări erau regula – acest lucru poate părea extrem până când îţi dai seama cât de eficient a fost pentru el acest sistem. Lui Frank Zane îi plăceau, de asemenea, mişcările parţiale pentru abdominali, ca mod de a menţine tensiunea constantă la fiecare repetare. După cum oricine îşi poate imagina, această tensiune, combinată cu numărul mare de repetări, era echivalentul unei torturi; dar Zane ştia că senzaţia de arsură însemna declanşarea unei schimbări în corpul lui. Dar chiar dacă făcea multe repetări, făcea exerciţii puţine. Ridicările de trunchi şi ridicările de picioarele îi lucrau abdominalii superiori şi inferiori, iar ridicările cu răsucire îi sculptau oblicii.

ANTRENAMENTUL LUI FRANK ZANE

MR. OLYMPIA 1977–1979

Din culcat, ridicarea trunchiului (repetări parţiale) 3–4 SET. 50 REP.
Ridicarea picioarelor (repetări parţiale) 3–4 SET. 75–100 REP.
Aplecări laterale (repetări parţiale) 3–4 SET. 30–50 REP.

Autor: ERIC VELAZQUEZ – muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

SUMA PĂRŢILOR (V): TRICEPŞI

SUMA PĂRŢILOR (V): TRICEPŞI. Ceva mai scund decât alţi câştigători ai titlului de Mr. Olympia, Samir Bannout a fost nevoit să găsească o cale de a-şi prezenta cele 95 de kilograme într-un mod cât mai eficient.

Unul dintre principiile folosite a fost accentul pe triceps, din moment ce acesta era responsabil pentru cea mai mare parte din masa braţului. Bannout a renunţat la extensiile la helcometru şi s-a concentrat pe flotări la paralele şi flotări inverse, exerciţii care l-au ajutat să-şi supraîncarce tricepşii.

Rezultatul: o pereche de tricepşi masivi, striaţi, care încă sunt consideraţi un etalon. Îşi începea de regulă antrenamentul pentru tricepşi cu flotările la paralele, unde îşi menţinea trunchiul cât mai apropiat de verticală pentru a beneficia de o intensitate mărită a contracţiei musculare, precum şi de întinderea corespunzătoare a tricepşilor. Urmau opt seturi de extensii deasupra capului, pentru a dezvolta capătul lung al tricepsului – şi cel mai mare dintre cele trei. Extensiile spre înapoi cu gantere erau exerciţiul lui de final preferat – cercetări recente îi dau dreptate, întrucât s-a demonstrat, de către Consiliul American pentru Exerciţiu Fizic, în 2012, că acest exerciţiu activează muşchii la un nivel neatins de către marea majoritate a celorlalte exerciţii pentru triceps.

ANTRENAMENTUL LUI SAMIR BANNOUT

MR. OLYMPIA 1983

Flotări la paralele cu supragreutate 5 SET. 15–8* REP.
Din culcat, împins franţuzesc 4 SET. 8–10 REP.
Extensii deasupra capului la helcom. 4 SET. 8–10 REP.
Extensii spre înapoi din aplecat înainte 3–4 SET. 10–15 REP.
*Bannout adăuga greutate la fiecare set, urmărind o progresie care să-i permită opt repetări la cel de-al cincilea şi ultim set.

Autor: ERIC VELAZQUEZ – muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

SUMA PĂRŢILOR (IV): BICEPŞI

SUMA PĂRŢILOR (IV): BICEPŞI. Cel mai carismatic şi mai cunoscut culturist din toate timpurile, Arnold a fost posesorul mai multor grupe musculare cu o dezvoltare legendară. Pectoralii săi enormi emanau un aer de mascul alfa, e adevărat, dar nu există nici un tip care să tragă de fiare şi care să nu-şi fidorit, la un moment dat, să aibă bicepşi ca ai lui Arnold – aceştia păreau scoşi din cărţile de benzi desenate, fiind incredibili atât ca formă cât şi ca mărime.

Schwarzenegger şi-a antrenat bicepşii pentru lăţime, înălţime şi lungime. Flexiile trişate cu haltera, la care îşi balansa uşor corpul ca să poată ridica greutăţi cât mai mari, reprezentau de regulă primul exerciţiu din antrenament, când bicepşii erau odihniţi. Flexiile cu gantere din înclinat aveau rolul de a-i sculpta porţiunea externă a vârfului bicepsului, vizibilă mai ales în dublu-biceps din spate, iar flexiile Scott şi flexiile concentrate se ocupau de capătul scurt al bicepsului – vârful bicepsului care se vede mai ales în poziţiile cu faţa la public. Schwarzenegger credea de asemenea cu tărie în antrenamentul de volum; nu era nimic neobişnuit pentru el să facă 25–30 de seturi pentru braţe.

ANTRENAMENTUL LUI ARNOLD

MR. OLYMPIA 1970–75, 1980

Flexii trişate cu haltera 6–7 6–8
Flexii cu gantere din înclinat 6–7 6–8
Flexii cu haltera la banca Scott 6–7 6–8
Flexii concentrate 5 6–8

Autor: ERIC VELAZQUEZ – muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

SUMA PĂRŢILOR (II): CVADRICEPŞI

SUMA PĂRŢILOR (II): CVADRICEPŞI. Asemenea eternului său rival, Ronnie Coleman, Jay Cutler are o masă musculară impresionantă. Şi, exact ca Ronnie, care are nişte umeri atât de masivi încât talia lui pare mai mică, Jay are nişte cvadricepşi care pur şi simplu ies în evidenţă.

De patru ori Mr. Olympia, Jay Cutler şi-a făcut un obicei din a-i umbri pe toţi ceilalţi când e vorba de cvadricepşi. La concurs, coapsele lui sunt în acelaşi timp gigantice şi definite la milimetru. Poza „abdomen şi coapse” nu are nici un fel de concurenţă; şi dacă Jay stă cu picioarele uşor depărtate, chiar şi în poziţiile „relaxate”, cvadricepşii lui sunt atât de reliefaţi încât par decupaţi din benzile desenate cu The Hulk.

Ca mulţi alţii cu state vechi în culturism, lui Cutler îi place să-şi încălzească foarte bine genunchii înainte de antrenament, de aceea începe cu câteva seturi de extensii, fără să le facă până la epuizare. Ce urmează nu e deloc complicat: presa pentru picioare, genuflexiuni la culisant, şi genuflexiuni frontale. Chiar dacă genuflexiunile cu haltera pe spate sunt asociate de regulă cu o dezvoltare impresionantă a picioarelor, nu stimulează cu precădere cvadricepşii, aşa cum o fac genuflexiunile la culisant sau cele frontale, cu haltera pe piept. Cutler foloseşte ambele exerciţii cu eficienţă maximă, executând patru seturi a câte 10 repetări fiecare.

Fandările reprezintă un exerciţiu-hibrid, acţionează asupra cvadricepşilor datorită flexiei genunchilor, dar cercetările au demonstrat că sunt mai degrabă utile pentru dezvoltarea forţei femuralilor. Terminându-şi antrenamentul cu extensii, Cutler îşi izolează complet cvadricepşii, putând în acelaşi timp să folosească greutăţi mari, dată fiind cursa controlată a mişcării.

Notă: Dacă îşi antrenează femuralii în aceeaşi zi, acest program pentru cvadricepşi este executat după cel pentru femurali

ANTRENAMENTUL LUI JAY CUTLER

MR. OLYMPIA 2006–2007, 2009–2010

Extensia gambelor 2 SET. 10 REP.
Împins cu picioarele la presă 4 SET. 10 REP.
Genuflexiuni la căruţ 4 SET. 10 REP.
Genuflexiuni frontale 4 SET. 10 REP.
Fandări 3 SET. 10 REP.
Extensia gambelor 4 SET. 10 REP.

Autor: ERIC VELAZQUEZ – muscleandfitness.ro

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

O DATĂ SAU DE MAI MULTE ORI?

O DATĂ SAU DE MAI MULTE ORI? De câte ori ar trebui să antrenezi aceeaşi grupă musculară într-o săptămână?

PLEDOARIILE DE DESCHIDERE

Apărarea: Antrenamentul din sală reprezintă doar stimulul pentru creştere. Creşterea propriu-zisă are loc acasă, când te odihneşti şi te refaci. Dacă antrenezi o anumită grupă de muşchi prea des, acest lucru poate duce la supraantrenament şi îţi poate încetini sau bloca progresul. O divizare a antrenamentelor care să-ţi permită să antrenezi fiecare grupă musculară intens, o dată pe săptămână, este o alegere logică şi este folosită de mulţi culturişti.

Acuzarea: Dacă antrenezi o grupă de muşchi mai des de o dată pe săptămână este mai bine, deoarece stimulul muscular este mai frecvent.

DOVEZILE

Unele studii pe subiecţi neantrenaţi demonstrează că forţa unei grupe musculare s-ar putea să nu fie refăcută complet decât după o săptămână de la terminarea antrenamentului.

  • Cercetările arată că durata răspunsului anabolic la antrenament descreşte odată cu antrenamentul, deci antrenamentele ar trebui să fie mai dese pentru că şi nivelul de adaptare la acestea creşte.
  • Numeroase experimente, studii şi analize arată că în materie de creştere musculară cel mai eficient e să te antrenezi mai des de o dată pe săptămână, iar progresele cele mai semnificative se obţin cu două sau trei antrenamente pe săptămână.

VERDICTUL

Dacă scopul tău e creşterea musculară rapidă, atunci ar trebui să-ţi antrenezi fiecare grupă musculară de cel puţin două ori pe săptămână.

SENTINŢA

O DATĂ SAU DE MAI MULTE ORI?

Există mai multe moduri de divizare a antrenamentelor pentru a lucra fiecare grupă de muşchi cu o frecvenţă mai mare. Unele programe mai des folosite sunt cele pe trei zile (piept, umeri/ triceps, spate/ biceps şi picioare). O împărţire pe două zile poate fi făcută pe sistemul tras/ împins. Toate mişcările de tras fiind executate într-o zi, iar cele de împins în cealaltă zi. De asemenea, poţi recurge la o împărţire gen trenul superior/ trenul inferior.

Bineînţeles, antrenamentele pentru tot corpul pot fi eficiente. Şi îţi pot permite să păstrezi un program flexibil; presupunând că îţi acorzi suficient timp pentru odihnă şi refacere între antrenamente.

Recomandari WEIDER:

Publicat pe

Principii de antrenament (VI)

Principii de antrenament (VI): Principiul individualizării

Deși toate celelalte principii de antrenament se aplică oricui, efectul și rezultatul aplicării acestora nu vor fi niciodată identice de la individ la individ. Pe cât de asemănători suntem din punct de vedere fiziologic, există anumite particularități care pot să ne diferențieze dintr-o extremă în cealalta, iar aici intervine personalizarea și autoregularea.

Când vorbim de diferențe, putem descrie aspecte inter-individuale (diferențe între indivizi și cum răspund la aceleași variabile) și aspecte intra-individuale (diferențe regăsite la același individ în etape diferite). Toate aceste diferențe depind de următorii factori:

  • Genetic
  • Vârstă
  • Experiența sportivă
  • Stil de viață
  1. Genetic

 Pe cât de mult ne-am dori să ne bazăm rezultatele noastre pe muncă, efort și sacrificii, nu putem ignora aspectul cel mai important: înzestrarea genetică (sau lipsa ei în unele cazuri). Un campion de elită nu ar fi ajuns acolo doar prin muncă pur și simplu dacă nu ar fi venit cu un bagaj genetic specific sportului pe care îl practică. Usain Bolt nu ar fi fost “Lightning Bolt” dacă nu ar fi avut antropometria și dominanța fibrelor albe pe trenul inferior. Ronnie Coleman nu ar fi fost “The King, Ronnie Coleman” dacă nu ar fi avut structura sa osoasă și deficiența de miostatină (proteină responsabilă pentru inhibarea creșterii celulelor musculare și diferențierea lor), iar exemplele pot continua…

Desigur, nu atribuim succesul lor doar pe înzestrarea genetică – munca depusă are la fel de mare importanță precum talentul de care au dat dovadă, dar recunoașterea influenței genetice ne poate oferi o idee mai realistă a potențialului nostru și directionarea atenției pe progresul individual și nu a celor din jur.

Genul ar trebui să fie primul aspect genetic despre care trebuie să discutâm, deoarece din punct de vedere fiziologic, există diferențe considerabile între cele două. Pe deoparte bărbații au mai multă masă musculară și o osatură mai mare și rigidă față de femei, iar dominanța hormonală influențează considerabil perioadele de antrenament. Din acest considerent, femeile au o toleranță mai mare la volum și o refacere mai rapidă față de bărbați. Dacă pentru un bărbat o execuție maximală i-ar pune pe bară pentru următoarele 5-10 minute, o femeie s-ar uita în jur întrebând: “ce facem acum?” .

Cu cât compoziția corporală are mai mult țesut activ (muscular), cu atât implicarea resurselor energetice și nervoase este mai mare și necesită mai mult timp de refacere, dar în același timp și stimulul este mai crescut. Astfel, o femeie poate beneficia de un split cu frecvență crescută și efort mai voluminos pentru a atinge stimulul dorit, în timp ce un bărbat ar trebui să fie mai meticulos cu împărțirea grupelor musculare și a volumului, în special dacă vorbim de un individ cu multă masă musculară.

Tipul de fibre musculare și predominanța lor joacă un rol primordial în vederea succesului în sportul ales. Putem distinge două tipuri primare de fibre musculare:

  • Fibrele roșii (tipul I), numite și oxidative datorită substratului energetic folosit. Acestea generează o contracție lentă pe o perioadă mai lungă de timp și obosesc greu, făcându-le specifice efortului de intensitate ușoară. Au capacitatea de a depozita mai mult oxigen prin mioglobină și tolerează ușor stresul metabolic.
  • Fibrele albe (tipul II), numite și glicolitice datorită substratului energetic folosit. Acestea generează o contracție rapidă și obosesc repede, făcându-le specifice efortului de intensitate ridicată, de forță, exploziv. Un alt aspect important al lor este faptul că sunt mai voluminoase decât cele roșii. Au în compoziție mai mulți sarcomeri, ceea ce le definește capacitatea contractilă.

Un lucru de menționat este faptul că nu există fibre integral roșii sau albe, dominanța compoziției lor le definesc categoria și caracteristicile. Acestea deși pot să își schimbe compoziția în funcție de solicitarea efortului în sportul practicat, acest efect este relativ minimal în comparație cu înzestrarea genetică. Unii din noi suntem născuți pentru a excela în discipline sportive de rezistență și alții din noi vom avea mai mult succes în discipline specifice forței. Asta nu înseamnă că trebuie să renunți la activitatea sportivă favorită dacă nu ești făcut pentru așa ceva, dar este important să fim conștienți de acest aspect.

Antropometria și aspectul muscular va influența semnificativ aspectul estetic și tehnicitatea execuțiilor. Avem structuri osoase diferite, segmente cu lungimi mai lungi sau mai scurte, mai late sau mai înguste și toate aceste aspecte ne influențează diferit tehnicitatea cu care executăm exercițiile. În aceeași ordine de idei, structura osoasă influențează dimensiunea musculară, astfel unii mușchi pot părea mai rotunzi sau mai plați, iar fiecare din aceste particularități pot influența mai mult sau mai puțin biomecanica exercițiilor.

Pentru cineva cu un femur scurt, genuflexiunile highbar îl pot avantaja ca poziție, în timp ce un individ cu femur lung, va trebui să se aplece anterior și să ducă bazinul posterior, făcând genuflexiunile lowbar ideale. Pentru cineva care practică powerlifting și are brațe scurte, îl poate avantaja împinsul din plan orizontal cu haltera datorită reducerii amplitudinii, în special dacă acesta are o priză largă pe bară. Dar nu îl va avantaja la îndreptări, unde lungimea brațelor este foarte important în scurtarea amplitudinii. În aceeași ordine de idei, dacă acest powerlifter ar deveni un culturist, priza largă la împins nu ar fi suficient de hipertrofică pentru pectorali, stimulul fiind mic datorită amplitudinii, astfel acesta ar trebui să-și scurteze amplitudinea mișcării cu o priză mai apropiată și o cambrare mai mică pentru a face acest exercițiu stimulativ pentru pectorali.

  1. Vârsta

 Când vorbim de vârstă, trebuie să avem în vedere capacitatea de refacere și adaptare a individului. Procesul de degradare prin îmbătrânire este un lucru cât se poate de natural, dar acest proces poate fi inhibat și încetinit prin sport. Desigur, având în vedere și dozarea corectă a sportului.

Un tânăr are capacitatea de refacere superioară unui adult sau a unui bătrân, dar îi lipsește maturitatea musculară și câteodată inclusiv coordonarea. Din acest considerent atenția trebuie să fie direcționată spre dezvoltarea tehnicii. Efortul nu este indicat să fie dus spre epuizare din două motive:

  • Lipsa de coordonare și maturitate musculară va conduce anumite poziții compensatoare când efortul devine greu, în scopul eficientizării mișcării, ceea ce inerent duce la pierderea tehnicii corecte și poate învăța pattern-uri de mișcare greșite, care pot duce la eventuale probleme posturale, inclusiv traumatisme.
  • Suportul hormonal specific vârstei și noutatea activității va face aproape orice mișcare stimulativă, sistemul fiziologic acționând ca un “burete” , conducând astfel adaptări cu ușurință.

Adultul are o plajă largă de variabilitate, adultul tânăr(20-40 de ani) având potențialul de a-și atinge apogeul condiției fizice. Maturitatea musculară și calitatea capacităților motorii sunt totuși dependente de istoricul sportiv din tinerețe și desigur, genetic. În cadrul acestei categorii de vârstă se regăsește cea mai complexă abordare.

Vârstnicul necesită cea mai individualizată abordare din toate categoriile de vârstă, datorită variabilelor și experiențelor prin care a trecut. Trecutul sportiv joacă un rol important în procesul de îmbătrânire și integritatea țesuturilor. Desigur, fitness-ul poate fi adaptat oricui, indiferent de vârstă și momentul în care începe, dar trebuie să luâm în vedere anumite caracteristici specifice vârstei.

  1. Experiență sportivă

Antrenamentul diferă în funcție de nivelul la care individul se află. Un antrenament al unui începător va fi total diferit de unul al unui avansat. Ca și în cazul vârstei, începătorul (1-3 ani) trebuie să se axeze mai mult pe dezvoltarea tehnicii la execuțiile compuse pentru a dezvolta tehnicitatea și controlul în mișcare. Nici volumul și nici intensitatea nu necesită să fie înaltă datorită noutății stimulului, mai ales la început. Marea majoritate a atenției indiferent că vorbim de un sport cosmetic sau de forțăl, ar trebui să fie orientată spre dezvoltarea țesutului muscular.

Lucrurile încep să devină mai interesante când individul nostru ajunge la stadiul de intermediar (între 3 și 6 ani de experiență), unde toleranța la volum și intensitate le oferă o plajă largă de posibilități. De aici încep să se contureze punctele forte. Atenția poate fi menținută pe dezvoltarea țesutului muscular, iar dacă vorbim de un sport de forță, tranziționarea între forță și hipertrofie funcțională (specifică) le va aduce cele mai bune performanțe.

Avansatul are deja masa musculară foarte bine conturată și se află aproape de potențialul său genetic. În punctul acesta atenția se îndreaptă mai mult spre adresarea punctelor slabe, acestea de foarte multe ori fiind factorul limitator al continuării progresului. Intensitatea cu care lucrează și maturitatea musculară îi poate face predispuși la supraantrenament, de aceea periodizarea și potențarea ciclurilor de antrenament au loc prioritar în conceperea programelor de antrenament.

  1. Stilul de viață

Lucrurile pe care noi le facem înafara antrenamentului din sală vor avea un impact major asupra rezultatelor noastre. De la cât ne odihnim și dormim, la calitatea și cantitatea alimentelor, stresul cotidian și activitățile din timpul zilei, suplimentele și medicația (specifică sau nespecifică sportului), toate acestea pot ajuta sau inhiba performanțele noastre și rezultatele.

Aici trebuie făcută o paralelă între scop și posibilități, deoarece nu toată lumea va avea dispoziția și posibilitatea de a-și controla variabilele externe în scopul performanței sportive. Marea majoritate a oamenilor vor căuta să integreze sportul în stilul lor de viață, nicidecum să-și definească viața ca una sportivă. În schimb, pentru noi cei pasionați, acesta este un stil de viață, mai mult sau mai puțin competițional, și vom fi mereu în căutarea unui echilibru.

Principii de antrenament

Introducere »
Principiul specificității »
Principiul solicitării progresive »
Managementului oboselii »
Principiul variației în antrenament »
Potențarea etapelor de antrenament »
Principiul individualizării »

 

Recomandari WEIDER:

  • Pure Creatine Powder 600g

    Pure Creatine Powder 600g

    148,00 lei
    Citește mai mult
  • Pure Creatine Powder 250g

    Pure Creatine Powder 250g

    70,00 lei
    Citește mai mult
  • Pure Creatine 100 capsule

    Pure Creatine 100 capsule

    70,00 lei
    Adaugă în coș
  • Creatine HCL 150 capsule

    157,00 lei
    Adaugă în coș
Publicat pe

Principii de antrenament (V)

Principii de antrenament (V): Potențarea etapelor de antrenament

Potențarea 

Potențarea (sau accentuarea) etapelor de antrenament se referă la secvențialitatea logică a etapelor și a ciclurilor de antrenament pentru atingerea celor mai bune adaptări pe termen lung. Cu alte cuvinte, o etapă de antrenament poate amplifica și îmbunătății capacitatea de exercitare a efortului pentru etapele viitoare.

Ca un exemplu, adresarea punctelor slabe într-un ciclu de antrenament va potența următoarele cicluri de antrenament datorită îmbunătățirii acelor puncte inițial slabe și vor permite exercitarea unui efort mai eficient. O rezistență scăzută la volum pentru un atlet va duce la o pregătire precară și adaptări slabe. Adresarea acestei lipse de rezistență la efort prin implementarea unor antrenamente cardio-vasculare (specifice sau nespecifice sportului) îi vor crește rezistența cardio-respiratorie și inerent rezistența la antrenamente de volum. Într-un context mai apropiat nouă, adresarea unui punct slab la o execuție într-un ciclu de antrenament va crește eficiența execuției în următoarele, ceea ce va duce la stimul mai bun indiferent că ne adresăm aspectului estetic sau a dezvoltării forței.

Această potențare, ca și celelalte principii descrise de până acum, trebuie să se încadreze în intervalul adaptărilor specifice sportului practicat. Nu putem antrena toate aspectele deodată, deoarece avem la dispoziție resurse limitate de energie, dar nici nu ne putem permite să renunțâm la caracteristicile care ne definesc sportul – aici intervine manipularea inteligentă a variabilelor antrenamentului. Este mai ușor de păstrat adaptări atinse decât să conducem adaptări noi. Din acest considerent, volumul trebuie să fie direcționat spre lucrurile prioritare, iar prioritar devin aspectele limitatoare și punctele slabe.

Astfel, volumul poate fi pus la minim acolo unde nu sunt probleme în scop conservativ pentru adaptările atinse deja. Un culturist deficitar pe partea inferioară poate sacrifica din volumul investit pe partea superioară (asta dacă nu are puncte slabe) și să acorde mai mult volum în antrenament pentru picioare dacă vrea să își dezvolte un estetic armonios. Un powerlifter care este bun la genuflexiuni dar slab la împins, poate orienta mai mult volum din lucrul pe trenul inferior spre împins și accesorii specifice acestei execuții dacă dorește să-și crească numerele la împins.

Secvențialitatea

Secvențialitatea în acest sens trebuie să urmeze o ordine logică și pe perioade suficient de lungi cât să poată conduce adaptările dorite. Într-o pregătire competițională de exemplu, indiferent de sport, ziua concursului reprezintă momentul când trebuie să exprimi caracteristicile sportului respectiv. Fiecare ciclu de antrenament este orientat spre atingerea celei mai bune performanțe. Adresarea punctelor slabe în culturism trebuie făcută atunci când ai cel mai propice mediu fiziologic de a crește: adică în perioada de masă, când ești pe surplus caloric.

În niciun caz nu pe ultima sută de metrii înaintea unei competiții. Pe aceeași direcție, într-un sport de forță, antrenamentul de hipertrofie nu are ce căuta aproape de o competiție, atunci când trebuie să atingi vârful forței maximale. Structurarea logică în acest sens a secvențialității începe de la antrenamentul specific de hipertrofie, unde construiești țesut nou, pe care să îl “educi” să lucreze cu greutăți mari printr-o perioadă de forță generală, ca abia după aceea să atingi adaptările nervoase ale musculaturii în vederea exercitării forței maximale.

Deși acest principiu este mai puțin important față de celelalte descrise până acum, valoarea sa se regăsește în planificarea performanței pe termen lung și nu pe moment. Fiecare etapă de antrenament se construiește pe baza celor precedente și la rândul lor vor fi folosite pentru construirea celor viitoare spre atingerea performanței.

Principii de antrenament

Introducere »
Principiul specificității »
Principiul solicitării progresive »
Managementului oboselii »
Principiul variației în antrenament »
Potențarea etapelor de antrenament »
Principiul individualizării »

 

Recomandari WEIDER:

  • Pure Creatine Powder 600g

    Pure Creatine Powder 600g

    148,00 lei
    Citește mai mult
  • Pure Creatine Powder 250g

    Pure Creatine Powder 250g

    70,00 lei
    Citește mai mult
  • Pure Creatine 100 capsule

    Pure Creatine 100 capsule

    70,00 lei
    Adaugă în coș
  • Creatine HCL 150 capsule

    157,00 lei
    Adaugă în coș
Publicat pe

Principii de antrenament (IV)

Principii de antrenament (IV): Principiul variației în antrenament

Variația se referă la manipularea intenționată a variabilelor antrenamentului pentru evitarea plafonării și a traumatismului (articular și muscular) pe anumite mișcări repetitive, aplicând ocazional un stimul nou pentru a conduce adaptări noi. Stimulul trebuie să fie în concordanță cu specificul urmărit.

În timp ce variația este o componentă esențială și de valoare în progresul nostru, variația excesivă îndepărtează antrenamentul de specificul propus iar solicitarea progresivă devine imposibilă datorită alternării constante a stimulului.

Întradevăr, ai la dispoziție multe posibilități de a aplica stimul, variațiile fiind nenumărate, dar ce faci în momentul în care te plafonezi? Imaginează-ți faptul că sistemul tău fiziologic este precum o mașină cu mai multe “butoane” . Fiecare din acest buton pune mașina în mișcare pentru un anumit timp, dar viteza cu care această mașină rulează are o limită. Este necesar să apeși doar una-două butoane pentru a pune mașina în mișcare și pentru a atinge viteza maximă, iar această mașină va rula pentru un anumit timp cât oferă acel buton funcționalitatea mașinii. Apăsarea tuturor butoanelor nu îți va oferi o viteză mai mare iar având în vedere faptul că acțiunea butonului are un timp limitat, vei rămâne fără butoane de apăsat și fără să mai poți mișca mașina până la destinație. Sub aceeași logică funcționează și stimulul aplicat.

Variația este descrisă sub două direcții: Variație directă și variație strategică.

Variația directă

Variația directă se referă la aplicarea unei variații în limitele specificului urmărit. De exemplu, Un culturist poate varia antrenamentul de la greutăți medii și volum ridicat (stres metabolic) la perioade în care se antrenează cu greutăți mari și volum mai scăzut (traumatism muscular), atâta timp cât stimulul atinge mecanismele hipertrofiei musculare. Dacă vrea în pregătirea sa să se antreneze pentru o cursă de ciclism de exemplu, stimulul este cu mult depărtat de specificul hipertrofiei. În același context, un powerlifter urmează perioade de hipertrofie (se antrenează ca un culturist), pentru a-și dezvolta țesutul muscular pe care să îl aplice după aceea în exercitarea forței musculare. Dar această variație va urma specificul probelor sportului său.

Variația strategică

Variația strategică se referă la aplicarea unei variații în scopul atingerii celor mai bune adaptări sau performanțe. Luând exemplul powerlifter-ului care urmează perioade de hipertrofie, acesta strategic va alege variații ale celor 3 probe pentru adresarea punctelor slabe și/sau evitarea stresului pe aceleași țesuturi, sprijinind astfel performanța la execuțiile din competiție.

Alternarea stimulului se poate face sub diferite forme, de la variația exercițiilor, tempo-ul mișcării, încărcătură, volum, ordinea exercițiilor până la protocolul de antrenament în sine.

Exercițiile selectate vor stimula în mod total diferit sistemul fiziologic, în funcție de natura lor: compus sau izolat, unilateral sau bilateral, cu bara, gantere sau cablu și inclusiv priza folosită în sine. Din acest considerent putem spune că aceeași mișcare, precum de exemplu flexiile pentru biceps va stimula diferit musculatura dacă ar fi executată cu haltera din picioare în comparație cu ganterele unilateral la  banca scott.

Deși urmează același specific: lucrul bicepsului brahial, modul de aplicare va stimula diferit tensiunea pe musculatură: din picioare cu haltera se lucrează bilateral și se pot folosi mai multe unități motorii în mișcare și potențialul de implicare mai mare a mușchilor sinergiști care asistă mișcarea. Flexiile unilaterale cu ganterele executate la banca scott limitează implicarea mușchilor sinergiști și țintește mai specific lucrul bicepșilor, dar nu se poate utiliza la fel de multă greutate. Ambele reprezintă o variantă specifică pentru lucrul bicepsului. În schimb, dacă priza este schimbată din supinație în pronație, aceeași mișcare va implica mai mult mușchii antebrațului, în special brahioradialul, astfel exercițiul își pierde specificul propus.

Plafonarea în cazul exercițiilor apare în momentul în care performanța în program încetează să apară și propriocepția (legătura minte-mușchi) începe să dispară, exercițiul devenind ineficient. În asemenea caz putem găsi valoare în schimbarea exercițiului pe mișcarea propusă. Durerea constantă la nivelul unei articulații poate fi de asemenea un indicator al necesității schimbării exercițiului, dar asta abia după ce ne-am asigurat că exercițiul este executat corect. Cu alte cuvinte, dacă simți că te-ai plafonat și nu mai simți eficiența exercițiului sau resimți o durere constantă la nivelul articulațiilor, atunci variația devine esențială pentru continuarea aplicării unui stimul calitativ.

De obicei odată cu plafonarea apar și punctele slabe (în special la execuțiile compuse), consecință a rulării constante a acelorași exerciții și/sau  lipsei manipulării anumitor variabile (precum volumul și intensitatea). Variația devine esențială prin prioritizarea acestor puncte slabe sau grupe deficitare. Ordinea și structurarea exercițiilor în acest caz trebuie să urmeze obiectivul de adresare a lipsurilor, precum și investiția unui volum mai mare în această direcție. Asta poate însemna scăderea volumului total la alte mișcări sau grupe musculare în scopul investiției energetice pe punctele slabe.

Ca exemplu, ne putem imagina un culturist care are extensorii genunchiului (cvadriceps) supradezvoltați în raport cu partea posterioară a coapsei (ischiogambierii și gluteii). Știe că acești mușchi sunt subdezvoltați și își dorește să își rezolve acest dezechilibru, dar de fiecare dată când antrenează trenul inferior, începe cu genuflexiunile și presa pentru picioare, finalizând cu îndreptările românești și flexia gambei pe coapsă la aparat. Abordarea aceasta îi va aduce aceleași rezultate pe care le-a avut până acum … adică cvadricepsi supradezvoltați și ischiogambieri subdezvoltați.

Schimbarea ordinii exercițiilor, prin adresarea părții posterioare la începutul antrenamentului și creșterea numărului de serii progresiv pentru mușchii ischiogambieri îi va aduce un aport energetic mai mare pe aceste grupe și va conduce la rezultatele dorite, dar datorită dominanței pe partea anterioară a coapsei, volumul total investit pe extensorii genunchiului va trebui redus pentru evitarea inhibării proceselor de refacere și adaptare.

Un alt aspect important este încărcătura cu care lucrăm. Intensitatea în raport cu greutatea folosită va stimula musculatura sub mecanisme diferite. Un interval mic de repetări (3-6 repetări) expune țesutul muscular la o tensiune mecanică și traumatism ridicat, astfel adaptările vor fi mai specifice elementului contractil al fibrei musculare, adică miofibrila. Un interval mare de repetări (20+) va arde prin mai multă energie, iar fibra musculară va fi supusă la stres metabolic, astfel adaptările vor fi mai orientate spre acumularea de produși de metabolism și un aport mai ridicat de glicogen muscular. Intervalul mediu (8-15) va atinge în mare parte toate cele 3 mecanisme adaptative ale țesutului muscular.

Lucrul într-un singur interval de repetări va produce adaptări specifice acelui interval, iar plafonarea acelor adaptări va necesita schimbarea încărcăturii folosite pentru lucrul într-un alt interval de repetări. Astfel, țesutul muscular devine sensibil la stimul și începe din nou să producă adaptări.

Poți să te antrenezi cu greutăți mari și repetări puține până într-un anumit punct în care țesutul fibros (tendoanele și ligamentele) începe să se degenereze și să producă dureri, astfel continuarea lucrului în acest interval de repetări te va expune la accidentări, Tranziționarea spre o perioadă de hipertrofie va da șansa țesutului fibros să se regenereze, în timp ce forța musculară este conservată. Hipertrofia va ajuta următoarele cicluri de forță prin construirea unui țesut muscular mai potent de contracție, astfel crescând potențialul de exercitare a forței.

În direcția opusă, lucrul într-un interval crescut de repetări produce adaptări specifice stresului metabolic, prin această acumulare de metaboliți se crește secreția testosteronului și IGF-1, hormoni anabolici. Problema apare în momentul în care sistemul muscular devine eficient în curățarea acestor produși de metabolism, iar secreția acestor hormoni devine inhibată, iar astfel apare plafonarea. Tranziționarea spre o încărcătură mai mare va expune țesutul muscular la un stimul nou, producând adaptări sub mecanismul tensiunii mecanice.

Cu alte cuvinte, dacă vezi în continuare progres în execuții, percepția mușchiului lucrat este constant prezentă, ești mulțumit de selecția exercițiilor și nu resimți stres pe articulații, atunci programul tău de antrenament nu necesită variație. În schimb, dacă nu te regăsești într-una, mai multe sau toate condițiile menționate, atunci programul tău de antrenament necesită o variație specifică condițiilor respective.

Principii de antrenament

Introducere »
Principiul specificității »
Principiul solicitării progresive »
Managementului oboselii »
Principiul variației în antrenament »
Potențarea etapelor de antrenament »
Principiul individualizării »

 

Recomandari WEIDER:

  • Pure Creatine Powder 600g

    Pure Creatine Powder 600g

    148,00 lei
    Citește mai mult
  • Pure Creatine Powder 250g

    Pure Creatine Powder 250g

    70,00 lei
    Citește mai mult
  • Pure Creatine 100 capsule

    Pure Creatine 100 capsule

    70,00 lei
    Adaugă în coș
  • Creatine HCL 150 capsule

    157,00 lei
    Adaugă în coș