DESPRE CONJUGAREA TRECUTULUI LA PREZENT

DESPRE CONJUGAREA TRECUTULUI LA PREZENT – INTERVIU CU PETRU CIORBĂ

Pentru cei mai mulţi dintre practicanţii culturismului, primul contact cu acest sport este reprezentat de revistele de gen; când am păşit eu pentru prima oară într-o sală de culturism, erau foarte puţine reviste de culturism în care să nu apară Petru Ciorbă. De regulă în postura de proaspăt câştigător al unui concurs important, de la Campionatele Naţionale până la Campionatele Mondiale. Numele lui devenise sinonim cu „Campion”. M-am bucurat foarte mult când, în primul an de facultate, am avut ocazia să particip la un seminar despre culturism unde era prezent şi Petru Ciorbă; încă am revista pe care mi-a dat un autograf. Între timp Petru Ciorbă a trecut de la „Campion” la „Legendă” – dar în nici un caz o „fostă legendă”. Pentru interviul de mai jos l-am vizitat pe Petru Ciorbă la sala CFR, unde se antrenează şi antrenează; după un antrenament pentru picioare care i-ar fi zguduit emoţional pe mulţi dintre cei care îl numesc o „fostă glorie a culturismului”, Petru Ciorbă a povestit despre concursuri, despre mentori, despre greutăţi şi despre victorii. E reconfortant şi motivant să vezi un campion desprins din paginile revistelor de culturism cu care ai crescut că deapănă amintiri şi îşi deschide sufletul de parcă ar fi întâlnit prieteni vechi. Deci, în continuare, despre culturism şi culturism ştiinţific, mentori, antrenamente – şi antrenamente de opt ore pe zi… Îi mulţumesc pentru amabilitate, pentru lecţii şi îl las să „vorbească” în cele ce urmează (şi, conform promisiunii făcute, voi ţine secret numărul record de mici consumat după un concurs…).
Continuare

VIZIBILITATEA CULTURISMULUI ŞI IMAGINEA „CULTURISTULUI”

 

Ghilimelele din titlu au rolul de a atrage atenţia asupra corelaţiei dintre două categorii de indivizi, aparent sinonime, dar care în realitate sunt percepute prin prisma unei contradicţii în termeni: cei care care fac culturism, şi cei care sunt culturişti – iar definiţia culturistului, cu sau fără ghilimele, se referă mai puţin doar la o activitate sportivă şi mai mult la un mod de viaţă. În linii mari, trăim în vremuri contradictorii din punctul de vedere al exerciţiului fizic. Umanitatea pare să aibă o atitudine bipolară faţă de sport în general: pe de o parte, există numeroase sporturi care s-au transformat în adevărate obsesii, sprijinind industrii de miliarde de dolari şi având milioane de susţinători pretutindeni în lume. Pe de altă parte, există tabloul trist al diabetului juvenil, al unei adevărate epidemii de inactivitate fizică, obezitatea fiind doar cel mai evident efect al acesteia.
Continuare

Din legendele culturismului

Titlul ar putea da impresia că rândurile de mai jos prezintă nume ca Arnold, Frank Zane, Sergio Oliva, Joe Weider sau alte personalităţi care au inspirat generaţii întregi şi au transformat acest sport în ceea ce este astăzi.  Dar nu, în cele ce urmează mă voi referi la altfel de „legende”: cele care bântuie sălile de culturism şi imaginaţia celor dispuşi să le asculte, legende născute din negura presupunerilor nefondate, interesul absurd pentru neobişnuit şi magia jumătăţilor de măsură în efortul de a înţelege şi a te informa. Reprezintă pietrele de temelie ale unui adevărat sistem de credinţe, şi chiar dacă nu au ajuns (încă)  la un nivel apropiat de religiozitate, formează un autentic „tezaur folcloric” ale cărui ecouri se aud mereu în săli, vestiare sau orice alt loc în care se vorbeşte despre culturism. Cred că prima ar fi şi cea mai bizară, cea a Progresului Accidental, putând fi tradusă printr-o teamă de a nu deveni prea mare.
Continuare